Angela, femeia tânără cu nume de înger stabilită in Sicilia de peste 15 ani, și-a refăcut viața. Serviciul ei de vânzătoare îi aducea satisfacții, e lângă un contract de muncă, fiica era deja la liceu, iar relația cu un om serios funcționa si putea spera la o nouă familie, la un nou viitor.
Unica dorință arzătoare era să mai aibă un copil. Minunea s-a întâmplat în urmă cu trei ani. Dacă la primele controale toate analizele erau bune, cu cât sarcina evolua primea vești neliniștitoare. Până într-o zi când un medic i-a comunicat că băiețelul va avea probleme renale, deoarece dezvoltarea intrauterină prezenta anomalii.
Nici gând să renunțe la această sarcină mult așteptată. La peste șase luni a făcut o operație extrem de delicată, copilul fiind operat în burtica mamei. A venit sorocul… pruncul Ioan, nume ales în onoarea bunicului, avea probleme serioase. Rinichii lui funcționau la doar 20% din puterea lor normală, un caz rar.
Au urmat consultații de specialitate la cei mai buni medici care au recomandat părinților să aibă răbdare până va mai crește copilul pentru a putea face un transplant. Până atunci copilul trebuia îngrijit cu maximă atenție, laptele special măsurat, cu analize de sânge săptămânale, si medicamente de susținere administrate la orare fixe. Pediatra copilului îl vizita la fiecare trei zile. Era de sperat că acest copil nu va răci, nu va face febră, fiindcă orice mică boală i-ar fi putut fi fatală.
Angela îl îngrijește cu mare dăruire, hrănindu-l măsurat, cântărind fiecare pampers și notând pe un registru orele la care îi administrează terapia, hrana, etc. Copilul se dezvoltă și zâmbește, martirizat de injecții care îi asigură supraviețuirea. Începe să meargă, să vorbească câte puțin…spre marea bucurie a părinților. Întreaga comunitate îi cunosc.
Suferința lor și demnitatea cu care înfruntă această cumpănă a vieții pun pe gânduri orice mamă sau tată, medic sau asistent. Anul trecut, în luna noiembrie, copilul trebuia să înceapă dializa. Se apropia și ziua lui de naștere. Fără să-și piardă un minut speranța, mama învață toate procedurile medicale necesare să-și protejeze micul pui.
După două luni de dializă peritoneală, în după-amiază zilei de 13 ianuarie, la ora 17 si 13 minute mama primește telefonul mult așteptat de la Centrul Universitar de Nefrologie Pediatrica din Padova. Un rinichi posibil compatibil pentru Ioan ar putea fi prelevat de la un copil aflat în moarte cerebrală, părinții acestuia dându-și consimțământul pentru donarea de organe.
Ioan trebuie transportat urgent din Sicilia la Padova pentru transplant. Imediat trebuie sa se prezinte la aeroport, activându-se o procedură specială, de a le fi rezervate locuri la ultima cursă spre Milano.
Mama pregătește în viteză toate cele necesare plecării, vorbește mereu cu spitalul care-i solicită diverse informații, roagă o rudă care locuiește la Milano să le ofere o mână de ajutor deoarece vor ajunge după miezul nopții la Milano, iar până la Padova au nevoie de o mașină. Imediat acea familie se pune la dispoziție și-i asigură că vor fi în aeroport.
Drumul din micul orășel în care locuiesc spre Palermo decurge bine, dar în oraș sunt încetiniți de aglomerație; poliția însoțește mașina cu micuțul Ioan până la aeroport. Ajung cu bine la Milano, sunt transportați la Padova la spital. Ajung în jurul orei 3 dimineața și încep imediat procedurile necesare unui transplant. Analize rapide, mulți medici si asistenți medicali încurajează părinții. La ora 10 dimineața, Ioan face ultima analiză care dacă nu ar ieși bună ar bloca intervenția de transplant. Orice infecție virală, bacteriană sau parazitară este exclusă.
«Mulțumesc, Doamne!»
Mama se roagă la Dumnezeu împietrită: «Doamne, îți mulțumesc pentru tot, dă-le putere părinților care și-au pierdut copilul și au încuviințat să doneze viață unui alt copil; dă, Doamne, pricepere medicilor să reușească; fiului meu, dă-i putere să reziste!»
Iată ce simțea în acele momente: «Nu știu ce mi-a trecut prin minte de la ora 10.15 până când s-a terminat operația, la ora 19.30… Am plâns cu speranță. Chiar dacă medicii mi-au spus că a apărut o complicație, chiar dacă vedeam că un medic intră, altul iese, care încruntat, care zâmbind, care concentrat, eram plină de speranță.
După acele ore, parcă ieșită din timp, l-au scos pentru a-l duce la terapie intensivă. O noapte. Operația a reușit, urmează un an de maximă atenție, de alte tratamente speciale. Legea din Italia nu permite cunoașterea familiei donatorilor. Le mulțumesc mereu… După câteva zile am fost externați, dar trebuia să mă prezint zilnic pentru analize și evaluare.
Aflasem din spital de o asociație creată de o familie care își pierduseră băiatul grav bolnav și nu mai apucase să facă un transplant. Au cumpărat două apartamente și le oferă la prețuri modice părinților care vin cu copiii la operații, tratamente sau transplanturi la Padova. În 13 martie eram acasă, în Sicilia, cu un copil frumos și bucuros. Mergem la control la Padova de câte ori suntem chemați și am fost invitați la un eveniment prilejuit de aniversarea unui număr rotund de transplanturi efectuate și reușite. Mulțumesc din inimă tuturor oamenilor care m-au ajutat.»
Crina Suceveanu
