Aproximativ 3.000 de români „au luat Lumină” la slujba de Înviere oficiată la Biserica ortodoxă din Milano. Românii aflaţi la muncă la Milano şi în împrejurimi au venit la Biserica Pogorârea Duhului Sfânt pentru a simţi „atmosfera Sfintelor Paşti” şi a se ruga în taină pentru izbăvirea de necazuri şi sănătatea celor dragi.
Mulţimea aproape a blocat traficul, în zona fiind necesară intervenţia poliţiei locale. Slujba s-a desfăşurat după ora României. O parte s-a desfăşurat înăuntrul lăcaşului de cult şi o parte pe o scenă mică amenajată în faţa bisericii, cu precădere în limba italiană. Preotul Traian Valdman a dat citire mesajului Preasfinţitului Episcop Siluan, care îndeamnă la credinţă, încredere şi unitate.
Pentru prima oară a participat la slujba de Înviere şi consulul general al României la Milano, George Bologan, care a adresat comunităţii un salut personal, din care cităm: „Aşa cum am luat Lumina din Lumină, aşa doresc să fim solidari fiecare român unul cu celălat, să trăim valorile în care ne-au educat bunicii şi părinţii noştri, astfel încât în acest oraş în care ne desfăşurăm activitatea să fim purtători zi de zi ai Luminii în lumea deseori fragmentata de răutăţi şi ipocrizie”.
A urmat momentul împărţirii pâinii stropite cu vin numită „Paşti”, când românii s-au îmbulzit, neţinând cont de copiii şi bătrânii din jur. După mai puţin de o jumătate de oră, mulţimea s-a împrăştiat, rămânând în continuare la slujbă circa 300 de oameni.
Departe de ţara de origine, mulţi dintre conaţionalii noştri au declarat că bucuria Sfintelor Paşti nu este aceeaşi ca „acasă”. Oricât de mult s-ar strădui să pună pe mesele de sărbătoare produse culinare româneşti şi să respecte tradiţiile, nu se simte farmecul şi căldură sufletească din România.
Lipsa banilor şi a concediilor i-a determinat pe mulţi români să rămână în Italia de Paşte. Unii au preferat să trimită celor dragi bani, 100-200 de euro, sume modice în comparaţie cu cele pe care le trimiteau în alţi ani, cauza fiind criza financiară cu care se confruntă.
În această situaţie este şi Nicolae Boldijar, originar din Cheile Bicazului, dar stabilit de 15 ani în Peninsulă. „Criza o trăiesc în fiecare zi. Deşi lucrez de mulţi ani într-o fabrică ca strungar, tot nu mă descurc. Am 2 copii, multe cheltuieli şi când trag linie nu mai rămân cu aproape nimic. Le-am cerut patronilor o mărire, dar nici gând. De concediu nici nu am curaj să pomenesc. Aş pierde munca.”
Greul apasă şi pe umerii îngrijitoarelor, aşa ziselor „badante” care în perioada sărbătorilor resimt mai mult ca oricând dorul de casă, singurătatea şi neputinţa. Este şi cazul Luciei Medrea, fostă profesoară de educaţie fizică, plecată de 13 ani din Cluj. Tristeţea i se citeşte în ochi, iar la întrebarea cum va petrece Paştele izbucneşte în lacrimi. „De când sunt aici cele mai triste momente pentru mine sunt sărbătorile. Stau aici, îngrijesc părinţii altora, iar mama mea este internată într-un azil de bătrâni. De asemenea am un băiat care nu ştiu dacă în aceste momente are o mâncare caldă pe masă sau un ou roşu. Nu pot pleca.Mai am încă trei ani rată la bancă pentru plata apartamentului.”
Larisa Axinia
