Cât de româneşte mai vorbim în Italia?

Ce se întâmplă cu limba română în Italia? Cum se modifică folosirea limbii materne la românii care învaţă italiană? Ne îndreptăm spre un dezastru lingvistic sau suntem protagoniştii unui fenomen de îmbogăţire a limbii noastre materne? Alexandru Cohal, lingvist de profesie, doctorand la Universitatea din Pavia, încearcă să găsească formula ştiinţifică a dinamicii limbii române în Italia, fără însă a scoate sabia patriotardă a românismului şi fără a-i acuza pe cei care, din cauze explicabile, mai amestecă uneori cuvintele italiene în fraze româneşti.

Alexandru Cohal, 35 ani, născut la Tecuci, a terminat Facultatea de Litere la Iaşi şi acum este doctorand la Universitatea din Pavia, la Departamentul de lingvistivă, în ultimul an din cei trei ani de doctorat. De ce a ales Pavia? «Universitatea din Pavia este considerată una dintre instituţiile cele mai prestigioase şi cu mai mare tradiţie în domeniul literelor şi lingvistic din Europa.», spune Alex Cohal.

Pavia excelează în studiile socio-lingvistice, lărgind studiul de la lingvistică la contextul social. De exemplu la Pavia se studiază felul în care imigranţii învaţă limba italiană în mod spontan, în mediul în care trăiesc şi muncesc. Aceeaşi universitate este un pol de cercetare important în studiul limbilor străine, cum sunt învăţate de italieni şi care este efectul contactului cu limba italiană.

«Tema doctoratului meu este cea a contactului dintre limba italiană şi română. Care este dinamica limbii române pe teritoriul italian, aspecte atât lingvistice, cât şi aspecte socio-lingvistice. Cum învăţăm spontan limba italiană ca emigranţi şi care sunt elementele limbii noastre cele mai expuse schimbării, prin contactul cu italiana.»

Limba este vehiculul gândirii, al cunoaşterii şi creaţiei omeneşti. Cert este că există semne de schimbare în limba română vorbită de românii din Italia. Modificările limbii ar trebui să ne îngrijoreze? În timp ce românii învaţă limba italiană, limba română vorbită de ei se depreciază?

«Nu se depreciază, putem spune că se schimbă. Primul lucru care se schimbă în general este lexicul, după care se modifică nişte structuri morfologice, şi eventual – dar foarte greu – se schimbă şi structuri morfo-sintactice. Dar acestea nici de departe nu pot fi considerate „depreciere”.

La prima generaţie de emigranţi nu se poate pune sub semnul întrebării limba. Suntem în siguranţă. Începând de la generaţia a doua încep să existe condiţii pentru aşa ceva.»

Schimbare, nu stricare

Ca orice cercetător, Alex Cohal caută să încadreze realitatea în categorii. Caută să identifice categorii de persoane care reacţionează similar la contactul cu altă limbă. Iată ce-a descoperit: «În principiu, se pare că persoanele care au un nivel avansat al limbii române, cât şi persoanele care au un nivel elementar de limba română – deci extremele – învaţă italiana foarte bine. Cei din prima categorie vor continua să folosească şi limba română foarte bine, în timp ce categoria a doua, care nu aveau decât cunoştinţe elementare ale limbii materne, devin subiecţi ai schimbărilor viitoare care se vor produce în limba română.»

Cei care, aşadar, împrumută într-un fel sau altul influenţe din limba italiană, vor îmbogăţi limba română, nu o vor strica. Alex Cohal în niciun caz nu le face o culpă: «Eu nu folosesc aceşti termeni – stricare, depreciere – vor fi schimbări şi invenţii în limba română a generaţiilor viitoare şi ei vor fi subiecţii acestei schimbări. Nu împart oamenii în buni sau răi, între cei care ţin la conservarea limbii şi cei care o strică. Nici pe departe nu trebuie să folosim astfel de cuvinte tari în descrierea unor elemente de limbă română în Italia. Precizez că vorbim despre tendinţe, despre lucruri în curs de desfăşurare, care trebuie verificate de mai multe ori.»

Mai puţin interesanţi pentru lingvist sunt cei din categoria de mijloc. Cei care au avut un nivel neprofesional de folosire a limbii române, cărora nu li se cere nici în Italia un nivel foarte bun de italiană – infirmiera, constructorul, şoferul – ajung la un nivel intermediar de folosire a limbii italiene, comparabil cu nivelul limbii materne, şi ei nu vor fi actorii schimbărilor care se vor produce în limba română.

Forumurile de pe internet au ales un termen pentru limba română presărată cu italienisme: rotaliana. Este un termen care reuşeşte să descrie schimbarea? «Termenul există, dar pentru mine nu înseamnă nimic. Atâta timp cât istoria contactului dintre limbi, atât în Africa, cât şi în emigraţia mai recentă, demonstrează că o schimbare într-o limbă intervine de abia la a doua sau a treia generaţie. Vorbim de persoane care stau de 5 – 10 – 15 ani în Italia. Dar pentru comoditate, atâta timp cât dezbrăcăm termenul de dialectica pe teme lingvistice, îl dezbrăcăm de pulsiuni patriotarde sau de ideologii, poate fi util.»

Sorin Cehan

Modelul Pruteanu

George Pruteanu – filolog, lingvist, jurnalist şi critic literar, dar şi politician – a realizat după Revoluţie o emisiune zilnică de 5 minute despre folosirea corectă a limbii române. Intitulată iniţial „Doar o vorbă să-ţi mai spun”, devenită apoi „Doar o vorbă săţ-i mai spun”, emisiunea aduna milioane de telespectatori în faţa micului ecran. Inspiraţi de această emisiune, Gazeta Românească şi Alex Cohal propun cititorilor o rubrică permanentă care să descrie fenomenele limbii şi să fie pe simpatica şi şarmanta linie a lui Pruteanu. Rubrica se va intitula „Observator lingvistic”. Alex Cohal vorbeşte în articolul care inaugurează rubrica despre starea limbii române în Italia.

Citeşte şi

Starea limbii române din Italia