Unul din cele mai suprinzătoare rezultate, la alegerile din 15 şi 16 mai, l-a obţinut, la Bologna, gruparea „MoVimento 5 stelle”, susţinută de Beppe Grillo. „I grillini”, cum îşi spun ei, au obţinut 9,5% din voturi, cu mult peste orice previziune electorală.
La succesul mişcării a contribuit, cu 28 de voturi, şi românca Antonia Iulia Dejeu, de altfel singura candidată româncă pe liste, la Bologna. Românca a candidat pe poziţia a opta din cei 36 de reprezentanţi ai listei. Absolventă a Facultăţii de filozofie a Universităţii din Bucureşti, Antonia Dejeu a obţinut un loc de consilier de circumscripţie, tocmai datorită rezultatului atins de gruparea sa politică.
Emoţionată, românca a declarat pentru Gazeta Românească, imediat după aflarea rezultatelor: „Sunt fericită, pentru că am obţinut împreună cu toţi colegii mei, un rezultat extraordinar. Am dormit doar câteva ore, am sărbătorit cu toţii în Piazza Maggiore.
Nu am câştigat eu personal, aşa cum nu am câştigat noi, ca şi candidaţi. A câştigat, însă, un program în care eu cred şi pe care l-am promovat cu toţii. Noi nu am fost nici de stânga, nici de dreapta, am încercat să dăm voce cetăţenilor, în primul rând.”
Legat de viitoarea sa funcţie pe plan local, Antonia Dejeu, care a fost susţinută şi de un grup de prieteni italieni, a promis: „Ca viitor consilier de circumscripţie, voi avea oricum posibilitatea de a fi în contact direct cu toţi concetăţenii mei, deci şi cu românii. Sunt hotărâtă să duc mai departe şi să pun în practică principiile şi ideile noastre”.
La Bologna, cu 15 zile înainte de alegeri, erau înscrişi pe listele electorale suplimentare 503 români.
M.C.