Invitaţia de participare a fost lansată de un comitet de organizare, la iniţiativa asociaţiei Roma-nia şi a preşedintelui Daniel Bostacă. Apelul a fost adresat „către toţi cetăţenii români rezidenţi în regiunea Lazio, interesaţi de viaţa socio-politică a comunităţii”.
Pe ordinea de zi a şedinţei au figurat următoarele puncte principale: stimularea cetăţenilor români rezidenţi la viaţa social – politica; crearea comitetelor regionale, locale, comunale, municipale, de cartiere cât şi a „coordinamentelor”; dezbaterea pe puncte a statutului şi a actului constitutiv, precum şi discuţii despre iniţiativa legislativă a PD-L, respectiv votul prin corespondenţă – pro /contra , care este poziţia noastră?”
Au fost aleşi responsabili pentru un comitet regional şi patru comitele locale: Daniel Toma Bostacă, coordonator pentru regiunea Lazio, Liliana Marinoiu pentru comitetul local „Roma capitale”, Ileana Luduşan coordonator minicipiul XX-Roma, Simona Pascu coordonator minicipiul XI-Roma şi Romulus Toma Sinca, coordonator pentru localitatea Marino (provincia Roma)
Daniel Bostacă, ales în funcţia de coordonator regional Lazio, ne-a declarat că formaţiunea nou înfiinţată va fi înregistrată legal în următoarele zile şi va încerca să adune cât mai mulţi conaţionali din întreaga regiune Lazio.
„Nu au fost foarte mulţi români la întâlnire, dar suficienţ cât punem bazele unei noi formaţiuni care doreşte să adune cât mai mulţi conaţionali pe viitor. Am considerat să ne organizăm în comitete locale şi să găsim responsabili pe fiecare cartier, zonă sau localitate în parte. Ne vom implica cât mai mult în viaţa socială şi politică a comunităţii şi vom încerca să avem un cuvânt de spus în deciziile comunităţii. Pentru început am anunţat decizia de a ne implica în susţinerea a doi români în localitatea Marino, e vorba de Ion Nicoleta şi Romulus Toma, pentru alegerile administrative care vor avea loc în primăvara aceastui an.”
Organizatorii ne-au asigurat că nu există pentru moment nicio intenţie de a implica noua formaţiune sau membrii săi în politica românească. „Pentru noi contactul cu politica românească nu este o prioritate pentru moment. Intâi vrem să ne organizăm ca structură, să cooptăm cât mai mulţi români în acţiunile noastre şi să participăm la evenimentele politice din Italia. Cu timpul vom examina şi această posibilitate.”
Toţi cei care doresc să obţină informaţii despre Comitetul Regional Lazio îl pot contacta pe Daniel Bostacă la tel. 3332577971.