Pe terenul concesionat va fi construit Centrul social cultural ortodox român „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Episcopiei.
Potrivit portalului “Abruzzo 24 ore”, costul necesar construirii bisericii de lemn, care va fi şi centrul social şi cultural al comunităţii, va fi acoperit de Episcopia Română.
“Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să binecuvânteze acest început, pe toți ostenitorii și așa cum a aruncat sămânța în pământ bun făcând rod însutit, tot așa să rodească și în inimile noastre dorința de a desăvârşi construcția acestui așezământ social cultural ortodox, folosind mâinile și darurile credincioșilor harnici și darnici, evlavioși și generoși” scrie Pr. Alin Iarca pe site-ul Episcopiei.
Primarul Pescarei a mai anunţat că pe terenul concesionat va fi construită o biserică din lemn, “o structură unică în felul său în Italia”.
“Înainte de a supune la vot chestiunea în consiliul comunal, am studiat şi impactul care va avea construirea bisericii în zonă, mai ales prin prisma faptului că în apropiere se află parohia catolică Sfântul Petru. Parohul însuşi, Don Max, s-a arătat încântat de proiect, la fel şi episcopul Monsignor Tommaso Valentinetti, care a salutat iniţiativa de a crea un nou nucleu de rugăciune. Administraţia comunală nu putea decât să fie favorabilă unui proiect care să exprime integrarea şi interacţiunea dintre două comunităţi diferite”.
Antonio Blasioli, consilier comunal din partea Partidului Democrat, a salutat de asemenea decizia Primăriei, printr-un comunicat de presă în care se arată că votul unanim în favoarea concesionării “este un pas înainte în direcţia integrării şi dezvoltării individuale, două valori de care vorbim deseori, dar care mai rar sunt puse în practică. Pe 2 noiembrie, comunitatea ortodoxă va inaugura la Pescara o expoziţie cu obiecte religioase, o mărturie a unei comunităţi care trăieşte alături de noi şi doreşte să se deschidă locuitorilor oraşului Pescara”.
Miruna Cajvaneanu