Menu
in

Cea mai frumoasă din Italia: O româncă de 25 de ani a câștigat concursul World Top Model la Salento

A câștigat un important concurs de frumusețe la nivel național în Italia, și va reprezenta țara la faza mondială.

Este vorba de Estera Balintfi, o tânără orădeancă mutată de 5 ani în Italia, care a câştigat sâmbătă 19 septembrie concursul de frumuseţe World Top Model etapa naţională, iar în 12 decembrie va reprezenta aceeaşi ţară la faza mondială, care va avea loc la Roma, unde va concura cu alte circa 49 de tinere din tot atâtea ţări.

foto salentolive24.com

Estera şi-a început cariera de model în Oradea încă de la vârsta de 15 ani, ea fiind descoperită de agenţia Graziela Models, povestește Bihoreanul.

Tot în acea perioadă, în vara anului 2010, BIHOREANUL a prezentat-o la rubrica „Frumoasele Bihorului”.

La câteva luni după aceea, orădeanca a primit o ofertă de la o agenţie de modeling din China, ţară în care a locuit apoi timp de trei luni.

„Chiar dacă aveam o vârstă fragedă, tatăl meu m-a lăsat să plec şi m-a sprijinit foarte mult”, povesteşte acum tânăra. În China, frumuseţea ei a fost remarcată rapid, iar la doar 16 ani, a apărut pe coperta revistei „Naturade”.

Orădeanca a lucrat apoi pentru agenţii din Japonia, Corea de Sud, Taiwan, Franța şi Italia.

La scurt timp după ce a terminat liceul la Colegiul Tehnic Transilvania, în 2015, aceasta s-a mutat în oraşul italian Pompei, pentru a fi mai aproape de iubitul său Davide Matrone, pe care l-a cunoscut la 18 ani.

„De atunci familia lui a devenit şi a mea, iar mama lui este chiar fanul meu numărul unu”, a mai spus ea.

În Italia, Estera, care are o înălțime de 1,77 m, a continuat cariera în modelling. Sâmbăta trecută, la concursul World Top Model, care a avut loc în Salento, Italia.

„Ştiam că vom fi 47 de concurente şi nici măcar nu mi-am imaginat că voi fi câştigătoarea”, a recunoscut tânăra.

La finalul probelor, însă, ţinute într-un resort exclusivist, juraţii au decis că orădeanca este cea care merită să reprezinte Italia la etapa mondială a concursului, care va avea loc la Roma, reunind concurente din 50 de state.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version