La iniţiativa unui român, asistent medical la o clinică din Sardinia, a luat fiinţă la începutul lunii februarie, în localitatea Oristano, asociaţia interculturală româno-italiană „Cuore romeno”.
Alcătuită nu doar din români rezidenţi în zonă, ci şi din italieni, asociaţia şi-a propus să promoveze România, cultura şi tradiţiile, dar şi să organizeze cât mai multe iniţiative de ajutorare, în special a copiilor. Despre implicarea în politică membrii asociaţiei „nici să nu audă”.
Mihai Daniel Manda este preşedintele nou-înfiinţatei asociaţii „Cuore Romeno” din Oristano, localitate din provincia cu acelaşi nume din insula Sardinia. Mihai are 32 de ani, este originar din localitatea Drăgăşani, judeţul Vâlcea şi lucrează ca asistent medical la clinica „Santa Maria Bambina”.
«Am venit la Oristano în urmă cu patru ani, direct cu contract de muncă pe timp nedeterminat, ca asistent medical, împreună cu soţia, şi ea de aceeaşi profesie. Am prins „ultimul tren”, pentru că de atunci nu am auzit să se mai facă alte contracte. »
Chiar de la început, cei doi români au avut parte de aprecieri pentru profesionalismul lor. «Am întâlnit alţi colegi români la clinică, erau mai mult de zece asistenţi. Am avut plăcuta surpriză să constat că erau foarte bine văzuţi, că s-au integrat foarte bine. Aşa este şi acum, chiar dacă unii au mai plecat. Ce pot să spun cu certitudine este că facem parte dintr-o frumoasă echipă. »
Românul are cuvinte de laudă şi despre localnicii sarzi. «Sunt cred că cei mai ospitalieri şi mai calzi din toată Italia. Dar să fii om cu ei, să te comporţi aşa cum trebuie. Am auzit despre tot felul de aşa-zise acţiuni împotriva românilor, în alte zone din Sardinia. Eu zic ca trebuie să căutăm adevăratul motiv. Nimeni nu se ia de tine aici dacă îţi vezi de treabă.»
Mihai nu şi-a uitat niciodată ţara şi recunoaşte că e un adevărat patriot: «Merg cu tricolorul românesc lipit de geamul maşinii. Nu mi-a fost niciodată ruşine să o spun, chiar dacă uneori imaginea noastră, nu doar în Sardinia, ci şi în Italia, a avut de suferit din cauza unora. Ca primă impresie, românii sunt cunoscuţi întâi după infractori, apoi după numărul enorm de „badante” şi apoi pentru profesionalismul asistenţilor medicali sau a altor categorii profesionale. Tocmai de aceea am dorit înfiinţarea asociaţiei. Să promovăm România!»
Manda Mihai Daniel ne-a povestit despre înfiinţarea asociaţiei, activităţile şi proiectele pe care şi le-au propus în acest an. «Am tot vorbit colegilor mei, de aici din Sardinia, despre România. Unii mai auziseră de Dracula, de Bucureşti, Casa Poporului…dar niciunul nu ştie de frumuseţile pe care le are ţara noastră. Apoi informaţii despre cultura românească, despre tradiţii, nici atât. Am văzut că există interes şi am propus să facem o asociaţie care să promoveze toate aceste valori. Au fost de acord cu toţii şi la începutul lunii am făcut asociaţia.»
Prima activitate va fi la sfârşitul lunii martie şi va consta într-o iniţiativă de strângere de fonduri pentru un spital de copii din România. «Vom organiza o cină unde vom strânge bani pentru un spital de copii. Vom invita cât mai multe persoane, chiar şi oficialităţi ale localităţii, şi vom încerca să strângem bani, cu care vom cumpăra ce este mai necesar spitalului respectiv. Sper să fie o acţiune de succes, mai ales că e prima.»
Membrii asociaţiei vor avea o altă iniţiativă în luna octombrie, atunci când vor invita un grup numeros de italieni din provincie, pentru a vizita cele mai cunoscute zone ale României. «Ne vom adresa diferitelor instituţii, agenţiilor de turism, prietenilor sarzi, care doresc să viziteze România şi să cunoască zonele mai importante şi mai reprezentative, să facem puţină publicitate ţării noastre. Noi sperăm ca prin acest fel să ne aducem şi noi o mică contribuţie la promovarea ţării noastre în Sardinia, în Italia. »
Asociaţia „Cuore Romeno” va fi şi un punct de referinţă pentru românii din zonă dar niciodată o unealtă a politicienilor. „«Vom încerca să dăm informaţii celor care au nevoie, legate în special de muncă, casă, documente, etc. Nu ne-am propus să ne intersectăm cu politica, vom evita să fim o unealtă a politicienilor. »
Andi Rădiu
www.facebook.com/cuore.romeno