Daniele Tollin, italian din Verona, este preşedintele unui consorţiu de export, „Sviluppo e impresa”. Este căsătorit cu o româncă, Liliana, de profesie inginer mecanic.. Munca de-a lungul anilor i-a dus în diferite ţări din America Latină, Mediu Orient, Asia şi Europa de Est. Acum locuiesc la Iaşi, împreună cu fiul adolescent, Michele.
Când v-aţi mutat în România şi cum aţi luat această decizie?
«Decizia de a ne muta în România a venit în anul 2008; a fost naturală, dar destul de dureroasă. Această hotărâre era legată de faptul că trebuia să avem acelaşi sediu de lucru care să permită mentinerea familiei unite cu fiul nostru, Michele, atunci de 14 ani, lăsat multe zile în grija unei baby sitter. Am ales oraşul Iaşi, soţia mea fiind originară din această zonă. Ne-am catapultat într-o realitate diferită de cea din Italia. în mod frecvent am fost întrebat de prieteni sau simple cunoştinţe cum este viaţa în România…»
Brandul Romania
Cum este viaţa în România? 
«Ca să rămân în domeniul meu, răspund cu ceea ce ar putea fi brand-ul României, folosit în proiectele mele: de la originile Europei, la zilele noastre. în zona în care trăim este un extraordinar mix istoric: Cucuteni este primul oraş în Europa construit pe o suprafaţă de câteva sute de hectare acum şase mii de ani -, tradiţii populare printre care se remarcă o bucătărie facută din arome adevărate, zeci şi zeci de mânăstiri ortodoxe printre cele mai frumoase în absolut, o natură făcută din dulci coline, lacuri şi suprafeţe întinse de păduri locuite de animale sălbatice acum dispărute în toată Europa. Este una dintre zonele europene care a rămas integră ca în trecut şi care poate fi bucuria oricărui iubitor de natură.
Si oraşul Iaşi este foarte frumos. Există palate şi vile istorice de un prestigiu absolut. Si palatul istoric regal este situat în Iaşi. Un potenţial turistic imens, care este „compensat” de o întârziere serioasă în crearea acestor infrastructuri care sunt necesare pentru a face posibil ca turiştii să poată ajunge cu uşurinţă şi la un cost scăzut, bucurându-se astfel de frumuseţile zonei; în acelaşi timp se aduce bunăstare tuturor activităţilor tradiţionale legate de turism, produselor tradiţionale de artizanat, gastronomie, hoteluri etc. Sperăm că operatorii vor reuşi să profite de această minunată oportunitate dată de finanţările europene.»
De la Verona la Iaşi, cum a fost acomodarea?
«Fiul nostru, Michele a întâmpinat la început mici dificultăţi trecute cu brio rapid. Putem spune astăzi, când el are 17 ani că s-a integrat foarte bine, nu mai găseşte diferenţe între Italia şi România. Are o afecţiune egală pentru prietenii români şi italieni. Acomodarea noastră a fost mai lentă, însă astăzi putem spune că suntem mulţumiţi.
Acest fapt nu se referă la România, ci la oricare altă ţară în care te stabileşti. Condiţia de adulţi ne determină să fim mai prudenţi şi relaţiile sociale mai complexe. Totul complicat de stereotipurile pe care le purtăm înăuntru şi care ne condiţioneză comportamentul.
„Donne e buoi dei paesi tuoi”, se spune. în spatele proverbelor pe care toţi le luăm mai în glumă, mai în serios, se ascunde preferinţa, sau dacă preferaţi, o naturală înclinaţie pentru cei care aparţin aceluiaşi pământ, aceluiaşi loc. Si, din ceea ce am văzut lucrând în multe ţări, nu se schimbă mult acest fapt, deşi schimbi continente!
Trăind la Iaşi, pentru străini nu e diferit faţă de alţii care trăiesc în alte ţări. Oferta de servicii poate fi diferită. La Iaşi, spre exemplu, există un deficit de locuri unde să poţi dezvolta relaţiile sociale: teatre, cinema, muzee sunt, dar, din păcate, în restaurare.
Această carenţă este compensată de prezenţa restaurantelor care au muzică şi unde se poate dansa. Si „terasele”, afară , pe care românii le frecventează atunci când în Italia oamenii încă nu au curaj să-şi dea fularul jos, sunt o bucurie în momentele de relax. Nu pot vorbi pentru toţi italienii, dar noi am fost şi suntem norocoşi. Am cunoscut persoane care ne onorează cu prietenia lor, persoane de calibru cultural şi moral. Trăim bine, cu satisfacţii atât în viaţa lavorativă cât şi în cea privată.»
Cum vedeţi criza din România?
«în România mulţi oameni au probleme cu plata ratelor din contractele semnate pentru cumpărarea primei case. Si la aceasta trebuie adăugat că dacă ne raportăm la salariul, la puterea de cumpărare a monedei locale şi costul produselor alimentare sau al căldurii, nu se înţelege cum mulţi români reuşesc să ajungă la sfârşitul lunii.»
Viaţa Lilianei la Verona
Liliana, foarte discretă, declară: „Am muncit foarte mult de când m-am stabilit în Italia, adaptându-mă ritmului galopant din nordul Italiei. Am învăţat foarte multe. De mai multe ori pe an veneam acasă, în România. Pe fiul meu nu l-am învăţat româneşte fiindcă lucram foarte mult. Dar dacă mă întrebaţi unde mă simt acasă mi-e greu să răspund. Sunt dezrădăcinată, nici aici, nici acolo”.
Cum este viaţa unui italian la Iaşi? Există asemănări cu cea a unui român în Italia?
«Viaţa mea în România este destul de diferită de cum era în Italia. Nu cred că este o chestiune de diversitate între ţări. Dacă mă gândesc că Italia este plină de stereotipuri, sicilienii sunt aşa, napoletanii altfel, piemontezii au un fel al lor, venetii mămăligari… cred că mai este mult până vor fi depăşite o serie de prejudecăţi. Fără îndoială, este problema cea mai mare atunci când trăieşti în străinătate. A învăţa şi a accepta de a fi consideraţi şi trataţi ca „diferiţi”.
îl văd pe Michele, după doi ani s-a obişnuit. Dar faptul că eşti din altă ţară iese întotdeauna în evidenţă. Am auzit despre această suferinţă de la mulţi emigranţi italieni în lume. Cred că este inevitabilă. însă nu cred că este premeditat de cineva să te considere diferit. Eşti! Nici mai mult, nici mai puţin. Suntem diferiţi! E ca şi cum culoarea galbenă ar vrea să fie verde sau roşu. Nu are sens. Michele s-a adaptat extraordinar, noi poate cu mici dezacorduri în plus, cred însă, că am înţeles că suntem realizaţi în rolul nostru de emigranţi şi emigranţi care se întorc.
Am auzit mulţi români care mi-au vorbit despre Italia, despre modul în care sunt trataţi diferit de italieni şi au simţit o autentică suferinţă. Să se consoleze. Invers, se întâmplă exact la fel. Eu cred că trebuie să avem un sens în a fi diferiţi şi să trăim senini diferiţi pe pământ străin. Este un lucru perfect normal.»
Crina Suceveanu
