Menu
in

Asociații din Roma și-au unit forțele în promovarea proiectului ”Te provoc la o carte”, aflat la a doua ediție

Sâmbătă, 10 noiembrie a.c. un grup de asociații româno-italiene din Roma a organizat un laborator de literatură și teatru bilingv la Bibilioteca Elsa Morante din cartierul Romei,  Lido di Ostia. Evenimentul reprezintă  a doua ediție a proiectului ”Te provoc la o carte” promovat de asociația Alianța Românilor, filiala Roma.

Manifestația s-a finalizat cu o donație consistentă de titluri românești Bibliotecii puse la dispoziție de editura Ratio et Revelation din Oradea.

Asociațiile Alianța Românilor, Human4Human, Roma-Romania și Asociația Românilor din Italia și-au unit forțele pentru a aduce românilor din cartierul Lido di Ostia un strop din literatura de calitate a României.

Gazdele, Biblioteca Elsa Morante, și-au manifestat interesul pentru aprofundarea culturii românești. Din acest motiv, organizatorii au invitat actori, scriitori, poeți și regizori români pentru o demonstrație vie a potențialului românesc de peste hotare. Evenimentul a fost conceput sub sigla Centenarului și s-a bucurat de patronajul Consiliului Regional Lazio, al Ambasadei României în Italia și al Biblioteche di Roma. Cea din urmă instituție a fost reprezentată de Fabio de Grossi, Responsabilul de proiecte, de Rita Petroselli, responsabila Bibliotecii Elsa Morante din Ostia și de către Susanna Camerini, responsabila Secției pentru Tineri din cadrul aceleași instituții.

”Biblioteca noastră a avut dintotdeauna o latură multiculturală și suntem fericiți să primim noi cititori. Avem înscriși români dar vă așteptăm pe toți în sala de lectură panoramică”, a lansat invitația Rita Petroselli. Biblioteca din Ostia se află pe faleza Toscanelii și are toate ferestrele cu vedere spre Marea Tirreniană.

Ambasada României în Italia reprezentată de ministrul consilier George Miloșan și de vice-consulul Ionuț Florin Urs a salutat inițiativa amintind că prin îmbogățirea fondului de carte în limba română își pierde caracterul perisabil cum se poate întâmpla cu orice manifestare.

Ideatoarea proiectului ”Te provoc la o carte”, Lăcrămioara Maricica Niță, secretar de proiecte în cadrul Alianței Românilor, filiala Roma, a conceput întregul program. La invitația ei au răspuns actrița Elena Agapi care i-a adus pe Nică (La cireșe) și pe Chirița în mijlocul publicului numeros. Poeta Lidia Popa, premiată de diverse instituții italiene, a prezentat o istorie succintă a teatrului românesc iar regizoarea Violeta Bîrlă și-a prezentat cronologia succesului cu speranța că îi va motiva pe copiii prezenți in sală. Apogeul dimineții l-a atins scriitorul Valeriu Dg Barbu cu laboratorul care i-a implicat copii, aceștia fiind provocați să-și imagineze un roman în lucru.

”Scriitori sunt copii întârziați. O carte nu înseamnă precizie ci emoție, să ai curajul să simți ceea ce scrii. Dacă voi sunteți triși, și personajele voastre vor fi triste” a povestit Valeriu Barbu, copiilor.

Pentru ca darul să fie complet, Casa Eledy Ricami Creativi a dăruit celor prezenți semne de carte brodate cu numele evenimentului dar și cu hora românească. Creatoarea Elena Dascălu le-a realizat special pentru eveniment.

Povestirile au continuat în timpul bufetului tipic românesc oferit de Asociația Roma-Romania, prin bunăvoința familiei Adriana și Valentin Făgărășian.

Redacția

Românii din diaspora mai citesc? O conațională din Roma vă invită să susțineți campania #teprovoclaocarte

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version