Şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în Italia, unde a sosit cu douăzeci de ani în urmă şi este decis să se implice în problemele orăşelului în care trăieşte, Volvera.
Ionel Onofrei, 45 de ani, s-a născut în apropiere de Suceava însă aproape toată viaţa familiei sale este legată de ţara gazdă: aici a crescut fiica cea mare, 23 de ani, care studiază economia la Universitatea din Torino iar cealaltă fată, de 11 ani, chiar s-a născut pe teritoriu italian. Nu a făcut niciodată politică: „Cam despre asta este vorba – să încerc să fac ceva şi politic, nu numai prin voluntariat sau fapte de caritate”.
Elena Sabina Boiştean, candidată la Civitavecchia: «Unicul punct de referinţă rămâne Biserica ortodoxă»
Românul candidează pe lista civică „Futuro in comune per Volvera”, deşi din cei circa 100 de români rezidenţi niciunul nu s-a înscris pe listele suplimentare pentru a avea dreptul de vot. „Fiind o localitate mică, pentru a fi ales ar fi suficiente circa o sută de voturi preferenţiale.
Deocamdată eu mă bazez pe familia mea, pe prietenii români cu dublă cetăţenie şi pe voturile vecinilor, cu care am relaţii excelente. Cred că aştept mai mult de la italieni sau de la familiile mixte”.
Ce dai, dacă te votez? Andrei Mihai Ilieș, candidat la Londra: «Românii mă întreabă: Mie ce-mi iese?»
Deşi îi cunoaşte pe majoritatea românilor care locuiesc în zonă, Ionel Onofrei nu le-a cerut să se prezinte la Primărie pentru a-şi cere cărţile de alegător, decizia de a candida fiind luată în ultimul moment: „Mulţi prieteni, atât români cât şi italieni, mi-au spus că aş fi bun de primar. Aşa că am hotărât să fac acest pas, să încerc să fac ceva.
Câte o treaptă o dată, fiindcă este frumos când le urci pe toate dar este rău când cazi de acolo, de sus. Un fost consilier, care acum s-a retras, mi-a propus chiar să încerc un proiect de înfrăţire cu meleagurile mele natale, idee care mi-a surâs şi m-a determinat să încerc.”
Tiberiu Pop, vocea românilor la Giaveno: „Punctul meu forte este onestitatea”
Românul a fost încurajat şi de actualul primar, Attillio Beltramino, fiind atras de faptul că pe lista pe care candidează sunt prezenţi mulţi tineri bine intenţionaţi şi cu idei noi pentru oraş. Proiectele de care Ionel Onofrei se simte atras sunt cele de interes general, o grădiniţă pentru copii, refacerea anumitor străzi deteriorate de timp, construirea unei piste ciclabile, însă pune la loc de cinste înfrăţirea Volverei cu localitatea sa de baştină şi dezvoltarea unor relaţii culturale şi economice privilegiate cu aceasta.
„Avem în vedere furnizarea de internet wi-fi gratuit în centrul oraşului şi dezvoltarea turismului, mai ales că aici a avut loc Bataglia della Marsaglia şi locul este încărcat de semnificaţii istorice. Trebuie construită pista ciclabilă, grădiniţa, sunt străzi da reparat… Şi s-ar putea face acea înfrăţire cu o localitate din România, eventual Suceava, care să aducă beneficii materiale şi culturale de ambele părţi”.
Elena Cindroiu, candidată la Marino: „Jos zidul dintre români şi autorităţi”
Deşi este de acord că sunt destui români dezinteresaţi de viaţa civică, Onofrei speră, totuşi, că aceştia i-ar putea fi de ajutor: „Am înţeles că primăria ar putea adopta o derogare prin care cetăţenii comunitari să poată cere înscrierea pe listele suplimentare în ziua votului. În zilele următoare voi afla mai multe şi mă voi implica pentru a le oferi această şansă.”
„Mie îmi place foarte mult să vorbesc cu persoanele, să le ascult problemele, să clarific lucrurile: ce se poate rezolva şi ce nu. Şi încerc să-i ajut, fie că sunt italieni sau români” – încheie candidatul român.
Eugen Vîlcu