Alina Georgiana Frimu candidează pentru un post în Consiliul Local al primăriei din Montesilvano (provincia Pescara), pe lista formaţiunii Futuro e Libertà (Fli). De profesie avocat, românca este foarte cunoscută şi apreciată, fiind un punct de reper pentru comunitatea aflată în toată provincia şi datorită faptului că ocupă funcţia de consultant legal la biroul de informaţii pentru emigranţi din cadrul primăriei din Pescara.
Primele probleme cu care s-a confruntat în Italia au fost legate de mentalitatea persoanelor cu care a intrat în contact, în legătură cu fenomenul emigraţiei. Asta nu a oprit-o să mergă mai departe, să-şi echivaleze studiile din România şi să profeseze ca avocat.
„După o simplă căutare pe Google a cuvintelor „tânăr din dragoste” găseşti doar poveşti şi articole despre sinucidere. Eu mi-am părăsit ţara din dragoste, tânăra fiind, însă am simţit acest lucru, în primii trei ani în Italia, tot ca pe o sinucidere. Asta din cauza prejudecăţilor peninsularilor în ceea ce ne priveşte, care încet, încet, începuseră să-mi omoare sufletul.
Totul a început să se schimbe în momentul în care am scris un proiect pentru realizarea unui ziar în localitatea în care trăiesc şi l-am prezentat Primăriei. După câteva luni mi l-au aprobat. Împreună cu o ziaristă italiancă am început pregătirea ziarului. După scurt timp nu mai reprezentam un pericol pentru comunitatea în care trăiam. Eram deja o româncă inteligentă care contribuia la formarea de noi mentalităţi în mediul local. În aceeaşi perioadă m-am înscris la universitate pentru recunoaşterea studiilor şi m-am ocupat şi de deschiderea Centrului Informagiovani.„
„Suntem foarte uniţi aici, în zonă”
Românca este foarte cunoscută în localităţile din jurul Pescarei, pentru că s-a ocupat de multe cazuri în care era nevoie de intervenţia unui avocat interesat să ajute românii. Se consideră un punct de referinţă a românilor din zonă. „Relaţia cu comunitatea romanescă este excelentă. Pot spune că sunt punctul lor de referinţă. Telefonul meu este deschis tot timpul, iar românii mă sună pentru orice problemă. Faptul că de aproape trei ani lucrez ca avocat şi mai ales pentru că i-am ajutat foarte mult în problemele pe care le-au avut şi le au încă cu patronii, cu proprietarii caselor în care stau cu chirie, în accidentele rutiere şi chiar în problemele de ordin penal, a făcut să devenim o familie.
Suntem foarte uniţi aici în zonă şi fiecare dintre noi ajuta cu ce poate. Vreau să accentuez faptul că foarte mulţi români au venit la mine cu dosare care stăteau de luni de zile pe biroul avocaţilor italieni, care restituiau actele clienţilor nu pentru că nu existau soluţii, ci pur şi simplu pentru că nu vroiau să rezolve problemele românilor, spunându-le că din păcate nu se putea face nimic pentru ei. Fără prea multe speranţe, veneau în cabinetul meu, aproape plângând, cerându-mi să mă uit puţin şi peste documentele lor, ca să văd dacă îşi puteau recupera salariile neplătite de către societăţile pentru care lucraseră. Bineînţeles că am găsit mereu soluţii şi am reuşit să le redau speranţa că există totuşi cineva care se interesează cu adevărat de problemele lor şi care, cu orice preţ, încearcă să îi ajute.”
Asociaţie românească
Activităţile din comunitatea românească s-au desfăşurat şi în cadrul unei asociaţii româneşti. „Am reuşit să ajut cu locuri de muncă cel puţin 100 de persoane doar anul trecut. Am creat un fel de reţea între cabinetul meu şi societăţi cu diferite profiluri: construcţii, trasporturi, mecanică, agricultură, croitorii şi chiar badante de ceva timp. Avem şi o asociaţie a românilor cu care încercăm din când în când să organizăm evenimente de divertisment. Cea mai frumoasă raprezentatie pe care am organizat-o a fost de Crăciun, când ne-am îmbrăcat în costume naţionale, am pregătit colinde pe care le-am cântat în faţa invitaţilor, am gătit preparate tradiţionale şi am primit oaspeţii de onoare (primari din diverse localităţi) cu pâine şi sare, dăruindu-le câte un ştergar la fiecare. Cu toţii au rămas foarte plăcut impresionaţi, iar noi, cei care am organizat totul, ne-am dat seama că suntem deştepţi, inventivi, organizaţi şi plini de fantezie, putând transpune obiceiurile şi tradiţiile noastre şi la 2000 km de acasă şi că într-adevăr putem fi un exemplu de frumuseţe umană pentru comunitatea în care trăim acum.”
Program electoral
I-am cerut Alinei Frimu să prezinte motivele care au convins-o să candideze pe listele Fli şi ce va face pentru comunitatea căruia îi cere votul. „Am decis să candidez pentru că mi-am dat seama că din interiorul unei Primarii voi putea realiza mult mai multe lucruri şi în primul rând mult mai rapid. În toate manifestaţiile noastre am avut nevoie de ajutorul său intervenţia Primăriei aşa că, dacă voi reuşi să câştig alegerile, va fi mai simplu deoarece voi fi eu cea care va putea coordona programele gândite pentru străini. Am ales să candidez pe lista FLI (Fini) pentru că Primarul candidat, Francesco Maragno, a pregătit un program foarte îndrăzneţ cu care şi-a propus o serie de alternative care să faciliteze integrarea mult mai rapidă a imigraţilor. Ceea ce m-a impresionat este că s-au gândit să înceapă acest lucru chiar de la rădăcină, adică din şcoli, cu ajutorul mediatorilor culturali şi a cursurilor de limba italiană pentru copii, şi nu numai.
Mai mult de atât se va înfiinţa un birou de informaţii pentru străini, aşa zisul „sportello immigrazione”, care va ajuta emigranţii să se înscrie la cursuri de pregătire profesională şi chiar cu locuri de muncă. Se vor realiza schimburi culturale între Montesilvano şi localităţi din România şi Europa, de care, repet, dacă voi câştiga alegerile mă voi ocupa personal. Experienţa nu-mi lipseşte, de ani de zile ocupând aceeaşi funcţie la primăria din Pescara. Chiar dacă nu voi câştiga alegerile voi continua să lupt pentru a schimba prejudecăţile italienilor în ceea ce ne priveşte şi a demonstra că românii au o cultură bogată, obiceiuri şi tradiţii minunate, o bucătărie delicioasă, muzica veselă.”
Andi Rădiu