Majoritatea comentariilor postate de cititori la articolul antiromânesc din Il Giornale dau dreptate autorilor: românii sunt infractori, România este o țară coruptă. Au fost câțiva, puțini, care ne-au luat apărarea.
Atacul din „Il Giornale”, replica moale a Ambasadei României
Iată câteva dintre aceste comentarii:
Alberto Manzon: «Sunt fiul unui întreprinzător și avem un sediu în România de care mă ocup eu. Imaginea pe care o am despre România este aceasta: pământ cu posibilități foarte mari, ruinat de populația sa. Un român onest și de treabă la fiecare 10. Pământ ruinat de corupție, de principiul „cu cât fur mai mult cu atât sunt mai șmecher”, națiune care a risipit miliarde de euro de la comunitatea europeană în, scuzați termenul, prostii nebunești, în afara oricărei logici. Bineînțeles pentru realizarea acestor lucrări deosebit de utile diferiți primari au apelat la firme „amice”. România nu este paradisul terestru și din punct de vedere personal nici măcar atât de primitor, având în vedere că am suferit personal și acte de rasism din partea autorităților, cu amenințările aferente poate pentru că sunt prea cinstit și corect cu toți, dar și pentru că sunt italian.»
guidode.zolt: «Am avut o experiență în România și pot sintetiza viața de acolo printr-un exemplu: dacă duci o mașină la mecanic trebui să-ți pui un colaborator să o supravegheze, pentru că îți schimbă piesa defectuoasă, dar îți iau multe alte piese, înlocuindu-le, dar nu întotdeauna, cu piese vechi și-ți dai seama după că lipsesc.»
Reinhard: «Întreprinzătorii fac foarte bine să se ducă în România. Acolo nu trebuie să plătească taxele unui stat hoț și sugător de sânge. Infractorii români fac bine să vină în Italia… Sunt cocoloșiți de Vatican, de pediști (mari electori PD la alegerile primare) și de magistrați… Pentru ei țara noastră este paradisul.»
„Il Giornale” declară război României: „Noi vă trimitem întreprinzători, voi ne trimiteţi criminali”
Iată și cineva care ne ia apărarea:
Pedrino: «Din păcate obișnuitul articol de incitare la xenofobie. Amintind anumite lucruri și uitând altele. Ca să încep, fotografia articolului este a doi români acuzați pe nedrept de violul din Caffarella. Este de ajuns să cauți pe web. Ca și cum nu ar fi de ajuns, articolul uită că sunt 4.000 de români în închisorile italiene, ceea ce înseamnă un procent foarte mic având în vedere cele 1,3 milioane de români care trăiesc în Italia.
Români care nu numai trăiesc, ci lucrează (pentru foarte mulți întreprinzători italieni), plătesc taxe (pentru foarte mulți pensionari italieni), cumpără produse italiene ajutând economia italiană. În industrie aproape toate întreprinderile au cel puțin un angajat român și cu siguranță nu din binefacere. Fără să uităm menajerele și îngrijitoarele, tot pentru familiile italiene. Vrem să continuăm? Nu știu la ce folosește un articol de acest gen având în vedere că problema Italiei este situația economică europeană și nu străinul care lucrează alături…»
(Il Giornale)
Iată comentariile unui italian la textul despre atacul din Il Giornale publicat pe site-ul nostru, gazetaromaneasca.com:
Luca: «Articolul spune că sunt peste 40.000 de denunțuri anual. Un număr enorm, nu înțeleg de ce mulți români se încăpățânează să refuze ideea că există o problemă enormă de infracționalitate română în Italia. De fiecare dată când ridică cineva problema se vorbește de „atac”. În acest articol eroarea stă în a se spune că în schimbul economic are de câștigat numai România, însă datele privind infracționalitatea sunt corecte și alarmante.
Gata cu victimizarea: problema există și dacă politicienii români comuniști s-ar îngrijora puțin, ar fi mult mai bine pentru toți. (…) Un italian nu poate da lecții de legalitate, dar poate sugera românilor, care au aceeași problemă, să ia la cunoștință și să nu continue să facă scandal dacă unii se plâng de faptul (de netăgăduit) că împreună cu miile de lucrători cinstiți, au sosit mii de infractori foarte agresivi. Problema există și voi o ignorați acuzând italienii că au prejudecăți sau că dau lecții de legalitate, nimic din toate acestea: 3.000 de încarcerați și 40.000 de denunțați într-un an Italia nu a avut niciodată într-o țară străină în timp ce România da și nu sunt cifre de da e Europea.
Cu cât mai repede luați la cunoștință și faceți ceva e mai bine pentru România, care are o reputație deteriorată din cauza infracționalității și din această cauză suferă consecințe economice enorme și injuste. În orice caz, exact cum întreprinzătorii italieni se duc în România pentru a face bani și nu pentru a ajuta economia românească (deși în realitate o ajută și încă cum), lucrătorii români din Italia vin aici pentru a câștiga bani și nu din binefacere.»