in

Are milioane de vizualizări pe Youtube, Carmen de la Sălciua în Italia, interviu în Gazeta Românească: ”Sunt mulţi oameni care mă iubesc”

Sâmbătă seara, după miezul nopţii, românii din nordul Italiei au petrecut o noapte întreagă în clubul Exodus din Pordenone, alături de îndrăgita cântăreaţă Carmen de la Sălciua.  După multe luni de pandemie, izolare şi linişte, românii s-au adunat într-un număr cât mai mare, să petreacă pe muzica artistei. A fost un eveniment reuşit, de unde nu au lipsit dedicaţiile, voia bună şi mai ales, distracţia.

Înainte de concert, cântăreaţa Carmen, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Românească, unde a reuşit să ne facă cunoscută şi partea mai sensibilă din spatele artistului, povestea numelui de scenă şi multe alte dezvăluiri interesante.

Cunoscând situația critică, referitoare la Coronavirus din Italia, nu ți-a fost teamă să vii aici?

“Nu mi-a fost deloc teamă, pentru că am înţeles că s-au rezolvat majoritatea problemelor din Italia şi putem să circulam liniştiţi. Insă, eu cred foarte mult în Dumnezeu şi consider că atâta timp cât El este deasupra ta, nu ţi se poate întâmpla nimic rău.”

Evident, românii sunt bucuroși mereu să asculte muzica de petrecere, mai ales fiind departe de casă. Acest gen îi aduce mai aproape de tara natală, de origini și de familie. Te bucuri că în aceasta seara vei cânta pentru românii din Italia?

“Mă bucur de fiecare dată când merg într-o ţară străină şi cânt pentru români, deoarece mă simt mult mai aprope de ei. Mai ales că, altfel se simte din străinătate cântecul popular românesc, atunci când primesc de la public o emoţie puternică şi frumoasă, a dorului de casă.”

Ce mesaj le transmiți fanilor tăi din Diaspora?

“Să le dea Dumnezeu putere de muncă, să se întoarcă cu bine acasă. Oriunde s-ar afla în lume, să nu uite niciodată că România e ţara lor de suflet, natală.”

“Ti-ar plăcea ca românii să se întoarcă acasă?

“Da. Mi-ar placea mult să se întoarcă acasă, să fie totul ca înainte, să fim mai uniţi, iar sărbătorile să fie sărbatori. Deşi, ştiu că vremurile de demult, cu siguranţă nu se vor mai întoarce, însă, ca şi oricare om, mi-ar placea să fie altfel decât este acum.”

Ce așteptări ai de la Evenimentul din această seară din Exodus Club, Pordenone?

“Peste tot pe unde cânt, mi se întâmplă ca aşteptările mele să coincidă cu realitatea. Îi multumesc lui Dumnezeu că peste tot pe unde merg, sunt mulţi oameni care mă iubesc. Iar în seara aceasta, în Exodus Club, cu siguranţă au venit doar persoanele care îmi ascultă muzica şi mă îndrăgesc. Oricâtă lume va fi, este bine primită la evenimentele mele. Mă bucur mult că sunt atâţia oameni care mă susţin şi mă iubesc.

5. Ai mai fost în regiunea Friuli Venetia Giulia, sau pentru prima dată? Îți place Italia ca şi ţară?

“În regiunea aceasta este pentru prima oară când vin. Am programat acest concert înainte de pandemia Covid, însă după cum bine ştii, l-am reprogramat pentru astăzi. Am un pic emoţii şi abia astept să intru pe scenă.”

Ești un artist îndrăgit de către români, probabil în întreaga lume, daca e să vorbim despre aceasta migrație a românilor. Care crezi că este secretul care te-a adus la acest nivel al carierei tale?

“Cred că modestia şi perseverenţa. Am fost mereu un om care şi-a bazat succesul pe ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu, şi anume, talentul, pe care l-am amplificat prin multă muncă şi prin modestie. Aceste lucruri au reuşit să mă scoată în evidenţă, desi poate, nu mi-am dorit neapărat acest lucru.”

Cum ai ales să cânți genul de muzică de petrecere, manele? Și de ce nu altul?

