Menu
in

Carabinierii din Ruvo din Puglia, emoționanți de gestul unei fetițe române de 8 ani: ”Am vrut să vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți”

O fetiță româncă, în vârstă de 8 ani, a făcut o surpriză plăcută carabinierilor din localitatea unde este rezidentă: le-a gătit fursecuri și a ținut să le înmâneze personal chiar în zilele de Paște. Astfel, ea s-a prezentat cu tatăl ei la stația Carabinieri din Ruvo di Puglia cu un coș plin de dulciuri coapte de ea însăși. Un cadou dulce pentru a spune mulțumesc pentru munca depusă de militari în această perioadă de urgență legată de Coronavirus.

”Am vrut să vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți în fiecare zi și mai ales în această perioadă!” a spus fetița, citată de presa italiană. 

Cu mare uimire și emoție, carabinierii au primit-o pe fată împreună cu tatăl ei, iar pe lângă pungile pline de dulciuri, fetița a transmis o scrisoare comandantului stației în care voia să-și exprime recunoștința față de miliari.

”Vă mulțumesc pentru că reprezentați mândria italiană”, a scris fetița. ”Vă mulțumim pentru că ne protejați deși vă riscați sănătatea!” ,apoi a încheiat, împodobind scrisoarea cu un curcubeu : ”Totul va fi bine”.

Militarii au întors apoi gestul oferindu-i fetiței o pălărie a armei și a celebrului lor calendar istoric. Apoi au îmbrățișat-o, mulțumindu-i pentru cadoul făcut.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/aproape-1000-de-romani-au-plecat-azi-la-munca-in-austria-ma-duc-unde-se-fac-bani-in-romania-ce-sa-fac/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version