Elena Gianina Popovici va candida la Lucca, în Toscana, pe listele partidului Forza Italia. Are 41 de ani, s-a născut în inima Moldovei, la Târgul-Ocna în judeţul Bacău. ”Un loc încărcat de istorie şi cu extraordinare facilităţi de tratament balnear. În prezent, mă aflu într-un oraş asemănător din multe puncte de vedere, cu o istorie bogată, şi anume în Lucca, în centrul Italiei.”, ne-a spus ea.
Dacă va fi aleasă, împreună cu colegii de partid, ”cu răbdare, vom asculta pe fiecare, fără diferenţe de sex, religie sau vârstă, vom reuşi să trasformam Lucca aşa cum toţi o visam să devină”, garantează ea.
Când aţi venit în Italia şi care au fost motivele pentru care aţi decis să va stabiliţi în Peninsulă?
«După terminarea facultăţii mama mea s-a îmbolnăvit de boala secolului, de cancer. Iar în luna mai, pe 10, din anul 2002 m-am urcat în autobuz, cu destinaţia Lucca. Din păcate mi-am dat seama că situaţia ei se agravează şi unica speranţă să o salvez a fost să plec din ţară, să muncesc, să adun toţi banii necesari pentru o aduce şi pe ea aici în vederea unui transplant de ficat. După un an de la plecarea mea din ţară, când puteam să îmi salvez mama datorită documentelor ce mi-au ajuns de la prefectura oraşului, a fost prea târziu pentru ea. Timp de 7 ani am trăit cu vinovăţia că nu am reuşit să o salvez şi nu aveam curajul să mă întorc în ţară. Cum puteam să o plâng la mormânt când ea nu mai este pentru că eu nu am reuşit în timp? Poate din acelaşi motiv, la distanţă de 15 ani, încă nu sunt pregătită să mă stabilesc în ţara unde m-am născut. Acest chin al vinovației, deşi nu mai doare în aceeaşi măsură, totuşi încă se face simţit. »
Cu ce vă ocupaţi în prezent?
«Visul mamei mele era să devin avocat, ea m-a îndrumat să urmez legea, făcând dreptate acolo unde este necesar. Cu mari sacrifici, am putut să ajung acolo unde mama mea vroia să mă vadă. În tribunal, îmbrăcată în togă. După doi ani și jumătate de pratică în cabinetul avocatului Nicola Frezza del Baroul di Lucca, în 13 ianuarie anul acesta am trăit unul din momentele cele mai frumoase din viaţa mea, depunând jurământul în faţa Consilului de avocaţi din Tribunalul din Lucca. Spun unul, deoarece primul a fost când am depăşit examenul de licenţă la Academia de Poliţie A. I. Cuza din Bucureşti, iar altul a fost când mi-am luat masterul la Universitatea din Pisa, noiembrie 2016, cu tema „Analiză, prevenirea şi lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei”. »
Care au fost problemele cu care v-aţi confruntat de când sunteţi în Italia?
«Vă spun sincer că 15 ani nu sunt aşa mulţi, dar nu sunt nici puţini. Mi-ar trebui mult timp să vă spun câte dificultăţi a trebuit să înfrunt în toţi aceşti ani. Însă mă opresc la ultimi 3 ani. Cei în care de multe ori mă întreb şi azi cum de am rezistat să rămân în picioare după atâta luptă. Spun luptă pentru că aşa a fost.
La început a trebuit să aştept 9 luni pentru ca diplomă mea de licenţă să aibă valoare pe teritoriul Italiei, timp în care căutăm să găsesc o soluție. După ce am reuşit într-un final, am susţinut un examen în faţa a 12 avocaţi ai tribunalului. Primele 6 luni nu mi -au fost recunoscute şi am luat-o de la început. Au fost mulţi care încercau să mă determine să renunţ pentru că nu voi reuşi niciodată. Încercau să mă convingă că este doar un vis. Şi recunosc, de multe ori, de foarte multe ori chiar mă simţeam singură împotriva tuturor, că este ceva imposibil să reuşesc.
