Claudiu Mitea, 34 de ani, originar din Sibiu, a sărbătorit 10 ani de când şi-a deschis propria firmă de construcţii la Roma. 
Face restructurări de apartamente „de un anumit nivel”, spune el, pentru clienţi cu dare de mână, care nu se uită la preţ atunci când e vorba de calitate. Lucrează numai cu români, pe care spune că-i plăteşte foarte bine, între 1.800 şi 2.200 de euro lunar.
Nu a fost mereu aşa viaţa lui Claudiu în Italia: îşi aminteşte că la început muncea pe 50.000 de lire pe zi, la negru, şi dormea în maşini abandonate. „Am o firmă de construcţii care se ocupă în general de restructurări de un anumit nivel. Lucrări de maximă calitate, pentru clienţi mai cu bani, mai pretenţioşi, cu cerinţe mai exagerate.”
Claudiu a înfiinţat firma în februarie 2002 şi de la început ideea lui a fost să se concentreze pe calitate, nu pe cantitate. „Şi am reuşit. Nu iau lucrări în subantrepriză, nu mă interesează orice fel de lucrări. Uneori dau eu lucrări în subcontractare, cum ar fi instalaţiile, tâmplăria, montatul uşilor sau ferestrelor, etc. Dar nu iau o lucrare pentru a o da altora s-o facă, pentru că nu au calitate. Trebuie să lucrez eu cu oamenii mei. Am angajaţi ficşi, toţi români, am secretară, inginer, doi contabili şi lucrez şi cu echipe externe. Îmi plătesc oamenii foarte bine, media este între 1.800 şi 2.200 de euro pentru cei specializaţi.”
Se simte puţin criza, pentru că uneori plăţile se întârzie. „Dar eu am noroc că am clienţi cu bani, care nu urmăresc reduceri de preţ. Vor calitate. Problema este că acum, în general, investiţiile sunt mai puţine.”
„Fiecare problemă are o rezolvare”
Un alt secret al succesului în afaceri: nu se grăbeşte. „N-am cerut niciodată grabă la lucrări. Nu am fugit niciodată, am cerut tot timpul lucrul făcut bine.” Lipsa grabei ţine şi de felul lui de a fi: este ardelean la origine, vine din Sibiu, de unde a plecat de la vârsta de 18 ani, în 1996. N-a plecat din cauza sărăciei sau a şomajului. A vrut să devină independent, să fie pe picioarele lui. „Eu vin dintr-o familie fără astfel de probleme, tata a fost colonel de armata, mama lucra în bancă, n-am venit de foame. Mi-am luat lumea în cap pur şi simplu.”
Nu i-a fost uşor. „Nu ştiam nicio meserie când am venit. Am început în şantiere, trăgeam cum se trage. Munceam la negru, nu aveam permis de şedere şi am stat o perioadă într-un cimitir de maşini. Apoi când a fost Sanatoria, mi-am făcut acte.” A lucrat timp de trei ani cu un bătrân italian, meseriaş, care avusese o firmă mare şi intrase în faliment.
„Toate materialele şi sculele le-a dus într-un câmp, într-o baracă. Lucram cu el ca salahor şi câştigam 50.000 de lire pe zi. Timp de trei ani de zile. Dar de la el am învăţat multe. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat – bătrânul a murit acum trei ani – şi care mă ajută tot timpul este că „fiecare problemă are o rezolvare”. Cu asta dau înainte, nu pot să spun cât m-a ajutat acest enunţ.”
Comunitatea
În ce relaţii este cu comunitatea românească? „E o întrebare bună. Deobicei nu am avut treabă cu comunitatea, în afară de cercul meu. Pentru simplul fapt – că mi-e şi ruşine să o spun – că nu-mi place comunitatea românească. Din ce-am văzut. La bar dimineaţa când îmi beau cafeaua, sunt si doi – trei români care îşi beau alcoolul.
Dar s-a întâmplat să merg pe 4 martie la spectacolul organizat de Asociaţia Românilor din Italia, la teatrul Tendastrisce din Roma, cu ocazia Mărţişorului. S-a rugat soţia mea să mergem. Şi am rămas plăcut impresionat. Nu toţi românii sunt beţivani. Am văzut o comunitate adevărată, am văzut ceva ce ne reprezintă. Şi o să încerc să fac tot posibilul să-l sprijin pe preşedintele ARI în tot ceea ce face pentru comunitate.”
Nu se gândeşte să se întoarcă acasă prea curând. Şi-a cumpărat casă la Roma, dar i se face uneori foarte dor de casa din România. „După ce merg acasă, prin locurile noastre frumoase, mă ia un dor extraordinar. Am o fetiţă mică, de doi ani şi înainte să se nască, am zis că vreau să mă înrtorc, să crească în aer curat. Dar e greu să te întorci, să o iei de la zero. Arunci 16 ani de scrificii. Nu e uşor să las totul aici.”
S.C.
