in

Asociația ”Frăția” din Torino a sărbătorit un deceniu de activitate. „Să fim mereu împreună!”

Peste 100 de români din Torino s-au reunit, în cadru festiv, cu prilejul împlinirii a zece ani de la înființarea Asociației italo – române Frăția. Cu ocazia aniversării a zece ani de existență (2003 – 2013), o suită de manifestări culturale și artistice au avut loc duminică, 6 octombrie, la sediul Asociației, situat în Via Reiss Romoli, numărul 45, din Torino.

Au fost pregătite o sumedenie de momente artistice. Sala s-a umplut de chiotele și veselia jocului tradițional, pe ritmurile dansatorilor din grupul „Vatra”, ce activează în cadrul Asociației Frăția, sub îndrumarea instructorului Iurie Ralineanu. Copiii care urmează lecții de muzică în Asociație, instruiți de profesorii Ina Popov și Vasile Stan, și-au demonstrat talentul interpretând numeroase cântece din folclorul românesc.

Amfitrioana evenimentului a fost artista Ina Popov care, alături de Vasile Stan, fac parte din Pro Art, un grup de artiști profesioniști înființat la Torino, în anul 2009.

Mereu împreună

Un deceniu de activitate presărat „cu greu”, dar și „cu frumos”, după cum a declarat pentru Gazeta Românească, președinta Asociației Frăția, Aurelia Miriță. „A fost greu, frumos, cu lacrimi, dar și cu satisfacții, cu noi cunoștiințe care ne-au conferit îmbogățirea paletei de prieteni din toate domeniile. Să spunem că, după zece ani, am reușit să asfaltăm un drum.

Am reușit să plantăm zece copaci, fiecare cu greutățile lui, dar și cu satisfacții. După zece ani, acești copaci au început să înflorească. Sunt ca niște cireși care ne rămân în suflet, asemenea cireșilor de acasă și pe care am reușit să-i păstrăm datorită acestei înfrățiri, datorită Asociației Frăția„, a menționat Aurelia Miriță.

Referitor la obiectivele Asociației pe care o reprezintă, ea a adăugat că vor rămâne mereu aceleași: „să fim mereu împreună!” „Ne propunem să rămânem la fel de uniți, de modești, de conștienți că se poate face mereu mai mult, să fim sincer cu noi înșine și cu ceilalți. Totodată, obiectvul nostru este să suținem tinerii, generația care s-a născut departe de casă, să nu-și uite identitatea. Obiectivul nostru primordial este să fim mereu împreună„, a conchis Aurelia Miriță.

O aventură frumoasă

La rândul său, vicepreședintele asociației, Francesco Paganelli, și-a amintit cu nostalgie de anii de început. „Zece ani cu o aventură frumoasă ce sunt împărțiți în două momente istorice importante: înainte de intrarea României în UE și după integrarea României în UE. Înainte de 2007, Asociația Frăția a funcționat pe același principiu precum o Unitate de Primiri Urgențe.

Noi acordam comunității românești primul ajutor, chiar unicul, pentru ca în acele vremuri nu existau prea multe posibilități. Asociația era plină de lume de dimineață până seara, târziu. Uneori, țineam Asociația deschisă și noaptea, pentru a primi persoane care nu aveau, pur si simplu, un acoperiș deasupra capului.

Îmi aduc aminte, o întâmplare incredibilă. A existat o doamnă care nu știa nici măcar unde poate naște, la ce spital să meargă pentru a aduce pe lume un copil. Ne-am întâlnit cu fel și fel de cazuri. Astăzi, Asociația are însă un rol mai mult cultural pentru că și nevoile românilor, după 2007, anul integrării României în UE, s-au schimbat”, a declarat Paganelli.

În contextul activităților culturale, Francesco Paganelli a amintit românilor prezenți la eveniment și de biblioteca „Grigore Vieru” , inaugurată vara aceasta în Torino și care pune la dispoziția conaționalilor pasionați de lectură peste două mii de volume în limba română. Potrivit reprezentanților Asociației, inaugurarea bibliotecii românești a fost posibilă datorită aportului considerabil adus de poeta româncă Georgeta Tofan din Torino.

La ceas aniversar, reprezentanții Asociației Frăția au oferit și medalii tuturor celor care, de-a lungul celor zece ani, au dat o mână de ajutor pentru a veni în întâmpinarea nevoilor românilor din Torino și împrejurimi.

Luiza Diculescu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi români morți într-un accident cu o mașină a carabinierilor, militarul achitat

Alexandra Dinu se recăsătoreşte. A fost cerută de soţie de actorul italian Luca Bastianello