Menu
in

Cornelia Cioacă, militantă Lega Nord, secretara filialei UDRI Vercelli: «Înainte de a fi leghistă, sunt româncă»

Duminică, 22 iunie, la Vercelli (Piemont) a fost constituită prima filială a Uniunii Democrate a Românilor din Italia (UDRI), grupare politică condusă de Gheorghe Raica, consilier local la Alessandria. Secretara organizaţiei din Vercelli este membră a Ligii Nordului şi candidată pe listele acestui partid la ultimele alegeri locale, din 25 mai.

Este olteancă şi este mândră de acest lucru: «Sunt olteancă, sunt foarte mândră de originile mele, sunt originară din Corabia, Jud. Olt.», spune Cornelia. Este în Italia din 2001 şi în prezent este educatoare la şcoala elementară din Bianzè. În paralel este militantă în Lega Nord.


Cornelia Cioacă, se spune despre Lega Nord că este contra străinilor, iar unii lideri chiar au făcut declaraţii antiromâneşti în trecut.
«Sunt printre leghişti de mult timp. Nu au fost episoade care să îmi demonstreze faptul că pe teritoriul unde locuiesc s-au întâmplat lucruri neplăcute în ceeea ce priveşte aspectul menţionat de dumneavoastră. Sunt respectată atât că leghistă, dar şi ca româncă.

Cred că nu este necesar să fii leghist ca să nu fii de acord cu anumite lucruri nelegale. Sunt militanta în Lega Nord, dar asta nu mă împiedică să îmi aduc contribuţia la îmbunătăţire situaţiei românilor mei.»

Consilierul Gheorghe Raica a fondat UDMR-ul românilor din Italia

Organizaţia nou constituită, UDRI Vercelli, va colabora şi cu Lega Nord?
«Totul este posibil. Nimic nu se exclude. Cred că nu trebuie să luăm în consideraţie culoarea politică, chiar şi în rândul românilor noştri – şi este mai bine să privim interesele noastre ca români, pentru că suntem o diasporă tânără şi avem un lung parcurs înainte, gândindu-ne că viitorul nostru sunt copiii noştri.

Sunt o persoană foarte determinată şi când cred cu adevărat într-un ideal, se merge pe cele mai înalte culmi. Nu susţin cauze pierdute. UDRI sunt convinsă că la Vercelli va ajunge departe. Există o foarte mare voinţă a românilor de a fi uniţi, voinţă pe care am concretizat-o cu înfiinţare unei secţii UDRI şi pe teritoriul municipiului Vercelli.»

Câte voturi aţi obţinut la alegeri?
«Nu am obţinut multe voturi. A fost prima mea experienţă şi îmi pare rău că l-am cunoscut pe Gheorghe Raica prea târziu. Din păcate m-am adresat laturii greşite, ceea ce m-a făcut să pierd timp şi în acelaşi timp mi s-a întors practic spatele. Înainte de a fi militant şi candidat Lega, SUNT ROMÂNCA.»

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version