in

Claudiu Dospinoiu a înfiinţat Roma Tour Guide, pentru turiştii care vor să trăiască O POVESTE în Capitala Italiei

La Roma vin din ce în ce mai mulţi turişti români. Nu toţi vorbesc limba italiană şi nu toţi cunosc obiectivele turistice pe care le pot vizita în timp util. Roma Tour Guide răspunde cu succes acestor exigenţe. Firma este condusă de un tânăr întreprinzător, Claudiu Dospinoiu, stabilit la Roma din 1999!

Claudiu Dospinoiu, când ai înfiinţat Roma Tour Guide şi ce servicii poate oferi pentru turiştii romani?

«Ideea Roma Tour Guide a luat formă în anul 2015 în urma unui studiu prin care am observat că un număr tot mai mare de turiști români (individuali și grupuri) vin să viziteze Italia, în special Roma.

Este o companie tânără care a reușit, într-un timp relativ scurt, să capteze atenția turiștilor, datorită dăruinței și eforturilor susținute, dar asumate, de către echipa noastră de ghizi autorizați. ROMA TOUR GUIDE promovează vizite cu ghid personalizate, în limba română, oferă informații și sugestii pentru a te putea orienta eficient pe durata sejurului în Roma. De asemenea compania asigura transfer de la aeroport şi rezervări la hotel.»

Care sunt costurile medii pentru serviciile furnizate de voi?

«Costurile sunt competitive, iar serviciile oferite se ridică la un nivel de calitate ireproșabil:

Vatican – Muzeul Vatican și biserica Sf. Pietru- durata 3 h

itinerariu: Cortile delle Corazze, Pinacoteca, Cortile della Pagna, Muzeul Pio-Clementino, Galeria Candelabrelor, Galeria Carpetelor, Galeria Harţilor Geografice, Camerele lui Raffaello, Capela Sixtină, biserica Sf. Pietru, piaţa Sf. Pietru.

Preț 37€ / pers.- cuprinde: bilet intrare, ghid turistic autorizat de Vatican, sistem audio( grup peste 7 pers.)-prenotare obligatorie

Colosseo, Palatino, Foro Romano, Fori Imperiali şi Columna lui Traian

Durata-3h, Preţ: 30€ / pers- cuprinde: bilet intrare, ghid turistic autorizat de provincia di Roma, sistem audio.

P. Navona, Pantheon, P. Montecitorio, P. Colona, P. Spagna, Fântâna Dorinţelor -Pret: 20€/preş.

Deasemenea organizam tururi personalizate în funcție de cerințele turistului în Roma și vecinătăți (Tivoli, Ostia Antică, etc ) Oferim o gamă foarte largă de tururi pentru orice exigență. Ajunge să ne contactezi și vei fi ajutat să-ţi faci o vacanță de vis la Roma.

Un alt obiectiv important al nostru este să oferim românilor stabiliți în Italia ori asociaților de români posibilitatea ca în zilele libere ce le au, o alternativă pentru a cunoaște frumusețile ascunse ale orașului etern, nu doar Colosseo sau piețele importante. Roma are foarte multe locuri antice care doar cu un ghid pregătit le poți descoperi. Pentu toți avem un tratament personalizat astfel încât fiecare turist să fie mulțumit. Stafful nostru este condus de Maria Tanasa, ghid autorizat pe Roma și Lazio, aceasta având o experiență de mai bine de 10 ani în turism la Roma.»

De ce un turist are nevoie de ghid pentru a vizita Roma?

«Pentru a putea descoperi trecutul trebuie să cunoști foarte bine prezentul. Ghizii noștri oferă un spectacol al istoriei pe care turiștii îl pot cuprinde în propria lor poveste de călătorie. Totul se desfăşoară cu încetinitorul, ca într-un cadru de film, pe care ghizii îl transmit cu acuratețe, răbdare și pasiune.

Legendele locale descriu un cu totul alt tablou decât cel creionat de cărțile de istorie. Informațiile culese de-a lungul timpului ne-au permis să înglobăm în acest tablou imagini ale unei civilizații cu totul aparte ce rezonează până în prezent. De aceea merită să ne fiți alături și să dezlegăm împreună simboluri, legende și mistere neelucidate.»

Câteva date despre tine: de unde eşti, când ai venit în Italia şi ce ai reuşit să realizezi până acum?

«Sunt din Brașov și m-am stabilit în Roma din 1999 unde prin eforturi deosebite am reușit în câțiva ani să-mi fac o societate care să opereze în servicii turistice prin închirierea de sisteme audio pentru vizite cu ghid, fiind al treilea din Roma cu această activitate. Prin seriozitate am reușit să realizăm un portofoliu de clienți cu agenții de turism din toate colțurile lumii.

De asemenea am luat din România o idee care a prins foarte bine în Italia și anume am creat o rețea de distribuție a unui produs ecologic de spălat autoturisme. Un produs american importat în România la avangarda acestui sector. În paralel cu această rețea am realizat un lanț de spălătorii auto ecologice fără a uza apa și care a avut un succes extraordinar. În scurt timp am reușit să avem clienți cu notorietate (case auto: Mercedes, Ford, Jaguar etc) în zona Vaticanului unde aveam un punct de lucru elegant și curat. Într-un final am vândut afacerea italienilor care continuă și azi să-mi ducă mai departe realizările. Un alt obiect de activitate a fost o idee adusă de peste ocean și anume personalizarea de trandafiri proaspeţi (speaking roses), o idee foarte frumoasă care ține de sectorul “regalo” . Am creat un nume ”Detto sui Petali” prin deschiderea unui mic laborator în zona Monte Verde.»

Mai ţii legătura cu România? Vrei să rămâi definitiv în Italia?

«Sunt în strâns contact cu România prin faptul că am reușit să aduc o parte din idei și acasă, reușind să implementez la Castelul Peleș sistemele de audioguide în 8 limbi străine. De asemenea sunt în discuții avansate cu alte muzee de prestigiu din România pentru implementarea sistemului.

La întrebarea dacă vreau să rămân în Italia, răspunsul meu este un categoric NU

Cum puteţi fi contactaţi?

«Pentru a avea informaţii despre nouă idee Roma Tour Guide vă invit pe toţi să vizitați site-urile noastre www.romatourguide.ro, www.romatourguide.it sau la telefon: 00392492881249 / 0039 3733385127 / 0040 770696588,

e-mail: [email protected] , [email protected] »

G.R.

Ioana Podosu, şefa Biroului Naţional de Promovare Turistică a României la Roma: ”Italienii, vrăjiţi de România”

Simion Giurcă, şeful Biroului de turism al României din Viena, premiat de austrieci. „Turiștii se întorc mulţumiţi din România”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alessandria, româncă bătută și terorizată de soțul musulman pentru că nu purta vălul

Româncă descoperită cu 30 de kg de aur și 100.000 de euro în aeroport la Bologna