“Ce ai putea să pierzi atunci când tot ce ai e nimic? Începi să construieşti din nimic.” Asta a făcut Aurelian Mihai, 31 de ani, originar din Piatra Neamţ. A lăsat în spate România la o vârstă fragedă, pentru că nu îi oferea prea multe posibilităţi. A cutreierat lumea în lung şi-n lat, până când sa stabilit în Italia, în urmă cu şase ani. A ales acest loc, aparent fără niciun motiv, aproape de mare, marea lui dragoste. A ajuns în Castelfidardo (Ancona), unde mama sa îngrijeşte femei de mai bine de 8 ani.
A încercat diferite locuri de muncă. A fost şi bucătar, şi constructor, muncind şi ziua şi noaptea. Avea un vis în care credea. Credea în forţele proprii şi ştia că într-o zi va reuşi. “Am învăţat să fac orice mi se cerea. În prima mea zi pe şantier am fost întrebat dacă ştiu să construiesc o scară, iar eu am răspuns afirmativ, fără să ezit, deşi nici măcar nu desenasem o scară înainte. Cât de greu ar putea fi? – mi-am spus. Mi-am dat toată silinţa, am folosit toate materialele pe care le aveam la dispoziţie, am dat câteva telefoane şi până la sfârşitul zilei am reuşit să îndeplinesc sarcina care mi-a fost încredinţată.”
Ca fiecare om aflat printre străini, a întâmpinat greutăţi la locurile de muncă pe care le-a avut. A trudit pentru bani puţini, dar nu a renunţat niciodată la drepturile lui.
"Omenia nu se învaţă pe băncile şcolii"
Deşi românii din Italia nu au multe drepturi, Aurelian a crezut întotdeauna în dreptul de a fi om printre alţi oameni. “Oamenii ar trebui să fie egali, indiferent de naţionalitate, clasă socială sau conturi în bancă. Poate că şcoala te face mai deştept, şi vârsta mai înţelept… Însă omenia nu se învaţă nici pe băncile şcolii şi nici prin simpla trecere a timpului. Dacă înveţi câte ceva din fiecare experienţă, bună sau rea, atunci te poţi considera mai bogat. Dar cred că adevarata bogăţie vine din suflet.”
"Am învăţat să am răbdare"
Aurelian Mihai a dat dovadă de mult curaj. S-a luptat şi iată că, după 6 ani lungi şi grei, deţine o spălătorie auto. O îngrijeşte singur, e proprietar şi, în acelaşi timp, muncitor. “Am aşteptat multă vreme ziua în care voi avea ceva al meu. Toate experienţele pe care le-am trăit pe meleaguri străine, mi-au întărit dorinţele şi în felul ăsta am învăţat să am mai multă răbdare… Nu pentru că ştiam că mi se cuvine ceva, ci pentru că ştiam că trebuie să fiu pregătit.” C
lienţii care îi calcă zilnic pragul spălătoriei sunt în proporţie de 99% italieni, care pleacă mulţumiţi de munca bine făcută pe care o prestează cu drag şi spor, tânărul român.
Ioana Mihalca
