in

Concert de Crăciun la Roma: ”Tradiții prin ochi de copii”

Asociația “Insieme per l’Athos – onlus” în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Accademia di Romania la Roma organizează cea de-a treia ediție a Concertului de Crăciun intitulat ”Tradiții prin ochi de copii”.

La eveniment, care va avea loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 decembrie 2018, în Biserica  Domus Mariae, din interiorul hotelului “The Church Palace “ (via Aurelia n. 481), vor participa opt coruri din diferite parohii ortodoxe și catolice: Corul Parohiei ”Înălțarea Sfintei Cruci” (Roma), Corul San Potito (Roma), Corul Parohiei “Intrarea Domnului în Ierusalim” (Roma), Corul Parohiei “Sfântul Proroc Ieremia” (Guidonia), Corul Parohiei ”Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” (Rignano Flaminio), Corul Parohiei ”Sfântul Nicolae” (Orvieto), Corul Parohiei ”Sfântul Mare Mucenic Mina” (Palestrina) și corul românesc “Cattolica” (Roma).

În acest context va cânta și grupul Arpeggio&Roua, corul de copii “Cantus Mundi”, soprana Daniela Maria Dumitru (Iași) și interpreta Elena Lazăr din Roma.

În concert este prevăzută și participarea extraordinară a grupului de colindători “Am fost ș-om fi” din Ieud, județul Maramureș (România) împreună cu maestrul Dumitru Dobrican.

Inițiativa noastră are scopul de a susține valorile care caracterizează tradiția religiosă română și de a împărtăși, în același timp, semnificativul patrimoniu cultural legat de obiceiurile antice ale cântecelor de Crăciun, interpretate, în acest caz, în special de copiii născuți în Italia.

Nu există nicio îndoială că – pentru un popor cum este cel român – colindele reprezintă una dintre cele mai înalte și solemne expresii de Crăciun, și prin aceste cântece melodiose, purtătoare de simboluri rituale adânci, să sărbătorească nașterea lui Isus și sosirea noului an.

Evenimentul a obținut pentru această ocazie patronajul Ambasadelor României în statul italian și pe lângă Sfântul Scaun, Ambasada Republicii Moldova în Italia, Acțiunea Catolica italiană și e susținută, în calitate de partner media, de Radioul național românesc – Radio România, de Televiziunea română TVRI, de Televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas Tv, de săptămânalul Gazeta Românească și de agenția italiană Askanews.

Sâmbătă, 15 decembrie 2018, ora 16,00

Biserica DOMUS MARIAE – The Church Palace

VIA AURELIA, 481 – Roma

Eveniment cultural românesc în centrul Romei: concert extraordinar de colinde de Crăciun

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Eveniment cultural românesc în centrul Romei: concert extraordinar de colinde de Crăciun

Aversa, tânăr român de 34 de ani, găsit de soţia lui spânzurat în casă. Familia și prietenii, nedumeriți de gestul lui