A absolvit facultatea de filozofie din Bucureşti si a predat la o universitate din ţară. In Italia, a pornit de la „muncă de jos”, ca multe conaţionale. Apoi şi-a descoperit pasiunea de a-i ajuta pe alţii, lucrând ca mediatoare culturală. Acum, Iulia Antonia Dejeu, a decis să intre în politică: candidează pentru un loc de consilier la Bologna, pe lista civică susţinută de Beppe Grillo.
Antonia Dejeu a venit in Italia în 2002, „cu gândul de a pune ceva bani deoparte şi de a mă întoarce apoi în Oradea, oraşul meu natal”. În România, Antonia a predat „Istoria Filozifiei” la Universitatea „Dimitrie Cantemir”, după ce a absolvit facultatea de profil din cadrul Univeristăţii din Bucureşti.
„Cursa cu obstacole”
Odată sosită in Italia, s-a îndrăgostit de oraşul Bologna şi a hotărât să-şi petreacă restul vieţii în Peninsulă. Ea însăşi mărturiseşte că „începutul nu a fost usor: ca majoritatea româncelor, am lucrat ca ajutor familial, făcând ore de curăţenie şi baby sitting”. Viaţa în Italia s-a dovedit a fi „o cursă cu obstacole, cu atât mai mult pentru o româncă”.
Mediator cultural
Dupa câţiva ani, românca a absolvit un curs de management hotelier, lucrând şi ca receptionist în hoteluri de 5 stele, unul din atturi fiind şi cunoaşterea a 4 limbi străine. Apoi, Antonia Dejeu şi-a început activitatea de mediatoare culturala, din „dorinta de a nu ţine doar pentru mine tot ceea ce ştiu şi din pasiunea pentru social”. Astfel, românca s-a calificat ca mediator cultural, reuşind să fie în contact permanent cu ceilalţi conaţionali mai mai puţin norocoşi, în special cu femei şi copiii cu probleme. Între timp, s-a ocupat şi de Asociatia Culturala a Românilor din Italia „Vasile Alecsandri”.
Alături de Beppe Grillo
Antonia Iulia dejeu a decis să se implice în viaţa politică italiană în iunie 2010, înscriidu-se în mişcarea civică „MoVimento 5 Stelle” (FOTO- impreuna cu prietenii la o manifestatie a miscarii lui Beppe Grillo) – susţinută de Beppe Grillo. În cadrul mişcării, conduce grupul „Egalitatea de sanse”. De aici până la candidatură a fost doar un pas: românca este înscrisă pe locul 8 din lista celor 36 de candidaţi ai organizaţiei, care îl susţine pe Massimo Bugani pentru funcţia de primar.
„Drept constituţional”
Motivul pentru care Antonia a decis să accepte candidatura ni-l explică ea însăşi: “Am decis să intru în politică citind Articolul 3 al Constituţiei Italiene: „Toţi cetăţenii au aceeaşi demnitate socială şi sunt egali în faţa legii, fără distincţie de sex, de rasă, de limb, de religie, de opinii politice, de condiţii personale şi sociale”. Daca e asa, m-am intrebat, cum de cetaţenii europeni, care potrivit legii au aceleaşi drepturi sociale cu cetăţenii italieni, nu sunt luaţi în seamă de partidele politice iar administraţiile locale nu le acordă atenţia cuvenită?”
Românca este de părere că partidele italiene nu fac îndeajuns şi politicienii sunt „izolaţi de viaţa de zi cu zi a cetăţenilor”, de aceea a ales să sprijine o mişcare „fără ideologie, nici de stânga, nici de dreapta, care promovează adevărata democraţie, care provine de „jos”.
Campania electorală
In ceea ce priveşte strategia pentru desfăşurarea campaniei eletorale, Antonia Dejeu crede că „există un singur mod corect de a-şi face campanie electorală: prezenţa şi comunicarea directă cu românii, prin implicarea asociaşiilor şi dialog personal”.
In legătură cu banii duspuşi să-i cheltuie pentru a-şi promova candidatura, românca precizează: “MoVimento 5 Stelle consideră că acolo unde circulă sume prea mari de bani, politica devine o afacere. Cred, ca şi prietenii mei italieni, că adevarata politică este pasiune şi sacrificiu, un serviciu adus întregii comunităţi, pe care poate şi trebuie să îl faca fiecare cetăţean, nu doar cei bogaţi sau cei susţinuti financiar de prieteni înstăriţi. De aceea suma de bani pe care o investesc păleşte în faţa efortului, a timpului, a ideilor şi a muncii pe care o depun”.
Candidata româncă va putea, însă, conta pe sprijinul unui grup de prieteni şi colegi,”mai ales studenţi şi mediatori culturali”. Împreună, ea îi informează pe români în legătură cu obiectivele mişcării, „prin distribuirea de fluturaşe, comunicarea cu asociaţiile româneşti, şi, mai ales, prin „passaparola”. Vor fi organizate şi întâlniri cu caracter cultural, proiecţia de documentare româneşti şi întâlniri cu intelectuali de prestigiu din ţară.
Program electoral
Programul electoral al Antoniei Dejeu coincide cu obiectivele mişcării din care face parte este expus pe site-ul lui Beppe Grillo şi “a fost construit pornind de la întâlnirirle avute cu cetăţenii şi propunerile lor concrete, nu e vorba nicidecum de o înşiruire de declaraţii generale şi promisiuni”. La punctul 9 al programului este trecută şi chestiunea imigraţiei, care, până la intrarea ziarului la tipar, nu fusese încă aprobat de adunarae generală. Antonia l-a cunoscut personal pe Beppe Grillo şi, de atunci, îl apreciază atât ca personaj public, cât şi ca persoană. Mai mult, Grillo a publicat pe site-ul său o scrisoare în care românca explica adeziunea ei faţă de manifestaţia femeilor de acum cateva saptamani, în contrast cu poziţia exprimată de liderul mişcării din care face parte.
Sprijinul prietenilor
Antonia este optimistă în ceea ce priveşte viitorul ei în cursa pentru un loc în consiliul primăriei: „am avut parte de reacţii încurajatoare, am primit susţinere şi din partea unor persoane care s-ar fi putut considera rivalele mele, în schimb am început să colaborăm. Prietenii în schimb, îmi spun mereu: Prin simplul fapt ca te prezinţi, ai câştigat deja bătălia”.
Iar italienii ce vor spune despre o candidată româncă? „Cred că integrarea nu înseamnă omologarea noastră în societatea italiana, ci îmbogăţirea ei cu tradiţiile şi specificitatea noastră culturală şi că atunci când dăruieşti în mod sincer ceva ce îţi aparţine atragi multă simpatie şi încredere, deci şi voturi. Pentru mine înseamnă foarte mult să reprezint comunitatea noastră, într-o organizaţie italiană ca cea din care fac parte”.
Miruna Căjvăneanu