Ciprian Manoliu, 54 de ani, absolvent al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, întreprinzător român din diaspora, fost secretar general al PSD Diaspora, are în minte mai multe proiecte pentru românii din străinătate Pentru a le putea aplica, are nevoie de putere de decizie și exploatând momentul, solicită nominalizarea în funcția de ministru la ministerul românilor de pretutindeni. Iată de ce consideră că este calificat pentru acest post.
Ciprian Manoliu, când a apărut ideea de a intra în lupta nominalizării în funcţia de ministru al românilor de pretutindeni
«Ideea nu mi-a venit mie chiar dacă ar fi trebuit, ideea le-a venit celor care au rămas alături mine de când am început acest proiect politic și au fost lângă mine de fiecare dată când i-am solicitat că prieteni, nu neapărat drept colegi de partid. Prietenia și omenia primează colegialității. Nu consider că pentru nominalizarea la conducerea Ministrului Românilor de Pretutindeni ar trebui să se dea vreo luptă. Ar trebui în schimb că la această nominalizare să conteze doar experiența acumulată și dovedită, calitatea recunoscută, reprezentativitatea, meritocrația, democrația, rezistența la stress pe termen lung precum și imaginea publică și cea privată. Restul vin de la sine. »
Ce crezi că ar trebui schimbat la ministerul românilor de pretutindeni?
«MRP, ca structură guvernamentală activă de doar câteva luni, ar trebui mai întâi să-și definească rolul, rostul, proiectul fundamental și un program clar de acțiune pentru viitor. Amatorismul, lipsa cunoștințelor specifice despre fiecare dintre comunități locale și naționale din străinătate, oportunismul, clientelismul și lipsă acută a oricăror principii meritocratice și democratice nu vor permite niciodată ca vreo structură managerială dedicată Diasporei să poată avea vreun rezultat pozitiv pentru omul de rând care trăiește în afara Țării. »
Ce părere ai despre activitatea psd diaspora şi ce ar putea face românul din străinătate dacă se înscrie într-o astfel de organizaţie?
«După relansarea PSD Diaspora din vara anului 2015 și odată cu Conferința de Alegeri din octombrie 2015 am creat toate condițiile ca Organizația să poată începe pe baze corecte și eficiente un proiect politic de care chiar era nevoie în străinătate. Din păcate, peste puterile mele, toată munca noastră a fost irosită prin decizia de destructurare a unor nechemați care azi nu prea mai sunt în partid. Aceste decizii nefericite au făcut că următorii numiți la conducerea PSD Diaspora să definitiveze distrugerea a ce a mai rămas după mine. »
Care ar fi primul lucru care l-ai face dacă ai fi ministrul al diasporei.
«O construcție care să dureze în timp poate fi făcută doar pe un teren sigur, pe o temelie sănătoasă, cu profesioniști și materiale de calitate și cu un management care a dovedit înaltă calificare în timp. Toate acestea trebuie să fie cuprinse în fișa postului oricărui ministru iar primele cuvinte și baza oricărui proiect sunt: experiență, voință, meritocrație, stăruință și atenție în selecția colaboratorilor, tenacitate în urmărirea obiectivelor, transparență, comunicare orizontală și verticală în ambele sensuri, prieteni de calitate și devotați și multe, multe altele că nu ne-ar ajunge un serial pentru a le enumera câte sunt de multe. »
Mulţi spun că un asemenea minister e inutil… încearcă să îi contrazici pe românii care au impresia asta
«Pentru cei mulți care consider inutilă o asemenea structură ministerială pot fi valabile două opinii personale e acră agurida la care nu ajungi sau nu ştiu suficient. Nu trebuie să contrazicem pe nimeni, trebuie doar să înfăptuim concret ceea ce românii din Diaspora își doresc. Diaspora are nevoie de un Minister al Românilor de Pretutindeni exact așa cum orice țară, așa cum consider eu Diaspora, are nevoie de un guvern. Au trecut prea mulți ani și prea multe experiențe dureroase sau frustrante până când s-a decis înființarea acestui minister pentru a nu valoriza la maxim existența acestuia pentru oamenii din Diaspora. Acum rămâne ca acest minister să devină punctul de referință, informare, clarificare, îndrumare în pregătirea proiectelor pentru toți cei care vor să se implice în comunitățile din care fac parte. »
E de ajuns un buget de 2 milioane de euro pentru 5 milioane de români din afara ţării? Se poate face ceva care să schimbe mersul lucrurilor de până acum?