Nu am cuvinte să va explic ce am simţit în momentul în care am depus jurământul. Astfel, rezultatul obţinut m-a ajutat să câştig respectul şi onoarea nu numai apropiaţilor mei, dar şi al întregului tribunal. Prima româncă intrată şi în final, înscrisă în ordinul practicanţilor activaţi ai tribunalului din Lucca. Da, sunt foarte mândră de acest lucru. Mândră că nu am dezamăgit pe cine a avut inceredere în mine.»
A contat povestea dumneavoastră de perseverență atunci când ați fost propusă să candidați?
«Partidul în care am decis să mă înscriu, Foza Italia, m-a ales să fac parte din lista candidaților datorită poveștii mele şi să fiu un exemplu nu numai pentru români, dar şi pentru Italia. Să arătăm că „imposibilul” poate devini „posibil” dacă vrem acel lucru cu adevărat. Cu răbdare, încredere în noi şi cu curaj se obţin rezultate pozitive. Iar acest lucru nu îmi face decât şi mai mare onoare. Pentru acest motiv, cu permisiunea d.voastră aş dori să le mulţumesc tuturor din echipa partidului pentru alegerea făcută de a fi pe lista lor luându-mi răspunderea de a nu-i dezamăgi. »
Când aţi decis, practic, să va implicaţi în politică?
«Am intrat în politică de puţin timp, deşi am fost mereu atrasă de ea. Am urmărit de când am ajuns în Italia tot ce ţinea de politică. Pentru a mă integra, pentru a nu veni împotriva legilor şi a Constituţiei, pentru a înţelege mai bine cum funcţionează procedurile privind integrarea unui străin pe teritoriul Italiei. Da, am fost mereu atrasă de politică, de aceea am şi studiat la facultate secţia Ştiinţe politice. »
De ce ați ales Forza Italia?
«O să va pară ciudat, dar în momentul în care partenerul meu în această stradă de consiler al primăriei, Tatiano Palamidessi, mi-a cerut să întru în partid, nu m-am oprit nici măcar pentru o singură secundă înainte de a da răspunsul. Am acceptat imediat. Ştiam că merită să lupt cu ei pentru binele Italiei. Pentru că dacă Italia stă bine, şi noi, românii, vom sta mult mai bine. Partidul este puternic în a crea soluţii ce privesc transparența, asigurarea unui învăţământ bun, transformarea oraşului în ceva frumos și sigur pentru cetățeni. A făcut-o în trecut, o va face şi acum. Noi, cu răbdare, vom asculta pe fiecare, fără diferenţe de sex, religie sau vârstă. Vom reuşi să trasformăm Lucca aşa cum toţi îl visam să devină. »
Ce acţiuni aţi întreprins până în prezent pentru comunitatea românească şi care sunt proiectele pe care doriţi să le dezvoltaţi în cazul în care veţi fi ales consilier comunal?
«Am încercat să propun proiecte ce ţin de comunitate română di Lucca, dar aproape mereu am întâlnit uşi închise. Iar acolo unde mi s-a deschis, am fost ascultată doar superficial. Iar acolo unde mi s-a dat un răspuns, am primit invitaţia de a mă întoarce în ţara mea, căci aici se stă mai rău că în România. Nu mi s-a părut corectă atitudinea şi atunci m-am retras pentru a avea pregătirea necesară pentru a putea obţine răspunsuri pozitive. Într-un fel, ele m-au condus la această decizie. Implicându-mă să acţionez nu doar pe plan juridic dar şi în societatea civilă. Bineînţeles că am în vizor multe alte activităţi în interesul românilor. Pentru orice cetăţean este foarte important că el să fie ascultat despre părerea lui în privinţa iniţiativele proiectelor ce vor urmă să fie votate, să mă ştie acolo că lupt pentru ei. »
Ce credeţi că le lipseşte românilor pentru o integrare mai bună?
«Integrarea este unul dintre stâlpii pe care se construieste o societate civilă, mai ales într-o lume în numele multiculturalismului cu care orice străin, sau în cazul nostru român, se va întâlni în noua țară. Punerea în aplicare a unei politici de integrare, orientate în includerea demnă a celor care trăiesc în teritoriu, pornind de la apropierea distanţei sociale chiar prin crearea unui spaţiu alternativ, care permite îmbogăţirea valorilor. Acceptarea diversităţii culturale prin valorile respectului şi toleranţei. Și nu în ultimul rând, cunoaşterea drepturilor şi a obligațiilor.»
Andi Rădiu
