A fost inaugurată luni, 14 aprilie, la galeria Societa’ Cooperativa Libraria La Torre din centrul oraşului Alba, expoziţia de icoane ortodoxe pe lemn a pictorului restaurator Aurel Tudorache-Dicu, fiind prezenţi la vernisaj mai ales prieteni, colegi şi elevi ai maestrului.
Adevărate bijuterii, exponatele impresionează, în ciuda dimensiunilor reduse, prin acurateţea detaliului şi forţa expresivă a conţinutului încătuşat în canoanele tehnicii tradiţional bizantine, pictorul iconograf fiind renumit în zona Cuneo din Piemont pentru creaţiile sale.
„Mi-am pus şi eu această întrebare – spune – însă niciodată nu am reuşit să număr icoanele pe care le-am pictat. Oricum, în cei doisprezece ani de când sunt în Italia au fost peste o mie”.
Născut în 1958 la Galaţi, Aurel Tudorache-Dicu nu este, însă, cunoscut doar pentru icoane, aceasta fiind mai ales o pasiune: „Mă închid în casă, fiind de unul singur, şi mă apuc de pictat icoane. La mine în casă pereţii sunt plini de icoane. Şi începute, şi terminate, şi idei, şi desene… E ca o cură. Căteodată nu ies din casă zile întregi fiindcă atunci când pictezi timpul se concentrează, este fantastic, treci într-o ltă lume”.
Paula Măriuț Ciobanu din Torino, între primele 50 de pictorițe ale lumii
Icoanele care ne privesc pe noi
Prin mâinile pricepute ale pictorului au trecut mai multe biserici şi vestigii istorice din Piemont, acesta participând la lucrările de restaurare de la palatul Reggia di Venaria, Domul de la Cuneo, Santuario della Consolata din Torino sau castelul Vagnone Trofarello, în acest moment fiind în curs de finalizare decoraţiunile bisericii Santa Teresa din Torino.
„Din păcate sunt foarte mulţi restauratori italieni care lucrează mai… să spunem în afara normelor, mai repede şi mai comercial. Eu îmi fac munca cu frică de Dumnezeu. Am avut, în Val di Susa, o mică bisericuţă de la 1537 unde am descoperit pictură sub stratul de tencuială. Când dai de aşa ceva, eşti primul care pune mâna pe acea frescă din 1700, când a fost acoperită, sau de la început, când a fost pictată, şi ai norocul să o restaurezi, te trec sudorile, trebuie s-o faci dumnezeieşte”
Eugen Vîlcu