«Până acum eu nu am deslușit pe ce criterii s-au alocat fondurile și pe ce bază s-au aprobat proiectele finanțate. Știu însă că nemulțumirile celor cărora le-au fost refuzate proiectele de prea multe ori au fost justificate. Și se pleacă de la lipsa de profesionalism la întocmirea sau la aprobarea proiectelor. Acești bani ar trebui investiți cu chibzuiala, și trebuie să ajungă pe mâini competente, iar proiectele să fie făcute de oameni cu pregătire. Mă refer la oameni care, pe lângă faptul că au lucrat în comunicare, au avut și experienţe mediul politic. »
De ce Constantin Ciprian Manoliu ar fi potrivit în această funcţie?
«O viață trăită în Diaspora, experiența direct în Germania, Italia, Spania, Elveția, Marea Britanie, faptul că am trăit direct între oamenii Diasporei ceea ce alții au aflat de la televizor sau din excursiile pe la outleturile di Europa, Patriotismul, dorința de a fi om între oameni și poate în primul rând recomandarea celor mulți care mă cunosc personal, cu care am muncit împreună, cu care am crescut și evoluat împreună și cărora aș dori să le devin purtător de cuvânt, dorințe și idealuri. »
Ce crezi că s-a făcut totuși bine până acum la DRP şi minister?
«Poate s-au făcut și lucruri bune dar nu am prea auzit nimic în afară de vizite cu același fel de auditoriu, laude, promisiuni neîndeplinite și o superioritate seniorială absolut nejustificată. »
Crezi că cei din conducerea PSD vor accepta un român din diaspora, aşa cum e cazul tău, în funcţia de ministru?
«Conducerea PSD ar trebui să fie dornică să aibă la conducerea MRP un om care să știe ce și cum trebuie să fie abordată Diaspora. Nu cred că e ușor de acceptat un om din afara sistemului politic de la București dar este absolut necesar dacă vor vrea ca Diaspora să devină partenerul oficial al României. Altfel vom asista la același spectacol trist în care ei se arată cooperanți iar noi ne facem că-i credem apoi ne punem cu toții pozele și likeurile pe facebook. Și atât. »
Dacă nu vei fi nominalizat, vei accepta revenirea în psd diaspora? În ce condiţii?
«Mi-am exprimat public dorința de a relua și repune pe un făgaș normal activitatea politică în Diaspora. Am calificarea și experiența necesară și am dovedit acest lucru de fiecare dată când m-am ocupat de organizarea PSD Diaspora la fiecare nivel. Suntem conștienți că am pierdut prea mulți ani buni și mai grav, am pierdut încrederea prea multor români din străinătate. Va și trebui ca mai întâi să ieșim în fața oamenilor cu un proiect politic cinstit, viabil și fezabil pentru ca mai apoi să le putem solicita încrederea. Până azi din păcate a fost doar invers. Când a apărut ideea de a intra în lupta nominalizării în funcţia de ministru al românilor de pretutindeni Idea nu mi-a venit mie chiar dacă ar fi trebuit, ideea le-a venit celor care au rămas alături mine de când am început acest proiect politic și au fost lângă mine de fiecare dată când i-am solicitat că prieteni, nu neapărat drept colegi de partid. Prietenia și omenia primează colegialității. Nu consider că pentru nominalizarea la conducerea Ministrului Românilor de Pretutindeni ar trebui să se dea vreo luptă. Ar trebui în schimb că la această nominalizare să conteze doar experiența acumulată și dovedită, calitatea recunoscută, reprezentativitatea, meritocrația, democrația, rezistența la stress pe termen lung precum și imaginea publică și cea privată. Restul vin de la sine.»
Andi Rădiu
E nevoie de o revoluție la ministerul diasporei, nu de artizanat ieftin cu tricolor