in

Bogdan Ciobotaru, candidat PD la Frosinone

Bogdan Ciobotaru, un român de 32 de ani, originar din Galaţi, şi-a anunţat candidatura la Frosinone, lângă Roma. El se va prezenta în faţa alegătorilor, sperând să obţină un fotoliu de consilier, înscriindu-şi numele pe listele actualului primar, Michele Marini, exponent al Partidului Democrat (PD).

Bogdan Ciobotaru este cunoscut în comunitatea de români din localitate, el fiind patronul unui restaurant şi al unui magazin cu produse tradiţionale.

Comunitate liniştită

După cum afirmă tânărul candidat, la Frosinone românii alcătuiesc o comunitate liniştită, care nu a avut probleme cu autorităţile şi s-a integrat bine: un bazin electoral important pentru politicienii din localitate. Pe listele electorale suplimentare s-au înscris circa jumătate din cei care au dreptul de vot: “La Frosinone locuiesc peste 2000 de români, dar nu toţi au reşedinţa în localitate. Pe listele electorale s-au înscris peste 300 de români, din cei 671 cu drept de vot, dar 100 de conaţionali au deja cartea de alegător de la alegerile locale din 2007. Mai putem adăuga şi cei 40 de români care au dobândit cetăţenia italiană”, ne spune Bogdan Ciobotaru.

Românul ar putea deveni consilier chiar dacă l-ar vota doar jumătate din compatrioţi: “Au fost aleşi consilieri chiar şi cu 150 de voturi, dar depinde mult şi de rezultatul obţinut de lista pe care eşti”. Până la închiderea ediţiei, Ciobotaru era singurul candidat român la Frosinone.

Festivalul Berii

Ideea de a candida i-a venit mai demult, de când a început să organizeze evenimente adresate comunităţii de români: “Unul din cele mai reuşite şi apreciate evenimente a fost “Festivalul Berii”, pe care l-am organizat în 2011. Atunci a fost invitat şi actualul primar. Ulterior, am luat legătura cu alţi reprezenţi ai comunităţii, cum ar fi Ştefan Stănăşel, împreună cu care am lansat aici, la Frosinone, Coordonamentul Naţional pentru Cetăţenii Români”.

Teren pentru biserică

Unul din obiectivele candidatului este acela de a reuşi să obţină de la Primărie un teren pentru construirea unei biserici româneşti “pentru toată comunitatea noastră din provincia Frosinone, care este alcătuită din circa  10.000 de persoane”.

De asemenea, Ciobotaru ar vrea să înfiinţeze un birou pentru românii din localitate, pe lângă primărie, unde să fie un funcţionar care să le explice cetăţenilor, în limba română, drepturile şi obligaţiile pe care le au în Italia: “Mulţi dintre noi mergem din uşă în uşă, fără să ne cunoaştem drepturile, accesul la o informaţie corectă este foarte important”.

Resurse proprii

În ceea ce priveşte sponsorizarea campaniei, românul se bazează pe resurse proprii: “Mă voi adresa direct comunităţii, voi organiza spectacole în care îmi voi prezenta ideile şi obiectivele. Deja am în program două evenimente, unul pe 15 şi altul pe 29 aprilie”.

Bogdan Ciobotaru este convins că ar putea ajuta comunitatea de români din Frosinone, mai ales datorită faptului că trăieşte în zonă de 10 ani.  “În aprilie 2009 mi-am deschis magazinul cu produse româneşti, iar din mai 2010 am şi un restaurant, tot românesc”.

Recunoaşte că toţi românii cu care a vorbit, inclusiv clienţii săi, s-au arătat încântaţi de anunţul privind candidatura sa: “Românii de aici se împart în două categorii, cei care vor să participe din punct de vedere social şi politic, iar pe de altă parte cei care sunt indiferenţi. Cei cu care am vorbit până acum vor într-adevăr să se implice, să aibă un cuvând de spus şi în oraşul unde au ales să trăiască”.

Un alt interes al lui Bogdan Ciobotaru este motociclismul, un hobby la care nu va renunţa nici dacă va deveni consilier, pentru că cele două pasiuni “merg în paralel”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Români nemiloşi şi înarmaţi”- Reîncepe teoretizarea înclinaţiei către crime a românilor

Violuri comise de români