Traducătoare autorizată pentru Tribunalul din Napoli şi pentru Ambasada Română. Profesoară de limba italiană pentru străini. Handbalistă în divizia B în Romania, antrenoare la Napoli şi handbalistă în Italia în Peninsula Sorrentina şi în Marcianise. Are diploma de maseur sportiv, legitimaţia de instructor sportiv, diploma universitară pentru predarea limbii italiene, diploma de cosmeticiană. Acestea sunt doar câteva din titlurile şi profesiile ce o definesc pe Corina Constantin, 40 de ani, din Bucureşti.
O mulţime de meserii până la descoperirea vocaţiei de traducător juridic În timpul unei partide de handbal, Corina şi-a fracturat glezna şi în România medicii nu au reuşit să i-o vindece, aşa că în 1992 a venit în Italia să se trateze. Şi-a vindecat glezna şi, între timp, a muncit să se întreţină. Îmi spune că munca de jos nu i-a lipsit.
A făcut nenumărate meserii: baby sitter, barmaniţă la petreceri de weekend, bonă pentru o nou nascută care i-a spus ei „mama” pentru prima dată. S-a îndrăgostit şi a făcut un copil. A renunţat la sport, dar nu la muncă. Ştie ambele limbi, italiana şi româna şi „munca de traducătoare m-a căutat ea pe mine”. Şi-a luat autorizaţiile, ca traducător şi ca profesor de italiană pentru străini.
Pasiunea motocicletei
Corina e o tipă înaltă. E cu un cap mai înaltă în orice grup. E imposibil să nu o remarci. Vorbeşte şi râde zgomotos, are voce şi personalitate puternice. Dar ceea ce te frapează sunt mâinile: sunt mari, largi, de handbalistă. Mâinile unei persoane ce a muncit mereu, ce e într-o continuă mişcare. E şi greu s-o prinzi liberă: acum e la tribunal, peste cinci minute e la prefectură. Acum o vezi îmbrăcata cu taior, traducând în faţa camerelor de luat vederi, acum o vezi în halat alb, făcând un masaj într-un centru estetic.
În viaţa privată, e un spirit liber. Îi place să meargă pe motocicletă. Ii dă un sens de libertate absolută, ca si oraşul unde ea s-a adaptat perfect şi de unde n-ar mai pleca nici in ruptul capului: „Contrastant si facinant, nu l- aş schimba cu alt oraş. E mult mai uşor să traieşti la Napoli decât în Bucureşti. Este mult mai multă libertate aici, este un oraş foarte dificil dar În acelaşi timp foarte uşor. Umblu cu motocicleta, în vreme ce în România acest lucru nu este posibil, nu există o educaţie pe cele două roţi, eşti un donator de organe.”
Bunele maniere
În ţară se duce des, cu delegaţii sau din plăcere. Consideră ca sunt multe lucruri care merg bine, pe care în Italia nici nu le visezi, dar atâtea care nu merg bine: inflaţia, sărăcia oamenilor de cultură raportată la incultura celor ce au bani. Poate că o soluţie ar fi ca în România să se distribuie în mod gratuit codul bunelor maniere. Acelaşi lucru e valabil şi în Italia, unde cei şapte ani de acasa şi gentlemanii au dispărut complet.
O întreb daca ar vrea sa se mai întoarcă. Pe de o parte nu ar face acest lucru, pentru că băiatul său are tatăl italian şi e născut în Italia. Pe de alta parte, reîntorcându-se, nu ar avea nici o perspectiva pentru ea, dar „rădăcinile alea sunt. Ştii, chestia aia cu dorul de ţară…”
Altceva ce în România i se pare deranjant e obsesia pentru bani: „E trist, dar văd că banii au luat o valoare inestimabilă. Un exemplu? Am fost cu maşina în România în vară. Mi-am luat o maşină modestă (Seat Ibiza – n.r.), nu foarte puternică, ca să nu consume foarte mult, ca să nu se fure, că la Napoli avem acest pericol. Iar în România mi-au zis: dar puteai să-ţi iei si tu un BMW. Ai avut tu curaj să pleci cu maşina asta?”
Satisfacţii şi dezamăgiri
Îmi spune că cea mai mare satisfacţie a fost atunci când „italienii au văzut cum un român reuşeşte să se integreze şi să creeze ceva aici. M-am acomodat şi m-au stimat”.
Cea mai mare tristeţe, în schimb, a fost „în perioada în care a fost campania împotriva românilor, când am fost luată peste picior că noi românii suntem periculoşi şi când toate româncele sunt catalogate drept femei uşoare.” Aceste acuzaţii la adresa româncelor le-a auzit însă, cu precădere, din partea italiencelor.
Cheia succesului
Şi-a îndeplinit multe din visele ei. Dacă ar putea, spune Corina, „m-aş retrage la ţara, verdeaţă şi linişte, dar în primul rând mă gândesc la viitorul copilului. Mi-ar plăcea să muncesc cât mai puţin şi să caştig cât mai mult.”
Am rugat-o pe Corina să îmi destăinuie cheia succesului ei: „Cred că secretul e să ajungi să faci ceea ce îţi place să faci in viaţă. Te costă. Toţi am urcat o scară. Dar e important să ajungi unde vrei, ca la 40 de ani să faci ceea ce vrei. Ca să ai şi satisfacţia materială, dar şi cea spirituală. Mi- am format o psihologie robustă, căutând strategiile care să ma ducă la obiectivele propuse, respectându-i pe ceilalţi, fără să calc coada nimănui.”
Ruxandra Drăgoescu
