Menu
in

Claudiu Istrate, luptătorul campion din Italia: «Sunt patriot convins, îmi iubesc ţara, deşi mie România nu mi-a oferit nicio şansă»

«Sunt un patriot convins, îmi iubesc ţara şi port drapelul cu mine peste tot în lume cu mândrie, deşi mie România nu mi-a oferit nicio şansă până acum!» Așa se raportează proaspătul campion european la K1, categoria grea, Claudiu Istrate, la țara din care a plecat la vârsta de 12 ani. A fost un copil-problemă, părinții lui erau la muncă în Italia, iar el a fost lăsat în grija bunicilor, la Dorohoi. Avea toate șansele să ajungă pe drumuri greșite. În Italia s-a apucat de sporturi marțiale, a câștigat trei titluri în Italia, a participat la importante turnee mondiale, iar sâmbătă 10 noiembrie, a obținut cel mai important titlu al carierei sale: campion european la K1, versiunea ISKA (International Sport Karate Association). Pentru titlu, a disputat un meci extre de greu, de 5 reprize, cu britanicul de culoare Kazadi Mwamba.

L-am întrebat pe Claudiu Istrate dacă a fost cel mai greu meci din cariera sa.

«Nu cred că a fost cel mai puternic adversar de până acum, dar cu siguranţă un meci foarte greu în care am ajuns la limitele mele în cele 5 runde!»

Ce meciuri importante urmează pentru tine?

«Urmează să lupt în cel mai important eveniment din România, Dynamite Show şi multe alte evenimente, atât în Europa, cât şi în afara ei.»

Câte ore te antrenezi pe zi și pe săptămână? Care este cheia succesului tău în acest sport?

«Mă antrenez de două ori pe zi, de luni până vineri, şi sâmbăta o singură dată! Succesul meu constă în sacrificiile, munca şi pasiunea pe care le depun în fiecare zi. Antrenându-mă de două ori pe zi, foarte mult timp liber nu îmi rămâne şi profit cât pot de el pentru odihnă şi pentru a sta cu cei doi căţei ai mei, care pentru mine sunt copii!»

Sportul e singura ta activitate sau în afara sălii ai și alte ocupații?

«Sportul e principala mea activitate, dar în weekend sunt bodyguard într-un night club, deşi înaintea meciurilor cu o lună de zile mă opresc din această activitate.»

Ai luptat recent în România, cum ți se pare nivelul galelor din țară față de cele din Italia?

«În România eşti mult mai apreciat ca sportiv şi cel mai mare plus este că automat devii mult mai repede cunoscut, apărând la tv, așa cum s-a întâmplat în cazul Dynamite Show.»

Dacă ai fi crescut în România, crezi că ai fi ajuns campion?

«Cu siguranţă nu! M-am născut în împrejurimile Dorohoiului, o zonă săracă din România unde, cu caracterul pe care îl aveam, aș fi ajuns pe străzi foarte greşite!»

Ai venit în Italia la 12 ani, ai cetățenie italiană, te simți mai mult italian decât român?

«Sunt un patriot convins, îmi iubesc ţara şi port drapelul cu mine peste tot în lume cu mândrie, deşi mie România nu mi-a oferit nicio şansă până acum!»

Te vei întoarce vreodată să trăiești în România sau rămâi în Italia?

«Sper să reuşesc să mă fac cunoscut în România şi în cel mult trei ani să revin în ţară, aducându-mi totodată părinţii cu mine!»

Sorin Cehan

Performanță deosebită: Alexandru Negrea, stabilit la Milano, a devenit campion intercontinental SuperKombat. «Sunt român și așa voi rămâne»

Performanță deosebită: Alexandru Negrea, stabilit la Milano, a devenit campion intercontinental SuperKombat. «Sunt român și așa voi rămâne»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version