Mulţi şoferi români lucrează în Italia la negru timp de ani de zile, într-un ritm de muncă extenuant. Cazul unuia din ei, Andrei, a ajuns în atenţia presei din Peninsulă după ce unul din cei mai importanţi întreprinzători din domeniul transportului italian, a fost arestat.
Pe 10 iunie, Garda de Finanţe din La Spezia a arestat şase persoane pentru o fraudă fiscală de 90 de milioane de euro. A fost arestat întreprinzătorul Riccardo Trusendi, de ani de zile la conducerea societatăţii omonime de transporturi care operează în întreaga Italie, şi câţiva colaboratori de-ai săi.
Acuzaţiile care li se aduc merg de la asociere în scopul comiterii de infracţiuni la evaziune, de la fraudă fiscală la bancrută frauduloasă. Arestările au fost efectuate în cadrul unei anchete care dusese, la finele anului trecut, la sechestrarea mai multor societăţi administrate de Trusendi.
La una dintre aceste societăţi a muncit un român, a cărui poveste a fost publicată de "La Nazione".
Camionagii "fantomă"
Pantaloni cu dunga bine făcută, o geantă din piele plină cu documente, o italiană aproape perfectă. Îl trădează numai un accent uşor, care sugerează provenienţa şi spune o poveste lungă făcută din sacrificii, pariuri şi dintr-o călătorie incertă prin Europa în căutarea bunăstării. Andrei – nume de fantezie ales pentru a-i proteja anonimatul – are 53 de ani, este originar din Bucureşti, dar trăieşte în Italia din 2001.
Este unul dintre camionagii "fantomă" ai imperiului Trusendi: numele său nu apare pe listele de şomaj – drama de a fi lucrat timp de un deceniu fără garanţii se reflectă în imposibilitatea de a revendica orice protecţie socială -, cu atât mai puţin printre cei 200 care încă figurează pe lista oficială a angajaţilor grupului.
Andrei a găsit asistenţă la sindicat şi a făcut o plângere.
"Am sosit în Italia în 2001 – povesteşte – când încă era lira: în buzunar aveam permisul de conducere, ceva experienţă ca transportator şi o viză turistică valabilă trei luni.
Căutam de lucru şi un cunoscut mi-a vorbit de Trusendi Logistica, care la acea vreme îşi avea sediul la Ressora. Am mers acolo şi m-am prezentat lui Trusendi. Mi se părea un tip în regulă şi curtea era plină de capete tractor şi remorci. A doua zi aveam în mână cheile şi un camion la dispoziţia mea".
Andrei a lucrat timp de patru ani complet la negru, fără nicio garanţie, nicio acoperire asigurativă, nici un cent plătit la Inps.
"Mă trezeam la 4 dimineaţa şi lucram în medie 14-15 ore pe zi. Privind salariul, dacă aşa se poate numi o plată în numerar care nu se reflectă deloc pe statul de plată, nu existau reguli certe.
Al meu oscila de la 1.200 la 1.600 de euro pe lună, dar şi alţii în situaţia mea câştigau mai mult sau mai puţin în funcţie de acordurile făcute: un total la kilometru, la oră, la zi, fără a ţine cont de ce e stabilit prin lege".
Precontract expirat
În 2005 camionagiul român a cerut să fie pus în regulă: de câteva luni venise la el în Italia soţia şi copiii trebuiau să frecventeze grădiniţa, aveau nevoie de asistenţă pediatrică, şi fără permis de şedere nu se putea obţine nimic din toate acestea, ce să mai zicem de dreptul de a obţine indemnizaţia pentru familie.
Trusendi s-a lăsat "înmuiat" şi i-a pus în faţă textul unui precontract: o formulă de garanţie suficientă să-l facă să obţină documentele necesare. Apoi, la scadenţa clauzelor, totul a căzut în gol. Şi Andrei a reînceput să lucreze la negru.
"Ştiam că lucrurile nu ar fi trebuit să funcţioneze în acel fel, şi uneori am fost cuprins de ideea de a denunţa situaţia. Apoi, însă, m-am oprit, conştient că dacă aş fi deschis gura două zile mai târziu aş fi fost concediat".
Controalele existau, însă exista o practică consolidată pentru a le evita. "Primul lucru care mi-a fost spus când am pus piciorul în firmă a fost acesta: «Dacă te opresc şi-ţi cer o copie a statului de plată şi a contractului trebuie să spui că eşti în probă, că ai început să lucrezi de două zile şi că aştepţi să fii regularizat». Pe aceia nu i-a interesat niciodată calitatea muncii, era de-ajuns ca roţile să se-nvârtă".
De la Trusendi Logistica camionagiul român a trecut la Mater, la Trusendi Italia, la Cargo Line, cosietăţi din acelaşi "imperiu".
Angajat la Timişoara
Apoi în 2006 s-a întors la Bucureşti pentru a se supune unei intervenţii chirurgicale şi când a revenit în Italia după trei ani, de data aceasta ca cetăţean comunitar, a găsit o surpriză: "Trusendi mi-a zis că dacă vroiam să lucrez cu ei trebuia să semnez un contract regular cu o societate cu sediul la Timişoara. Condiţiile erau acestea: 200 de euro pe statul de plată şi restul, circa 1.700 de euro lunar, în numerar.
Am primit şi o carte de muncă, cu ştampilele autorităţilor române, însă nu am văzut nici umbră de stat de plată. Teoretic munca mea ar fi trebuit să se desfăşoare în cadrul graniţelor statului român, cu deplasări în străinătate pentru operaţiuni rapide de încărcare şi descărcare, însă din 2009 până astăzi nu am mai pus piciorul în România. Şi situaţia s-a precipitat când cineva a început să-mi ceară mită, circa 300 de euro lunar, pentru a urca în camion".
Andrei a spus nu acelei cereri absurde. Şi în mod punctual a sosit concedierea.
(sursa: La Nazione)
