Sorin Cehan
I-a prezentat preşedintelui Napolitano scrisorile de acreditare în 3 iulie 2013. După mai puţin de trei ani, a fost retrasă de la post, înainte de încheierea mandatului standard de patru ani. Sosită la Roma în 2013, după aproape doi ani în care scaunul de ambasador a fost gol, Dana Manuela Constantinescu părea o revelaţie pentru sistemul dinozaurian din casta ambasadorilor rotiţi de MAE. Avea să iasă la iveală în scurt timp adevărata sa natură.
De la început trebuie spus că a fost destul de mobilă, s-a prezentat la numeroase activităţi organizate de asociaţii. Dar cam atât.
Principala sa reuşită se numeşte dezbinarea comunităţii. Imediat după sosire, a început să sape în comunitate, alegându-şi protejaţii, dintre cei mai slugarnici aşa-numiţi „reprezentanţi”. Din viteză sau din exces de zel, a devenit prizoniera propriului cor de aplaudaci.
A doua mare reuşită este lipsa totală a urmelor diplomatice lăsate la Roma. Vestită pentru apariţiile în ie transparentă la întâlniri oficiale a reuşit să ducă complet în derizoriu imaginea ambasadei. Relaţiile cu politica italiană care contează au fost zero. La recepţii şi întâlniri oficiale a reuşit să atragă doar politicieni de carton de genul lui Antonio Razzi.
Afectată de un naţionalism de paradă, a declarat că cea mai mare mulţumire a sa va fi în momentul în care un român va fi ales primar într-o localitate italiană, pretenţie puternic populistă, având în vedere că aleşii locali sunt aleşi în baza integrării pe plan local şi nu a provenienţei sau paşaportului.
Participarea sa la manifestările dacopaţilor, Columna de la Roma fiind un magnet pentru aceşti aventurieri ai istoriei, a colorat şi mai strident cei aproape trei ani de mandat la ambasadă.
A negat mereu adevăratele probleme din comunitatea românească din Italia, cum sunt traficul de persoane, prostituţia, infracţionalitatea, munca la negru şi imaginea negativă a comunităţii.
Episodul legat de alegerile din 2014 este cel mai strident din scurta carieră a protejatei lui Traian Băsescu la Roma. La alegeri a trecut de partea Revoluţiei, inundând presa de la Bucureşti cu „documente din surse” în care arăta cum a cerut domnia sa mai multe secţii de votare pentru diaspora, dar ticăloşii de Ponta şi Corlăţean au refuzat să le înfiinţeze.
La votul pentru prezidenţiale din 2014, în Italia umilirea românilor a fost exemplară. La Torino carabinierii au folosit gaze lacrimogene pentru a păstra ordinea la consulat, iar la Roma puţin a lipsit să se întâmple la fel. Personificând vina instituţiilor, reprezentantei statului român în Italia i s-a cerut demisia, lucru natural într-o societate democratică.
Alergică la critici de orice fel, şi-a mobilizat alaiul de lăudători pentru a se apăra. Orfanii ambasadoarei sunt acum în căutarea unui nou stăpân de la Bucureşti. Să sperăm că următorul ambasador va fi mai imun la linguşeli şi va avea ideile mai clare despre ce este de făcut la Roma.
„Cea mai bună ambasadoare”, Dana Manuela Constantinescu, rechemată de la post de Klaus Iohannis
