in

Crina Micnescu, șoferiță de TIR în Italia: ”Trăiesc după principiul că o singură dată se moare. Noi nu avem ce face. Trebuie să circulăm”

Crina, o șoferiță româncă de TIR care duce alimente italienilor loviți de epidemia de coronavirus, în zonele cele mai afectate, nu se teme de boală: „O singură dată se moare!”. Crina Micnescu, din Bumbești Jiu, lucrează de cinci ani ca şofer de TIR în Italia. Femeia spune că nu se teme de COVID-19 și muncește la foc continuu pentru a le duce italienilor alimentele de care au nevoie.

Crina conduce un camion în care transportă alimente, legume și fructe, produse perisabile. În această perioadă, cursele sunt tot mai multe. Românca a fost trimisă în curse și în zonele unde este cel mai mare focar și un risc ridicat de infectare. 

„Trăiesc după principiul că o singură dată se moare. Noi nu avem ce face. Trebuie să circulăm. Am un camion cu frig, cu marfă perisabilă, fructe, legume. Dacă noi ne oprim, ce se întâmplă? Am de făcut mai multe curse ca de obicei, pentru că mulţi oameni au instinctul de a-şi face provizii. 

Mie nu îmi este frică de faptul că o să mă infectez, pentru că sunt singură în cabină. În plus, la unităţile unde încarc şi descarc nu mai eşti lăsat să intri înăuntru. Cobor din cabină, deschid uşile, maşina este pusă la rampă, descarcă, apoi închizi uşile şi pleci. Am gel dezinfectant pe care îl folosesc de fiecare dată când cobor sau când urc. Păstrez distanţa. Am mers şi în Lombardia, dar mai mult fac curse în regiunea Veneto: Treviso, Padova, Ferrara. 

Nu pot să nu plec într-o cursă, că sunt trimisă în focare. Am fost la Padova, în Milano şi în Lodi, acolo un de a fost primul caz. Eu îmi fac munca aşa cum am făcut-o şi până acum.”, a declarat Crina pentru Impact de Gorj, citată de observator.tv.

Românca merge kilometri întregi fără să întâlnească vreo maşină: „Locuiesc în Cesena, unde nu sunt aşa de multe cazuri, dar fac curse în zonele mai afectate. Drumurile sunt un adevărat deşert, pentru că nu întâlneşti pe nimeni. Pentru mine nu înseamnă mare lucru, pentru că sunt şofer profesionist şi trăiesc aşa cum am trăit şi până acum.”

Drumurile goale și restricțiile de circulație din Italia au adus alte probleme pentru șoferii de camioane:Nu găseşti un restaurant deschis dacă îţi este foame, nu găseşti o toaletă. Chiar mi s-a întâmplat pe autostradă, unde am oprit la un autogrill care era deschis. Am oprit pe drum, dacă tot nu era nicio maşină, ca să îmi cumpăr o cafea, iar între timp a oprit un echipaj de poliţie. Au fost înţelegători şi m-au lăsat să îmi iau cafeaua.”

Crina mărturisește că nici la baie nu are unde să mai meargă. Chiar și unitățile unde descarcă marfa îi interzic acest lucru: Cred că a devenit şi o boală psihologică. Barurile sunt toate închise. Nu ai unde să opreşti ca să te duci la baie. Opreşti la anumite firme să descarci şi la cât sunt de speriaţi nu îți dau voie să te duci la baie. Mi s-a întâmplat acest lucru. Nu am fost lăsată să merg la baie. Oamenii sunt mai mult stresaţi.”

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/cezar-corlatan-salzburg-austria-fiica-mea-impreuna-cu-colegele-ei-au-mers-la-vecinii-mai-in-varsta-oferindu-si-ajutorul/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Virusul a ucis o femeie de 45 de ani în România. „A avut contact cu persoane întoarse din Italia”

SCAD decesele în Italia, pentru prima dată în ultimele zile sub 800 de morți. Dar crește numărul de persoane infectate