Alex Cîrţu este un tânăr bucătar român, face parte din noul val de chefi pasionaţi, care ridică bucătăria simplă la rang de artă. Este un perfecţionist, ambiţios, ştie ce vrea, lucru extrem de rar la oricine, şi cu atât mai mult la un tânăr.
Cu zâmbetul pe buze munceşte neobosit, învaţă, greşeşte, corectează şi merge mai departe. Nu se abate de la drumul lui. Ştie ce vrea şi obţine. Prin multă muncă.
Este un exemplu real de voinţă. Merită tot respectul din lume, de aceea am vrut să-l prezint tuturor. Mie-mi este tare drag.
Cine este Alex Cîrţu?
«De multe ori mi-am pus şi eu întrebarea asta. Deşi am doar 28 de ani, simt c-au trecut foarte mulţi ani şi-am reuşit să realizez foarte multe, în multe domenii diferite. Consider că până acum am fost într-o călătorie continuă care a avut că scop descoperirea propriei identităţi. Sunt un om extrem de cerebral, calculat şi ambiţios. Am un orgoliu justificat şi ajut de fiecare dată când am ocazia sau când cineva îmi cere acest lucru.
Sunt foarte sigur pe mine în tot ceea ce fac şi nu mă angrenez într-un proiect sau într-o discuţie dacă nu sunt pregătit – consider că cel mai mare duşman al propriei persoane este lipsa cunoştinţelor. Sunt loial şi atent şi încerc pe cât posibil să ascult – o calitate pe cale de dispariţie dacă mă-ntrebi.
Perfecţionismul mă caracterizează şi sunt conştient că ar trebui să-mi ponderez această caracteristică, pentru simplul fapt că până acum nu am întâlnit un perfecţionist fericit. Perfecţionismul este extrem de contagios şi asemeni fricii, dacă nu reuşeşti să-l ţii sub control şi să-l foloseşti în mod constructiv, îţi poate deveni cel mai mare duşman.»
Care crezi că e cea mai mare realizare a ta că om? Dar profesional ?
«Faptul că am reuşit să mă căsătoresc cu o femeie frumoasă, înţelegătoare, deşteaptă, modestă şi foarte răbdătoare. Mă simt iubit şi sunt totodată extrem de fericit.
Profesional, nici n-aş şti de unde să încep. Deşi am doar 28 de ani, mă simt ca la 40, nu în sensul de epuizat fizic, ci mai mult în sensul de om care-a apucat să facă foarte multe până la această vârstă. Profesional, au fost atâtea momente memorabile încât nici n-aş şti cu ce să încep.
Aş începe cu prima antologie de poezii traduse, publicată pe când aveam doar 24 de ani, nenumărate internship-uri de interpretare, faptul c-am reuşit să lucrez la una din cele mai bune şcoli particulare din Europa de Est, participarea la Masterchef, concursurile culinare câştigate după, training cu unii dintre cei mai buni Chefi ai ţării, emisiunea culinară, colaborări cu ziare, reviste şi diverse site-uri de specialitate, evenimente şi show-uri culinare în toată ţară, de la nunţi de 350 de persoane până la a-i găti personal lui Michael Bolton şi Principesei Margareta sau Chef-ul personal al Ambasadorului Greciei.»
Ce înseamnă să te ocupi de un restaurant de succes?
«Am manageriat un restaurant care ajunsese să aibă un real succes, datorită respectului pe care l-am arătat întotdeauna clienţilor, dar şi datorită calităţii serviciilor. A fost o etapă foarte importantă din viaţă mea, am învăţat foarte multe din acea experienţă – am învăţat să muncesc dincolo de epuizare şi de puterea de înţelegere a multor oameni. Am învăţat ce înseamnă să fii responsabil sau ce înseamnă să nu dormi nopţile, să ai griji cu nemiluita, să vrei să fii mai bun, să îi ajuţi pe cei din jurul tău, să fii cu mintea în 100 de direcţii şi cu ochii în alte 1000.
Am trăit pe pielea mea ce înseamnă „full house” de-atâtea ori şi nu de puţine ori am lucrat până m-au luat pe braţe şi m-au dus la spital. Am gătit şi-n locaţie cu flux de 5000 – 6000 de oameni pe zi, şi-am gătit şi fine dining la doi metri de client.
