in

Ana Maria State, candidată la Cerveteri: „Am nevoie doar de 80 de voturi”

Cerveteri este o localitate cu 35.000 de locuitori, la 40 de km de Roma. La alegerile administrative care vor avea loc pe 6 şi 7 mai,  o româncă va candida pentru un post de consilier local, pentru prima oară în istoria oraşului. „80 de voturi”- atât i-ar trebui Anei Maria State pentru a se aşeza  pe fotoliul de consilier. Dar tânăra, candidată pe lista „Governo Civico”, este convinsă că va obţine mult mai multe preferinţe.

Ana Maria State s-a născut în 1986 la Focşani şi mai mult din jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în Peninsulă. „Am venit în Italia acum 16 ani, dintre care ultimii cinci petrecuţi la Cerveteri”.

Aici şi-a întemeiat o familie. S-a căsătorit cu un român, Tiberiu Dreţcanu şi împreună au o fetiţă de trei ani, Andra Maria, „mândria familiei”.

Decizia de a candida, ne spune Ana Maria State, nu este una pripită. În urmă cu patru ani, la alegerile din 2008, românca a făcut campanie electorală pentru actualul candidat la funcţia de primar, Alessio Pascucci. „Suntem prieteni, ne cunoştem de mult timp, de aceea când mi-a propus să candidez, am acceptat”, ne povesteşte.

Încă din 2008, Ana Maria State a încercat să-i convingă pe români să se înscrie pe listele electorale pentru a vota. Acum, ea însăşi intră în arena politică. A reuşit să obţină atestatul electoral din România, fără a se deplasa în ţară, iar de atunci, a intrat practic, oficial, în politică.

Deşi mărturiseşte că nu cunoşte exact din ce partid face parte candidatul pe care îl susţine, ne spune că

„este printre cei care sunt împotriva lui Berlusconi, cred că e vorba de PD”.

Ghişeu pentru români

Oricum, dincolo de politica la nivel naţional, românca este convinsă că pe conaţionalii din Cerveteri îi interesează situaţia lor la nivel local. De aceea obiectivul pe care şi l-a propus, dacă va fi aleasă, este acela de a deschide un birou pentru români, în cadrul primăriei. „Un ghişeu unde toţi cei care doresc pot avea informaţii. Spre exemplu, prin acest birou am putea avea contacte directe cu Ambasada, am putea rezolva unele probleme birocratice ale românilor, fără a fi necesară deplasarea lor până la Roma. Am lua dosarele românilro şi le-am duce la consulat. Mulţi îşi pierd o zi întreagă de la muncă pentru a face una act”.

Mai mult, candidatul la funcţia de primar, Alessio Pascucci- care este susţinut, printre alte formaţiuni,  de Italia dei Valori şi de Verzi- şi pe care Ana Maria îl numeşte cu simpatie „questo ragazzo”, a promis românilor că, dacă va fi ales, va asigura românilor din localitate un loc, o sală destinată activităţilor culturale ale comunităţii. „Toţi cei din listă suntem tineri, avem multe idei noi, doar alţi doi candidaţi sunt mai în vârstă” spune entuziasmată Ana Maria State. Atât ea, cât şi candidatul la primărie Alessio Pascucci au sub 30 de ani.

1300 de români cu drept de vot

La Cerveteri locuiesc peste 3000 de români, dintre care mai mult de 1300 cu acte în regulă şi „aproape toţi dintre cei care au drept de vot s-au înscris pe listele electorale”, ne asigură Ana Maria State. Calculul estre simplu: dacă toţi cei care s-au înscris ar vota pentru unicul candidat român de pe liste, victoria ar fi asigurată. Dar, după cum spune însăşi Ana Maria State, nu toţi se vor prezenta la urne, pentru că nu-i interesează politica.

Campanie din uşă în uşă

De aceea, candidata româncă şi-a început campania „din casă în casă”. Bate la uşa conaţionalilor şi se prezintă, cu fluturaşul electoral în mână şi dorinţa de a-i convinge să o voteze. Mulţi o recunosc şi o invită în casă la o cafea. „Mă cunoaşte lumea, pentru că locuiesc de ani de zile aici şi pentru că am pregătit pentru mulţi români sălile de ceremonie la nunţi şi botezuri”. Alţii o întreabă, cu suspiciune, ce ar avea de câştigat dacă ar vota-o.

Pe lângă faptul că se ocupă de aranjamente la diferite evenimente, Ana Maria State lucrează într-unul din cele mai importante hoteluri din Roma, ca şi cameristă.

Acum, de când a intrat în campanie electorală, recunoaşte că reuşeşte cu greu să se împartă între familie, muncă şi politică. „Alerg toată ziua: la muncă, la şedinţe, la întâlnirile cu alegătorii, la cumpărături, la grădiniţa fetiţei”.

Cel care o ajută şi o susţine este soţul ei, Tiberiu, care împarte fluturaşe şi o însoţeşte în campanie, „aleargă mai mult ca mine!”. Şi el este un membru cunoscut al comunităţii, pentru că este invitat să cânte la diferite evenimente şi petreceri ale românilor din zonă.

Fonduri proprii

Banii necesari companiei provin din economiile familiei, dar candidatul pe care îl susţine, Alessio Pascucci, a ajutat-o cu o parte din fondurile necesare.

Românca poate conta în primul rând pe voturile familiei, prietenilor şi cunoştinţelor: „Părinţii şi fraţii mei locuiesc tot la Cerveteri, am vecini români, care cunosc alţi români. Spre exemplu, mă susţine familia vecinilor mei din Satu Mare, care şi ei au multe rude în localitate şi aşa mai departe. Le-am cerut şi prietenilor italieni să mă voteze, mulţi mă cunosc şi m-au felicitat pentru candidatură”.

100 de voturi

„Vom organiza evenimente pentru comunitate, împărţim fluturaşi, dar mai ales vorbim cu fiecare în parte”, ne spune Ana Maria, care este „aproape” sigură că va câştiga: „Sper să obţin peste 100 de voturi, să fac un „boom” arătându-le şi celorlalţi că avem un cuvânt de spus”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Urările de Paşti ale primarului Gianni Alemanno către ortodocşii din capitala Italiei

Continuă criminalizarea românilor în presa italiană/ Rinascita: “Uneori nu merită să fii generos”