Menu
in

Bogdan Aurescu i-a solicitat sprijinul lui Luigi Di Maio, pentru „buna desfășurare a alegerilor în Italia”

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut miercuri, 2 decembrie, o convorbire telefonică cu omologul italian, Luigi Di Maio.

În perspectiva alegerilor pentru Parlamentul României, desfășurate în străinătate între 5-6 decembrie, ministrul Bogdan Aurescu l-a informat pe ministrul Di Maio, în continuarea dialogului din ultima perioadă pe această temă cu omologul său prin care a solicitat sprijinul autorităților italiene pentru buna desfășurare a alegerilor în Italia, cu privire la măsurile luate de MAE pentru organizarea secțiilor de votare în Italia, inclusiv în conformitate cu normele sanitare în vigoare, pentru asigurarea de condiții de siguranță și prevenție.

A informat, totodată, că până la acest moment, nu au fost semnalate probleme sau situații deosebite în pregătirea secțiilor pe teritoriul italian.

Cei doi miniștri au subliniat importanța unei cooperări consolidate pe dosarele de interes comun la nivel european, inclusiv în domeniul securității cibernetice.

Totodată, cei doi șefi ai diplomațiilor au discutat, inclusiv în contextul recentelor atacuri din Franța și Austria, despre intensificarea manifestărilor extremiste și necesitatea combaterii terorismului prin folosirea tuturor instrumentelor disponibile, inclusiv a celor ce țin de dreptul internațional.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version