Alexandru Neacșu, 52 de ani candidează la Roma, pe lista civică „Marino Sindaco” în circumscripția VI, Roma, pentru un post de consilier local. Este convins că a fost acceptat pe una din cele mai importante liste civice datorită experienței sale politice din cadrul unui partid românesc, PP-Dan Diaconescu.
Originar din Focșani, Alexandru a venit în Italia în 2003. „Soția deja lucra la Roma. Am avut noroc de patronii ei care ne-au lăsat să stăm împreună. Apoi unul dintre băieții lor m-a angajat, ca un fel de „tutto fare” și așa a început aventura mea în Italia.”
„La fel se întâmplă și în politică. Majoritatea politicienilor se bazează pe minciună și promisiuni care mai de care mai fantastice. Dar aproape niciunul nu se ține de cuvânt. Poți păcăli o dată, dar a doua oară omul nu te mai alege și-și pierde încrederea în tine. Mă refer la politicienii români din Diaspora și la cei italieni de aici, pe plan local. Că dacă ne uităm la trecutul politic din România vedem că nu de puține ori aceiași mincinoși au fost realeși. Și de asta am ajuns unde suntem acum.” a adăugat Neacș.
În prezent lucrează la un atelier auto, ca tinichigiu. „Aici am intrat pentru că am dovedit că mă pricep. Sunt mulțumit și cred că și angajatorii. Lucrez de mult timp aici, am documente, totul în regulă.”
Alexandru Neacșu va candida pe lista civică „Marino Sindaco”, în circumscripția VI din Roma. „O listă puternică și cunoscută” a ținut să precizeze el. „Am intrat pe această listă pentru faptul că sunt cunoscut ca o persoană activă, implicată în rezolvarea problemelor comunității românești din zona mea. Circumscripția VI e vastă, cuprinde multe cartiere importante ale Romei, dar în mare pot afirma că sunt la curent cu neajunsurile pe care le întâmpină românii de aici și străinii în general.”
”Cred că tocmai implicarea mea în rezolvarea lor, alături de activitatea politică din cadrul PP-DD Italia și nu în ultimul rând comportamentul corect pe care îl am, au dus la prezența mea pe lista civică ce îl susține pe Ignazio Marino la postul de primar. Marino e candidatul centru-stânga la Roma, are foarte mari șanse să câștige alegerile și tocmai de aceea pentru mine e o onoare.”
Focșăneanul se bazează pe voturile a 800 de români înscriși la vot în circumscripția sa. „Sper și în voturile unor prieteni italieni. Sunt optimist. Chiar dacă nu voi fi ales eu tot voi rămâne în prima linie și mă voi implica în acțiuni în folosul comunității.” ne-a declarat el.
Monica Mitrică, pe listele dreptei la Fiumicino
Neacșu este însă nemulțumit despre atitudinea electorală a unor conaționali. „Ce mă dezamăgește foarte tare e faptul că unii români, care candidează și ei în diferite circumscripții sau la consiliul general, s-au aratat brusc interesați de problemele românilor. Nu au venit niciodată în mijlocul oamenilor și dintr-o dată au apărut ca mari salvatori ai comunității.”
”Iar atitudinea lor față de mine, de exemplu, nu a fost tocmai bună. Probabil datorită faptului că eu sunt membru declarat al PP-DD Italia. Ei nu-și dau seama că pierd sute de voturi. Eu le voi demonstra că sunt cuiul lui Pepelea și voi face o figură frumoasă, iar ei vor avea de pierdut.”
Alexandru Neacșu are în programul electoral „doar lucruri pe care le pot face”. „Eu deja am început discuțiile cu câțiva politicieni locali, chiar dacă nu voi fi ales voi milita pentru obținerea unor drepturi. Nu sunt lucruri imposibile, mă refer la deschiderea unui banc alimentar românesc, înființarea unor grădinițe și chiar a unui azil de bătrâni. Am toate datele, știu ce trebuie să fac. Dar pe primul loc va fi promovarea românilor din comunitate. Sunt o grămadă de meseriași foarte buni care nu sunt cunoscuți. Eu am pus mereu pe primul loc valoarea umană, nu averea din cont. Sper ca oamenii să înțeleagă necesitatea unui consilier la primăria circumscripției. Îi aștept la vot.”
Andi Rădiu