Ana Maria, laureată la Milano, a ajuns manager în Africa de Sud Ana Maria Panait, originară din Galaţi, la 24 de ani a terminat cu note maxime două facultăţi în Italia, reuşind să se întreţină singură. A obţinut licenţa magistrală în Economie, specializarea Comunicare de afaceri, cu “110 e lode” la Università Cattolica del Sacro Cuore, la Milano, după ce anterior obţinuse licenţa în Litere şi Filozofie, specializarea ştiinţele Comunicării, la Padova, cu acelaşi calificativ. Acum lucrează în Africa de Sud, la Durban, manager la compania multinaţională Unilever. I-am spus că a ajuns foarte departe, iar Ana Maria mi-a răspuns: “La propriu!”. Ana Maria Panait este încântată de persoanele întâlnite în Africa
În timp ce tinerii italieni absolvenţi de studii superioare îşi găsesc de lucru foarte greu şi cu salarii precare, dumneavoastră aţi ales să plecaţi foarte departe. Cum aţi reuşit să ajungeţi în Africa de Sud? Cu ce vă ocupaţi?
«Lucrez pentru o firmă multinaţională, Unilever, cu sedii în toată lumea, în departamentul de marketing. Am început să lucrez la Milano, unde m-am ocupat de Brand Development pentru departamentul de Home Care. Aşa am ajuns în contact cu echipa din Africa de Sud, iar atunci când a trebuit să fac o schimbare de rol, m-am decis către Brand Building în Africa de Sud. Lucrasem în timpul facultăţii cu ITRO, apoi cu Unilever în dezvoltarea brand-urilor la nivel global şi mutarea mea în Africa de Sud a fost pentru implementarea stra – tegiilor la nivel local.
Colegii mei de facultate italieni se plângeau de cât este de greu; eu, ce să mai spun, lucram, îmi găteam, îmi spălam şi niciodată nu m-am lamentat. În mai 2011 am plecat spre Africa de Sud, părinţii mei n-au fost foarte încântaţi, pentru că este o ţară periculoasă. Dar pentru cariera mea este o alegere bună. Tatei îi este frică să meargă cu avionul, sper ca măcar mama să vină să mă viziteze, deşi drumul este cu trei escale şi ea vorbeşte doar româneşte!»
Cum este oraşul în care locuiţi?
«Prima impresie când am ajuns a fost de oraş european cu clădiri înalte, pe malul Oceanului Indian, unde nimeni nu merge pe jos, ci doar cu maşina. Primul curs la lucru a fost de asigurarea siguranţei personale, de a conduce pe partea cealaltă a străzii şi de a fi foarte atenţi că poţi fi atacat oriunde cu maşina. Există şi semne de circulaţie care semnalizează acest fapt.
De asemenea, acasă trebuie să te închizi bine! Casa pentru care plătesc aceiaşi chirie ca la Milano este senzaţională, spaţioasă şi cu piscină (locuieşte cu încă două persoane din Europa – n.r.). În plus, cinci zile din şapte avem menajeră, ceea ce pentru mine este foarte important. Imaginaţi-vă că avem o cameră doar pentru călcat rufe! Mâncarea este foarte diferită de Europa, aici se mănâncă multă carne.»
În ce constă munca?
«În marketing ceea ce este important este să cunoşti persoanele cărora te adresezi, de aceea este destul de dificil să faci acest tip de muncă la un nivel local. Când am ajuns aici am făcut multe incursiuni în viaţa persoanelor din această ţară, pentru a înţelege mai bine contextul în care mă aflu. Este o ţară africană unică, atât cu persoane foarte sărace, cât şi foarte bogate, ceea ce inevitabil crează tensiune. Stilurile de viaţă pot fi europene, tipic africane sau modern africane.
În general mă ocup de două branduri de Home Care, bugete, strategie şi implementare. Am colegi sud-africani, indieni, chine – zi şi europeni. În continuare există tendinţa de a se forma grupuri de albi separate de negri, indieni, să nu uităm că Apartheidul s-a terminat în 1994. Moneda lor e dependentă de dolarul american, dar depind şi de exporturile în Europa, au probleme de inflaţie, dar au un sistem bancar foarte bun.»
Cât timp veţi rămâne în Africa de Sud? Ce ştiu sud-africanii despre România şi Italia?
«Am o viză de doi ani, dar şederea mea aici se poate prelungi, dacă este necesar. Stilul de viaţa este diferit faţă de Milano, munca începe la 7.30 şi se termină la 17, ceea ce înseamnă că am mai mult timp după-amiaza. Se practică foarte multe sporturi, pare că au inventat sporturile extreme: maratoane de 92 km, scufundări cu pescuit la suliţă în ape infestate cu rechini, etc.
Am fost plecată în concedii împreună cu un grup de prieteni în Botswana, Zambia, Mozambic, Zimbabwe, Swaziland, uneori cu maşina, alteori cu avionul sau autobuzul. Botswana mi-a plăcut foarte mult, e o ţară cu două milioane de locuitori care se administrează foarte bine. Iar Mozambicul are nişte plaje de vis, pustii, cu nisipuri albe. Anul acesta vreau să merg în Namibia şi anul viitor în Madagascar. Despre România sunt puţini care ştiu ceva: Dracula, Nadia Comăneci, Ilie Năstase. Mi s-a întâmplat des să fiu întrebată unde este România. Despre Italia ştiu mai multe.»
Ce vă lipseşte din Italia şi România?
«În afara familiei, din amândouă locurile îmi lipseşte mâncarea, mă tem că în Africa nu există o cultură gastronomică foarte dezvoltată, precum în Italia. Şi nici borş nu prea găseşti! Pe lângă aceasta, cred că îmi lipseşte cel mai mult fermentul cultural pe care îl simţi la noi în Europa.
La Milano se întâmpla ceva nou în fiecare zi, oraşul pulsează, în timp Durban este un fel de sat mare la ocean, supranumit şi Dozy (de la verbul “to doze”,a dormi).»
Cât de diferită este viaţa faţă de Europa?
«Spatiile sunt mai largi, timpul mai incet. Dar în general standardele de viaţă, în special printre albi, sunt foarte europene. Pe de altă parte, am învăţat multe lucruri noi, facultatea nu te pregăteşte practic, ci teoretic.»
Aţi întâlnit alţi români acolo?
«Da, un medic şi doi muzicieni de orchestră.»
Ce planuri de viitor aveţi?
«Deocamdată nu fac foarte multe planuri, aştept să văd ce îmi aduce ziua de mâine. Sunt optimistă şi deschisă noilor provocări profesionale.»
Crina Suceveanu
