in

Bani pentru diaspora, 259 de proiecte depuse la finanțare, a anunțat secretarul de stat Ovidiu Burdușa

Șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni anunță că au fost depuse 259 de proiecte pentru a fi finanțate din banii alocați de guvern. Prima sesiune de depunere a proiectelor de finanţare pentru anul în curs s-a încheiat, iar Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunţă că au fost depuse 259 de proiecte.

Secretarul de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ovidiu Burduşa, a dat detalii la Radio România Actualități, potrivit RGN Press.

„În urma prelungirii termenului limită de depunere a proiectelor de finanțare, de la 31 martie la 15 aprilie 2020, numărul proiectelor înscrise la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) pentru finanţare a crescut cu peste 150%. Dat fiind contextul actual, am decis ca propunerile de proiecte să fie transmise doar în format electronic, pe email.

Multe dintre activităţile obişnuite pentru care se depuneau proiecte – cum ar fi şcoli de duminică, manifestări artistice în aer liber, conferinţe, expoziţii – nu mai pot fi organizate, date fiind restricţiile şi măsurile luate de autorităţi peste tot în lume. De aceea, am recomandat ca activităţile propuse în proiecte să fie adaptate mediului online, cu accent pe mass-media, educaţie, cultură.

Vreau să felicit asociaţiile românilor de pretutindeni pentru toată munca lor, pentru că au dat dovadă de flexibilitate şi au răspuns apelului DRP de a ţine cont de restricţiile şi limitările din statele în care se află şi de a gândi astfel activităţile, în special pentru mediul online.

În aceste vremuri dificile, e foarte important să rămânem solidari şi uniţi între noi.

Au fost depuse 259 de proiecte destinate românilor din afara graniţelor României, din 27 de state, inclusiv România. Avem foarte multe proiecte în Italia, Ucraina, Serbia, Germania, Spania, dar şi România. Cele mai multe dintre proiectele depuse sunt pe domeniile educaţie, reintegrare, mass-media şi cultură.”

„Dorim să finanţăm proiecte care urmăresc facilitarea inserţiei şi reinserţiei sociale şi pe piaţa muncii a cetăţenilor cu reşedinţă sau domiciliu în străinătate, restabilirea acestora pe teritoriul României, atragerea oamenilor de afaceri români din diaspora pe piaţa din România şi facilitarea inserţiei în mediul şcolar a copiilor români veniţi în ţară din diaspora.

Vorbim aici de un domeniu care implică o serie de mecanisme, în vederea facilitării procesului de reintegrare în România, precum şi implementarea politicilor în domeniul reintegrării.

Proiectele depuse pe acest domeniu au venit din ţări precum Italia, Germania, România şi vizează activităţi de informare, de susţinere şi promovare a României sau implementare de suporturi sau platforme pentru reintegrarea românilor din diaspora pe piaţa muncii.”

„Dosarele vor fi analizate la nivelul DRP. Odată încheiat procesul de evaluare, vom publica şi pe site-ul DRP lista proiectelor aprobate sau respinse, punctajele şi sumele aprobate. Vă invit să urmăriţi în continuare site-ul nostru, www.mprp.gov.ro şi pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate nouăţile.”, a declarat Ovidiu Burdușa.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/neintelegeri-intre-guvernele-austriei-si-romaniei-in-privinta-trenului-de-coridor/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Polițist italian mort după ce a încercat să oprească un jaf la un ATM. Arestați doi bărbați de etnie romă

„Ca medic, aş spune să scoatem tancurile pe stradă”. Noua alertă în Italia, unde sunt focarele de virus