Între 12 şi 27 iulie, croitorul român, Daniel Robu din Torino va străbate cu Caravana Maeştrilor Croitori nouă oraşe din cinci ţări: Monte Carlo, Lyon, Reims, Bruxelles, Frankfurt, Numberg, München, Padova si Milano.
În urmă cu 11 ani, Daniel Robu, originar din Săbăuani, judeţul Neamţ şi-a deschis singur propria afacere: o croitorie de lux la Torino, „Sartoria Robu”. De la an la an, Daniel, care este şi reprezentantul regional al Academiei Naţionale a Croitorilor din Italia, a reuşit să se extindă.
Croitor în ţara modei
Ideea acestei Caravane i-a venit lui Daniel cu mult timp în urmă, însă până acum nu a avut disponibile resursele financiare necesare. Deşi încă nu a plecat la drum, Daniel deja visează să repete experienţa cu o altă Caravană mai lungă, cu care să ajungă şi în ţara natală, România.
Scopul acţiunii este acela de a sensibiliza publicul din cele cinci ţări prin care trece în ceea ce priveşte evoluţia artei croitoriei „la comandă” şi valoarea acesteia. Distanţa parcursă în acest tur european este de 4000 de km.
Daniel Robu este foarte emoţionat atunci când vorbeşte despre acest proiect al său, aceasta şi pentru faptul că şi l-a dorit de foarte mult timp. „Secretul succesului înseamnă constanţa cu care îţi urmăreşti scopurile. Nimic în lume nu poate lua locul perseverenţei”, consideră croitorul român.
„Trebuie să recunosc că mă înţeleg foarte bine cu el şi că s-a integrat foarte bine în societatea italiană. Mai ales în această perioadă de criză nu este uşor nimănui să se descurce, dar văd că Daniel are solicitări tot mai multe, ceea ce desigur nu este deloc rău”, mai completează Carlo.
C.V.