Menu
in

Consulul de la Milano pierde procesul cu Guvernul Orban, rechemarea de la post rămâne valabilă

Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, că neîntemeiată, cererea lui Tiberiu Dinu, fost consul al României la Milano, de suspendare a hotărârii de guvern prin care a fost rechemat de la post. Decizia poate fi contestată cu recurs, scrie ziare.com.

Obiectul procesului era „suspendare executare act administrativ” a Hotărârii de Guvern nr. 810 din 13 noiembrie 2019, potrivit portalului instanţelor.

Tiberiu Dinu, fost consul general, fost şef al Consulatului General al României la Milano (Italia), a anunţat, pe 14 noiembrie 2019, că va da în judecată Guvernul Orban pentru rechemarea sa de la post.

„Să îi dau în judecată pentru că toate motivele care stau la baza rechemării mele nu sunt adevărate. Este un abuz”, a acuzat Dinu.

Acesta a precizat că niciodată nu i s-a reproşat ceva legat de muncă sa.

„Am fost decorat de preşedinţi. Am avut activităţi. Sunt diplomat de carieră. Nu am avut niciun fel de probleme care să atragă atenţia într-un fel asupra activităţilor mele”, a punctat el.

Ionel Danca, şeful Cancelariei premierului Ludovic Orban şi coordonatorul activităţii de comunicare a guvernului PNL, a anunţat în noiembrie că au fost rechemaţi, oficial, consulii de la Shanghai şi Milano, adică Nelu Barbu şi Tiberiu Dinu.

Dinu, fost ofiţer de miliţie care a fost implicat şi într-un scandal cu DIPI, fosta Doi şi-un sfert, ce viza obţinerea ilegală de informaţii, a mai fost consul la Milano şi la Torino.

Decizia în privinţa lui ar fi fost luată pentru modul în care s-a comportat la alegerile prezidenţiale din 2014.

„În cazul domnului de la Milano, aş vrea să vă reamintesc că această decizie trebuia luată demult într-o ţară normală, de orice guvern care asista la cum un angajat, reprezentant al statului, care e trimis să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor romani, a chemat carabinierii în al doilea tur la alegerilor prezidenţiale din 2014 la Consulatul din Torino şi vă amintiţi de imaginile cu cetăţeni romani loviţi, gazaţi. Nu mai are ce caută într-o funcţie de reprezentare a statului român”, a spus Danca.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version