in

Concertul de tradiții și folclor ”Noi vrem să fim români”, organizat de Asociația Culturală ”Decebal-Traian” din Italia

Concert de tradiții și folclor ”Noi vrem să fim români” organizat de Asociația Culturală ”Decebal-Traian”. Pentru toți românii din zona Friuli și Veneto (Italia), care vor să simtă căldura și bucuria de „acasă”, prin tradițiile și obiceiurile românești, vă așteptăm într-un număr cât mai mare, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Teatro Metropolitano Astra, în Via Giannino Ancilotto 16, din localitatea San Donà di Piave (VE), Italia. La orele 17:00, va avea loc concertul numit ”NOI VREM SĂ FIM ROMÂNI”. Evenimentul va fi organizat cu prilejul Zilei Naționale a României, de către ASSOCIAZIONE CULTURALE DECEBAL-TRAIAN APS. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. (Continuați să citiți după fotografie)

Concert de tradiții și folclor ”Noi vrem să fim români”

Evenimentul va fi moderat de către doamna Carmen Olaru. Va conține momente de folclor, dar și de divertisment. Interpreții de muzică populară, soții Lupu și Cornelia Rednic, Mihaela Balașcă, vor aduce cântecele populare mai aproape de sufletul comunității. Iar comicii Romică Țociu și Cornel Palade ne vor descreți frunțile cu momentele lor de divertisment. În cadrul acestui eveniment, grupul coral de copii, adolescenți și adulți al Asociației Culturale Decebal-Traian, condus de domnul coregraf Moraru Ciprian, va interpreta colinde tradiționale românești. De asemenea, grupul de dansatori al asociației, condus de instructorul Bogliș Iosif, va prezenta dansuri populare și tradiții de Anul Nou. (Continuați să citiți mai jos)

”La evenimentul de sâmbătă, românii vor putea experimenta un spectacol bogat în tradiții și cultură, conceput pentru a celebra și transmite valorile noastre autentice către următoarea generație. Scopul principal al acestui concert este păstrarea și promovarea tradițiilor. Continuând cu educarea copiilor în spiritul identității culturale românești și inclusiv crearea unui moment de bucurie comunitară”, ne-a declarat președintele asociației, domnul Daniel Săboanu. (Continuați să citiți mai jos)

Organizatorii sunt foarte încrezători că evenimentul nu va dezamăgi pe nimeni. Cu așteptări mari, inclusiv o sală complet ocupată de 500 de locuri, se dorește ca participanții să plece acasă cu inima plină de mândrie și inspirație. ”Mulțumim tuturor celor care susțin acest demers cultural și în special Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care contribuie la păstrarea vie a moștenirii noastre!”, închide declarația domnul Daniel Săboanu. Vă așteptăm sâmbătă la concert, cu brațele deschise și drag, într-un număr cât mai mare!

Un articol de Irina Gavriluț

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 4]
Tragedie în Roccadaspide, român găsit mort în mașină

Tragedie în Roccadaspide: tânăr român de 21 de ani găsit mort în mașină cu motorul pornit

Italia se pregătește de frig, ploi și ninsori: ce regiuni vor fi afectate