Daniel Robu, 37 ani, s-a născut la Săbăuani (Roman). La şapte ani a fost trimis de părinţi la croitor să ia o pereche de pantaloni. Cum nu erau gata, copilul a aşteptat acolo şi a rămas fascinat de munca acelui croitor. În 1991 şi-a cumpărat prima maşină de cusut. A cusut de toate: de la haine, la tapiţerie, estivale, blugi, poşete şi a ales să fie un croitor de lux în Italia. Este unicul român membru în Academia Croitorilor din Roma şi ar dori să îmbrace românii cu bun-gust care adoră eleganţa. În prezent are o croitorie pentru bărbaţi la Torino şi speră să deschidă una similară în Bucureşti.
Sartoria Daniel Robu
www.sartoriadanielrobu.it
Tel. 011 – 9363758 Cell. 335 – 1463364
Când aţi venit în Italia? De ce? «În 1995 am deschis împreună cu sora mea o afacere în România, cu principalul obiect de activitate croitoria. În anul 1999 am închis activitatea. Era o croitorie într-un orăşel mic şi simţeam plafonarea mea, îmi doream cu totul altceva, ţinând cont de experienţele avute în tinereţe în Bucureşti şi Grecia, Atena. În septembrie 1999 am venit în Italia, pentru o viaţă mai bună.»
De la cine aţi învăţat meserie? «În copilărie în comuna natală, în timpul vacanţelor croitorul Iosif Damoc m- a lăsat să-l privesc şi „să fur meserie” iar în Bucureşti am avut mari maeştri: inginerul designer Mircea Erhan şi Geta David. Tot în Bucureşti am descoperit croitoria industrială. În Italia m-am perfecţionat ca şi croitor de costume bărbăteşti de lux executate manual cu diferiţi maeştri din Torino, cel mai important şi respectat dintre ei oferindu-mi prin aprecierea sa posibilitatea de a mă înscrie în cea mai importantă Academie a Croitorilor din Italia.»
De unde moşteniţi pasiunea de „a coase şi desface?” Care a fost cel mai frumos moment din meseria dumneavoastră? «În familia mea nu cunosc bunici sau străbunici croitori, dar tatăl meu practica croitoria ca şi hobby, ne repara pantalonii, facea sacoşe, etc. Fără îndoială, pentru mine, cel mai frumos moment şi realizare a mea a fost primul costum pe care l-am făcut de la A la Z, în 1993 la Bucureşti. Cu banii primului salariu am mers la un magazin din centrul Bucureştiului şi mi-am cumpărat un costum de marcă, de foarte bună calitate. Să nu râdeţi, am ajuns acasă şi l-am desfăcut, descusut tot, ca să îmi fac tiparul! Apoi mi-am croit unul identic, dar făcut de mine şi a ieşit o minune!»
Cum se poate afirma în Italia, ţara cu cei mai mari maeştri în modă un român? «Dacă lucrezi cu pasiune, satisfacând cerinţele clienţilor, dacă nu numeri orele de lucru niciodată şi fiind exigent cu tine însuţi, vei reuşi oriunde. Atenţie însă, Italia are mari creatori de modă, stilişti extraordinari, dar croitori care fac de la A la Z nu sunt foarte mulţi.»
Ce aprecieri aţi primit? «Ce aprecieri? Nu ştiu dacă o pot numi apreciere. În anul 1999 sosit în Torino am deschis Pagine Gialle şi am început să contactez diverşi croitori. Lucrând o lună la o croitorie celebră în Torino – nu se putea mai mult fiindcă nu aveam permis de şedere, ci doar permis turistic – şi învăţînd cu pasiune de la ei arta detaliilor, la plecare mi-au spus: „În momentul în care vei avea permesso di soggiorno lavorativo, întoarce-te la noi!”. Nu m-am mai întors. În anul 2008 m-au contactat să intru în societate cu ei, dar am refuzat. Dar titlurile profesionale obţinute „Eccelenza Artigiana Regione Piemonte”, membru academic la Accademia dei Sartori la Roma şi aprecierea clienţilor mei mă fac cu adevărat fericit. Aş fi mai fericit dacă aş fi la fel de apreciat în România. Dar gândindu-mă mai bine, aprecierile le merită soţia mea Daniela care mi-a acordat tot sprijinul, prin încredere, susţinere materială şi morală la început, când este cel mai greu.»
Ce proiecte aveţi în vedere? «Îmi doresc să fiu croitorul celor care apreciază bunul gust, costumul la comandă, haina personalizată, atât în Italia dar şi în România.»
Care este visul dumneavoastră cel mai frumos? «Să câştig concursul „Forbice d’Oro” la Academia dei Sartori, recunoaşterea maximă pe care o poate avea un croitor în Italia. Şi fiica mea, Alexandra, să ducă mai departe ceea ce semăn eu acum.»
Vă veţi întoarce în România? «Da, îmi doresc mult, dar investiţiile făcute aici nu-mi permit, deocamdată, întoarcerea în România. Dar abia aştept acel moment, să deschid în centrul Bucureştiului o croitorie de lux, cu costume bărbăteşti, scutind clienţii români să facă drumuri la Milano sau la Londra. Şi, de ce nu, să fie şi ei mândri că hainele pe care le îmbracă sunt de aceeaşi calitate ca în Vest, dar croite şi cusute de un român…»
Ce stil în modă vă place foarte mult? «Stilul englezesc. În Anglia există o tradiţie extraordinară, de secole, de experienţă în cusut, în primul rând pentru Casa Regală. Încă mai am de învăţat, este atât de fascinant…»
Cum se îmbracă românii în România? Dar în Italia? «Noi românii nu avem cultura de a ne îmbraca la croitor, „la comandă” şi ceea ce numim noi comandă, treacă meargă, rar costumul prinde forma corpului. Adaug că nici italienii nu îşi permit într-un procent mare confecţionarea unui costum pe măsură, în schimb sunt exigenţi inclusiv la detalii.»
Care sunt calităţile şi defectele dumneavoastră? «Deschid atelierul şi pregătesc lucrul pentru colaboratorii mei, sunt ultimul care pleacă. Tot timpul doresc calitate superioară şi trăinicie costumului semnat „Daniel Robu”. Profit de orice ocazie profesională, încă învăţ să mă promovez şi aşa cum eu respect pe alţii doresc să fiu respectat. Ca defect, cred, că sunt individualist, dar face parte din jocul meseriei.»
Ce aţi face o săptămână dacă nu aţi avea la îndemana ac, aţă, foarfece şi materiale? «Frumoasă întrebare! Când mi s-a întâmplat să mă îndepărtez o săptămâna de atelier, m-am dedicat promovării şi publicităţii cu clienţii. Urmăresc cu atenţie evoluţia modei.»
Proverbul „Croitorul n-are haine şi cizmarul încălţări” vi se potriveşte? «Da! Întrutotul.» (Râde)
Crina Suceveanu
