Menu
in

Claudia Serdan, înapoi la muzică

 

După o importantă carieră muzicală în ţară, cântăreaţa Claudia Serdan s-a transferat defintiv în Italia. "Am renunţat la cariera de cântăreaţă, pentru a fi nevastă şi mamă", ne-a declarat artista. După momente dificile petrecute în Peninsulă, Claudia  a început să-şi reconstruiască cariera muzicală, în ţara de adopţie.

A cântat la cenaclul Flacăra, acum cântă în Italia

Claudia Serdan şi-a început cariera de la o vârstă fragedă, participând la numeroase festivaluri de muzică. "La 6 ani am primit în dar prima mea chitară de care nu m-am mai despărţit. Apoi, la 9 ani am câştigat primul premiu la Festivalul Naţional Cântarea României. Au urmat numeroase festivaluri de muzica folk la evenimente culturale organizate în perioada de dinainte de '89, cum ar fi Cântarea României, Baladele Dunării, Steaua Satmarului şi multe altele, unde am reuşit clasific în primele trei locuri mai tot timpul. La 10 ani am debutat în Cenaclul Cetatea, având posibilitatea împart scena cu mari nume al folkului românesc cum ar fi Octavian Bud, Fabry Aladar, Emilian Onciu, etc. La vârsta de 13 ani profesorul Sorin Berindei m-a inclus clasa sa, unde m-am pregătit în diverse genuri de muzică", ne-a povestit artista.

După câţiva ani cânta alături de solişti consacraţi din România. "La 14 ani am cântat pentru prima dată în marile concerte ale Cenaclului Flacăra. A urmat o perioadă în care am cântat în duet cu Octavian Bud la numeroase festivaluri în întreaga Românie. Profesorul Sorin Berindei m-a încurajat să abordez diverse genuri de muzică, chiar şi din repertoriul faimoşilor cântăreţi italieni precum Anna Oxa, Antonella Ruggero, Mina, Gianna Nannini. Abordarea acelor melodii s-a dovedit de mare succes şi am fost tot mai mult invitată în numeroase concerte, pe aceleaşi scene cu mari nume din muzica românească precum Gil Dobrică, Ovidiu Komornic, Aurelian Temişan, Mihaela Runceanu şi mulţi alţi. În anul 1992 am fost invitată de amicul şi colegul Fane Boca, pentru a participa la înregistrările primei opere rock româneşti "Haron", pusă în scenă de Teatrul Naţional din Satu-Mare. În 1995 am intrat în grupul rock Yalow Keps din Cluj, care cânta în turnee cu formaţia Compact Cluj cu Costi Cămărăşan."

O mamă singură

Claudia a pleacat în Italia alegând să devină soţie şi mamă. "În 1997 cântam în Neptun în acelaşi grup cu fostul chitarist al formaţiei "Semnal M", Vasile Purice şi alţi profesionişti. A fost şi anul în care am plecat  în Italia. Am renunţat la cariera de cântăreaţă, pentru a fi nevastă şi mamă. După doi ani am devenit mama lui Beatrice, care acum are 13 ani. Din păcate, a venit falimentul căsătoriei şi de atunci sunt o mamă singură, în Italia, luptând zi de zi cu realitatea, din când în când şomeră. Sunt o fire mândră, ca o adevărată ardeleancă şi înfrunt greutăţile. Merg înainte, chiar dacă în momentul separaţiei nu cunoşteam multă lume. Sunt optimistă şi asta mă întăreşte."

Înapoi la muzică

 

Viaţa Claudiei a luat o întorsătură pozitivă şi de aproape doi ani a început să apară la diferite evenimente culturale, inclusiv cele organizate de comunitatea românească. "În 2011 l-am cunoscut pe Max Smeraldi, ex-chitarist al formaţiei Banco del Pronto Soccorso, care m-a convins să mă reapuc serios de muzică şi cu care am înregistrat un disc. Tot în 2011 am revenit pe scena Teatrului de Nord din Satu-Mare, cu mare succes, zic eu. Am început şi alte colaborări din care au rezultat prezenţe pe scene, printre care şi într-un concert în piazza San Giovanni din Roma unde am cântat piese folk româneşti şi cover italiene. }in neapărat să precizez că am participat la câteva spectacole organizate de către comunitatea românească din Italia, la invitaţia poetului Viorel Boldiş. Momente frumoase."

Prietenia cu Filippa

"De curând, în luna ianuarie a acestui an, fotograful de moda Beppe Bisceglia mi-a prezentat o cântăreaţă italiană, Filippa Casulo, cu care m-am împrietenit imediat. După câteva zile de la întâlnirea noastră m-a sunat şi mi-a propus să cântăm împreună.

Am participat la câteva spectacole la Milano, apoi am fost invitatăde onoare la prima ediţie a festivalului "I like Sanremo", organizat de Antonio Barerà în colaborare cu casa de discuri "Sanremo".

Am înregistrat şi câteva piese la "Bach Studio", casă de înregistrări a celebrului Toto Cutugno, asistate de un important aranajor şi muzician din trupa lui, Carlo Giardina.

Claudia are multe lucruri în comun cu artista italiană, în afara pasiunii pentru muzică. "Filippa e o fată faină, cum ar spune ardelenii. De origini siciliană, cu o carieră muzicală în spate, e mamă ca şi mine şi are, din păcate, un divorţ în spate. Dar ne leagă foarte tare dragostea pentru muzică şi visul de a realiza lucruri frumoase de acum încolo.

Nu mai avem 20 de ani, iar industria muzicală a ajuns la un nivel foarte mare, dar cred că am intrat pe un drum bun, colaborând. Vom cânta în limba română şi italiană vechi cântece populare tradiţionale, pe ritmuri moderne. Filippa învaţă limba română şi chiar a interpretat foarte bine o variantă a cântecului Ciuleandra."

Momente de neuitat

Am întrebat-o pe Claudia Serdan care au fost momentele cele mai speciale din cariera ei de artist. "Au fost câteva concerte pe care nu le voi putea uita niciodată, dar momentul "Cenaclul Flacăra", deşi scurt, a fost pentru mine o emoţie continuă şi adevărată şcoală de folk românesc. De asemenea o dată când am cântat Imnul Naţional, de Ziua Naţională, aici în Italia."

Poetul Viorel Boldiş, cu care Claudia Serdan a colaborat în ultimul timp, ne-a declarat că pentru el a fost o mare plăcere reîntâlnirea cu cântăreaţa pe care o ştia de la Cenaclul Flacăra. "În ultima vreme tot mai mult şi cam peste tot atunci când se vorbeste despre muzică, se foloseşte sintagma "minunaţii ani '80"!

În ceea ce mă priveşte, nu pot să nu fiu de acord, văzând că anii aceia i-am trăit din plin şi eu. Cine nu-şi aminteşte cu plăcere de Cenaclul Flacăra, care umplea stadioanele şi infierbânta sufletele? Ei bine, Claudia Serdan este produsul acelor ani, a acelui cenaclu. Anii au trecut, viaţa ne-a purtat care pe unde, şi sa o reîntâlnesc pe Claudia după 25 de ani în Italia a fost o surpriză plăcută. A fost o plăcere pentru mine să o am ca invitată la câteva evenimente şi sunt convins că în viitor ne vom mai întâlni."

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version