Laurențiu Codescu este asistent medical la Milano, oraș aflat în doliu după miile de victime COVID-19. Lucrează la Terapie Intensivă și a fost în linia întâi, tratând sute de pacienți diagnosticați cu noul coronavirus. Timp de două luni a purtat câte zece ore costumul de protecție, sub care se amestecau lacrimi și sudoare.
Astăzi, Italia a început să respire fără aparate, mai are doar 50 de cazuri grave, pacienți la Terapie Intensivă. Dar nu se relaxează. Oamenii din nordul țării, unde COVID-19 a lovit puternic, au grijă să se protejeze. Poartă cu ei coșmarul acelor luni când își îngropau bunicii cu miile, când spitalele erau pline de cadavre.
Restricțiile s-au ridicat treptat, dar oamenii nu uită, nu pot uita. ”Au contat măsurile luate și faptul că lumea a înțeles că trebuie să se protejeze. Eu personal am avut experiențe în care când mi-am tras măscuța jos să respir puțin, o bătrânică mi-a atras atenția: «pune-ți masca!». Lumea e foarte conștientă, toți au înțeles. Este și multă teamă, că au murit mulți bătrâni, a murit o generație de bunici”, spune Laurențiu Codescu, asistent român la Milano, cu peste 20 de ani de experiență în domeniu, citat de libertatea.ro.
Românul lucrează la ”Istituto Clinico Citta Studi Milano”, spital care a avut sute de pacienți cu COVID-19 și care în perioada critică a trebuit să transforme și holurile în Terapie Intensivă. Treptat, lucrurile au început să revină la normal, spitalul mai are cazuri de COVID să le numeri pe degetele de la o mână și a implementat un regim strict de tratament.
S-au gândit fluxuri separate pentru pacienții pe care nu au timp să-i testeze. Cei care trebuie să facă intervenții programate vin cu două zile înainte și își fac testul, în două zile au rezultatul și apoi în funcție de rezultat sunt operați sau nu, ori sunt operați în regim de secție COVID: culoare separate, sală de operație dedicată, cu intrare separată.
“Mureai de fiecare dată câte puțin când, rând pe rând, se duceau și tu priveai neputincios de după viziera aburită”, a declarat el.
Românul este revoltat de dezbaterea atât de virulentă din România, legată de existența virusului și de eficiența măștii. El a trebuit să poarte costum de protecție pentru care echiparea dura jumătate de oră și e înspăimântat de perspectiva de a reveni la asta. Știe cel mai bine că dacă oamenii nu respectă regulile, se poate ajunge din nou acolo.
“Eu am fost acolo. 10 ore pe zi, câteodată și 14, plus echiparea si dezechiparea. Chiar și după ce s-a încheiat perioada acută, încă ne mai puneam două măști. Transpirai de câteva ori, de fapt udai uniforma de sub halatul dublat, părul ți se lipea de cap la fel ca al celor care erau sub casca cpap. Îți reglai respirația și intrai în hipoxie sau hipercapnie, doar că ție nu îți măsura nimeni saturația, nu îți făcea nimeni analiza gazelor din sânge. Îți luai singur temperatura la intrare si la ieșire și constatai că ai doar 35,4 și atunci te străbătea un fior: «parcă am murit demult»”, a scris pe pagina sa de Facebook românul.
În acele zile, din cauza oboselii, adormea și pe scaun și a doua zi o lua de la capăt. “Știți de câte ori am murit în acele zile? Și mai mor încă cu fiecare comentariu citit cu «nu există», mai mor încă rușinat în fiecare dimineață când reînvii ca sā mai mor la sfârșitul zilei, epuizat cu teama si gândul că e acolo și pândește, și mai poate mușca încă o dată. Că se poate repeta, că mă pot întoarce la costum, la mască și la vizieră câte 10 sau 14 ore și că va trebui să mă izolez din nou ca să îi protejez pe cei apropiați, să fiu din nou un sihastru tăcut și introvertit. Și ce dacă? De fapt, pentru voi, toate astea nu există…”, mai spune, plin de amărăciune, bărbatul.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ
