Antonio Ingroia, fost procuror antimafia, în prezent avocat, a explicat pentru Gazeta Românească faptul că povestea cu „tezaurul” lui Ciancimino care ar fi fost reciclat în groapa de gunoi de la Glina este o invenţie, dar care, fiind susţinută de procuratura de Roma, acum condusă de procurorul Giuseppe Pignatone, este în continuare folosită de procurorii italieni pentru ca statul să pună mâna pe această groapă de gunoi.
Așa-zisul „tezaur” al lui don Vito Ciancimino, fost primar la Palermo și referent al grupării Cosa Nostra în Sicilia, condamnat definitiv pentru mafie și decedat în 2002, ar fi fost identificat în parte în firma Sirco, care avea 25% dintre acțiuni în firma Agenda 21, acționară la rândul său în Ecorec de la Glina, evaluată la peste 100 de milioane de euro, o monstruozitate logică, pentru cine îşi poate închipui cât de mult valorează un teren pe care se pune gunoi.
Cazul a fost deschis de Giuseppe Pignatone pe când era procuror adjunct la Palermo. Astăzi, Pignatone este la Roma şi se ocupă de acelaşi caz.
Iată ce ne-a declarat Antonio Ingroia:
«Această poveste cu aşa-numitul tezaur al lui Ciancimino este o mare păcăleală, o invenţie totală, doar mediatică, pentru ziare, pentr a avea, să spunem, titluri în ziare pentru a putea spune că s-a găsit tezaurul lui Ciancimino în străinătate, de-a dreptul în România.
Giuseppe Pignatone, Procurorul general din Roma
Dacă mergem pe profilul Wikipedia al procurorului general din Roma, Giuseppe Pignatone, se va vedea că printre anchetele mai importante din ultimii ani îi este atribuită aceea de a fi descoperit tezaurul lui Ciancimino. O invenţie ceea ce scrie Wikipedia, pentru că nici în acuzaţii nu se face referire la faptul că Dombrovschi ar fi reciclat tezaurul lui Ciancimino. Nimic din toate acestea. Se spune că Dombrovschi şi Valente şi ceilalţi ar fi obstacolat acţiunea administratorului judiciar Capellano Seminara, care gestiona sechestrul pe tezaurul lui Ciancimino.
Tezaurul lui Ciancimino era de fapt o mică participare într-o societate care nu are legătură deloc cu ECOREC, decât indirect. Şi atunci acţiunea şi conflictele care s-au creat între administratorul judiciar şi Dombrovschi şi alţii ar fi constituit o favoare, în ghilimele, dar dacă ar fi fost aşa, ar fi fost o favoare indirectă, care nu are nicio legătură cu reciclarea, făcută lui Ciancimino al cărui patrimoniu sechestrat era gestionat de Capellano.
Dar aceasta nu are nicio legătură. Este vorba de fapt de un întreprinzător care în realitate, cu toate mijloacele permise de lege, şi-a urmărit propriile interese aşa cum e normal, orice întreprinzător încearcă să-şi urmărească propriile interese. Şi încercând să îşi facă propriile interese, a încercat să îl ţină la distanţă pe administratorul judiciar de propriile bunuri, pentru un motiv foarte simplu: imediat ce se află că este administrare judiciară, Palermo, Mafia, Ciancimino, e clar că toţi, băncile, investitorii, furnizorii, au fugit şi o realitate imprenditorială moare dacă are ca asociat un mafiot sau dacă are un administrator judiciar care gestionează un bun al mafiei.
Deci este normal ca întreprinzătorii să încerce să ţină departe administrarea judiciară. Dar de ce? Nu pentru a face o favoare lui Ciancimino, ci pentru a-şi apăra propria firmă, care altfel s-ar fi prăbuşlit. Ecorec are această problemă, se prăbuşeşte din cauza administrării judiciare.»
Faptul că Giuseppe Pignatone este procuror general la Roma nu este de ajutor…
«Am fost timp de mulţi ani coleg cu Giuseppe Pignatone în acelaşi oficiu la procuratura din Palermo, uneori de acelaşi grad, eram amândoi adjuncţi la Procuratura din Palermo, pentru o anumită perioadă el a fost superiorul meu, el era primviceprocuror, eu eram adjunct la Palermo, apoi el a plecat la Roma, iar eu i-am luat locul, şi avem două moduri de a gândi şi de a administra justiţia opuse.
Pignatone se îndrăgosteşte de tezele sale, şi nu deschide ochii pentru a admite propriile erori. Adevărul este că Pignatone a luat o mare ţeapă, a cred că de bună credinţă, a crezut că a identificat un filon al reciclării lui Ciancimino, şi despre toţi cei pe care i-a întâlnit pe această cale a gândit că sunt complicii lui Ciancimino. Şi i-a dărâmat ca un buldozer. Dar magistratura, justiţia nu trebuie să lucreze ca un buldozer, dar trebuie să opereze în mod chirurgical, trebuie să se ştie să identifice organele bolnave şi să le elimine, pentru a salva organismul sănătos, altfel ucizi pacientul. Aceasta este ceea ce se întâmplă.
Nu sunt dubii, există sentinţa definitivă care spune că Massimmo Ciancimino a reciclat banii tatălui, tezaurul, şi l-a făcut în diferite părţi ale lumii, după care trebuie văzut cum a făcut, cine sunt complicii. Ciancimino şi Dombrovschi nu s-au cunoscut niciodată, nu poţi să te gândeşti că toţi cei care, indirect, au avut de-a face cu administrarea judiciară sunt toţi complicii lui Ciancimino. Nu este acest mod maximalist de a gândi că poate funcţiona.»
Cum se va sfârşi?
«Au mers prea departe, Procuratura nu se va întoarce înapoi, pentru că l-a ţinut pe acest om în închisoare pentru atât de mult trimp, a sechestrat bunurile, deci chestiunea o înfruntăm în sălile de judecată.
Curtea de Casaţie ne-a respins cererea de eliberare, vom merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, vom continua să facem alte cereri.»
Sorin Cehan
Citeşte şi
Antonio Ingroia, o legendă în lupta antimafia, acuză statul român: «Stă în genunchi în faţa Italiei»
Victor Dombrovschi, „ostatic de stat” în Italia. Un dosar halucinant, un cetăţean român abandonat
