Câtă emoție și câtă autentică veselie și participare la Concertul de Crăciun „Tradiții prin ochi de copii”, de la Basilica Santi XII Apostoli din Roma!
Concertul, care a avut patronajul Ambasadei României în Italia, al Ambasadei României la Vatican și al Ambasadei Republicii Moldova în Italia, s-a bucurat de prezența unei impresionante serii de grupuri corale de copii și de adulți, laice și religioase, dar și de prezența unor muzicieni români soliști, veniți din România sau rezidenți în Italia.
Un impresionant moment de împărtășire a bogatelor noastre tradiții de Crăciun, cu o adevărată paradă de costume populare din diferite regiuni ale țării noastre, cu colinde cântate în variante clasice sau rearanjate și chiar cu câteva cântece în italiană, într-un gest simbolic de îmbrățișare a celor două culturi pe care copiii români născuți în Italia le cunosc și cărora simt că le aparțin.
Sala era ticsită de spectatori, peste 500, iar caldele note muzicale se propagau printre rândurile de spectatori, cu o participare care dădea măsura adevărată a ideii de comunitate și de sărbătoare.
„Un mic mare miracol – a subliniat președintele Asociației Insieme per l Athos, Giuseppe Sergio Balsamà – pe care, și în acest an, am putut să-l realizăm, în inima Capitalei, cu ajutorul fraților franciscani și cu colaborarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Academiei Române din Roma și, mai ales, a postului național de radio Radio România, care s-a distins prin sprijinul neobositei sale corespondente în Italia, Elena Postelnicu”.
Giuseppe Balsma și-a exprimat mulțumirile față de toți cei care au colaborat la organizarea acestui eveniment care se vede că evoluează de la an la an, dar și spectatorilor care au venit în număr mare și au rămas până la finalul celor trei ore de colinde.
Melodiile calde ale Colindelor au emoționat încă o dată nu numai sute de români, ci au atras în același timp numeroși italieni dornici să cunoască și să împărtășească tradițiile românești, expresie a unei comunități tot mai numeroase.
În cadrul acestui concert „glasurile copiilor români, îmbrăcați în costume tradiționale, nu numai că au stârnit inevitabila emoție a părinților lor, brăzdând de lacrimi fețele unora dintre ei, dar au reprezentat pentru noi, italienii, o ocazie prețioasă de a aprecia cultura și valorile unui popor înfrățit cu care ne leagă o istorie străveche și rădăcini comune. Suntem mândri de acești copii care, prin muzică și cântec, contribuie la realizarea acelei autentice Uniuni Europene a popoarelor, bazată pe fundamente culturale solide și comune” a mai comentat președintele Asociației Insieme per l Athos, Giuseppe Balsamà.