“Încerc pe viitor să abordez şi alt gen muzical. Eu pot să cânt de toate, însă pe sufletul meu, s-a potrivit mai bine muzica de petrecere. Melodiile aceastea intră la sufletul omului, deoarece la o petrecere, îţi face plăcere să asculţi acest gen de muzică. Mai ales aici, în străinatate, unde românii noştri abia asteaptă să audă o melodie românescă, fie ea populară sau manea.”

Îți scrii singură versurile la anumite melodii? De unde te inspiri?

“Majoritatea melodiilor sunt scrise de mine, melodie-text, insă mai sunt unele care sunt compuse de alţi compozitori. Nu pot să spun că mă inspir de undeva anume exact, ci doar din viaţa mea, din situaţiile pe care le întâlnesc zi de zi. În principiu, o melodie, se poate compune în 15 minute la studio şi depinde foarte mult de starea mea de spirit din acea zi. Dacă sunt mai melancolică, şi melodia va fi la fel, dacă sunt mai veselă, asemenea.”

Pe lângă vocea ta deosebită, ai făcut cunoscută și comuna natală la nivel național, international chiar. Este de apreciat acest lucru. Cum s-a ajuns la acest nume de scenă? Care este povestea din spatele numelui?

“Înainte să ajung să fiu cunoscută, am cântat muzică de petrecere într-un han mai micuţ, iar patronul de acolo, m-a întrebat cum mă cheamă, iar eu i-am răspuns, Carmen Racolţa. Apoi, m-a întrebat de unde sunt şi i-am răspuns simplu, de la Sălciua. Iar el mi-a spus că începând de atunci, numele meu de scenă va fi Carmen de la Sălciua, iar eu nu am mai vrut să-l schimb. Mi-am dorit să aduc şi comuna la un nivel mai înalt, şi să vadă toată lumea, că nu contează dacă vii dintr-un sat mai micuţ, uitat de lume, deoarece, până la urmă, de acolo pot să iasă talente, valori, oameni mari. Şii cum se spune vorba accea din popor? “ La ţară înfloresc toţi pomii, de la ţară vin şi domnii.” Chiar domnul primar al comunei Sălciua, mi-a povestit într-o zi că a participat la o şedinţă şi avea în piept un ecuson unde scria numele comunei, iar la sfârşitul acelei întruniri, ceilaţi domni primari l-au întrebat dacă el este de acolo de la Sălciua, de unde este cântăreaţa. Primarul mi-a spus că este tare mândru că eu am reuşit să duc numele comunei atât de departe. Cred că este o adevărată realizare.”

Îți place drumul pe care l-ai ales în viaţă? Te regăseşti în ceea ce faci?

“Mă regăsesc foarte mult în meseria mea. Nu m-aş vedea fâcând altceva. Mai ales că acum, în toată această perioadă cu pandemia, mi-am dat seama că muzica este tot ceea ce mă reprezintă. Mi-a fost foarte dor de oamenii care mă iubesc, mi-a fost enorm de dor să cânt, iar la primul eveniment, după pandemie, am avut senzaţia, că nici nu văd oamenii din public, ci doar mă bucuram că pot să cânt din nou şi că am parte de acele aplauze, care-mi lipseau atât de mult. Mă împlinesc enorm aceste lucuri, pe lângă, normal, şi partea financiară. Toată lumea munceşte pentru bani, însă aprecierea publicului, pentru mine este deosebită. Aş suferi, dacă i-as dezamăgi.”

Când o să mai revii în Italia? Noi, românii, te aşteptăm cu drag.

“O să revin cu mare drag, de fiecare dată când se va putea. Să vedem ce o să iasă în această seară. Dacă lumea este multumiţă, cu siguranţă, o să mai vin. Nu-mi fac probleme, doar să fie disponibilitate, deoarece stăm cam prost cu dăţile, însă mereu vom face să fie bine.”

Interviu realizat de Irina Gavriluţ

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, a făcut un selfie cu cei doi copii ai lui, înainte să-i ucidă și apoi să-și ia viața. ”Ai distrus o familie!”

Român de 43 de ani, s-a simțit rău după o baie în lacul din Anguillara, a murit în elicopter