Cine-a fost lângă mine mă cunoaşte destul de bine şi îmi cunoaşte ambiţia, de-aceea nu voi permite vreodată cuiva să mă bage în aceeaşi oală cu mulţi care au dat chix în această industrie, dar nu se sfiesc să umble cu nasul pe sus şi să arunce comentarii acide.»
Masterchef a însemnat apogeul?
«Masterchef mi-a schimbat viaţă. A fost începutul. Fără Masterchef nu aş fi fost unde sunt în momentul de faţă. Hai să spunem aşa: fără Masterchef n-aş fi avut ocazia să muncesc atât de mult încât să pot fi remarcat şi apreciat.
Matematică e simplă: Masterchef m-a adus pe sticlă – de-acolo m-am descurcat. De-acolo a început greul, muncă. Pentru că dacă nu te menţii sus, nu ai nicio şansă să răzbeşti în această industrie. Iar eu a trebuit să învăţ mult mai multe într-un timp mult mai scurt.
Adevărul crud este că alţii când treceau prin etapele de spălat vase şi curăţat farfurii, eu publicăm o disertaţie şi mă îndreptăm cu paşi siguri către abordarea unui program de doctorat. Am renunţat la foarte multe pentru a-mi dezvoltă pasiunea şi pentru a trăi exclusiv din gătit.
Asta am vrut să fac şi simt că deşi am trecut atâtea obstacole, sunt totuşi la început de drum. Îi mulţumesc Monei Segall în primul rând, ea a adus prima contribuţie la schimbarea drumului meu în viaţă, şi apoi tuturor celor ce mă suportă zi de zi… căci sunt destul de greu de suportat.»
Ai avut intenția să emigrezi? Cum ți se pare traiul în România?
«Vreau să-mi deschid un magazin online de hăinuţe de copii şi cine ştie, poate să particip la încă un concurs culinar! Mi-e dor de adrenalină.
Am primit oferta de-a lucra în Anglia, într-un restaurant cu o stea Michelin. Deşi m-am simţit extrem de onorat, am refuzat politicos pentru că sunt conştient că nu am ajuns încă la acest nivel. Citesc de rup orice carte culinară care-mi intră în mâna şi experimentez pe cât posibil. Consider că sunt rupt de aroganţă această nejustificată, succedată de răutatea cu care mulţi bucătari sunt „înzestraţi”. De la oricine poţi învaţă câte ceva – nu cred în „reţeta asta se face numai aşa” şi nu mă pronunţ niciodată cu privire la o reţeta sau la abilitatea cuiva de a găti decât dacă am gustat ceva gătit de acea persoană.
Cât despre viaţă din România, traiul mi se pare din ce în ce mai greu. Oamenii fac din ce în ce mai multe compromisuri şi sincer să fiu, nu ştiu cât vor mai rezistă. A devenit aproape imposibil să clădeşti un business de la zero şi să ai succes.
Suntem o ţară de corporaţii, mall-uri, hypermarket-uri, bănci, case de pariuri şi farmacii. Ne îndreptăm încet şi sigur către „visul” american, al legumelor şi fructelor fără gust, al cărnurilor injectate şi parainjectate, al etichetelor mincinoase şi al semipreparatelor, totodată căzând pradă fast food-urilor, din pură ignoranţa şi comoditate.
Aş putea vorbi o viaţă despre situaţia din România. Nu văd să se schimbe multe prea curând. E mai uşor să te complaci, să continui într-un trend deja dezvoltat, deja pe piaţă, decât să încerci să faci ceea ce trebuie, ceea ce e corect, din teamă că nu îl vei putea susţine fizic sau financiar până la capăt.
Am un mare respect pentru toţi românii care au curajul şi puterea de a lucra în străinătate. Este foarte greu să fii departe de casă. Pe lângă acest lucru, statisticile arată că marea majoritate îşi cheltuie banii în ţară, şi asta ne ajută foarte mult.»
Gina Bradea
De același autor, blogul POFTA-BUNA
”Poftă bună” – blogul culinar al unei românce din Italia, succes de proporții
Mai citește și:
Viața unui fetițe cu părinții plecați. „E greu să creşti fără tată, să-l auzi numai la telefon”
Petronela Rotar, premiul cititorilor pentru cea mai bună carte a anului 2014: «Cred în puterea vindecătoare a scrisului»