in

Alegeri 2011 Torino/ Geanina Toma: „Susţine-mă să te ajut”

Pe listele PD de la Torino va candida şi Geanina Toma, o româncă de 31 de ani, care după absolvirea facultăţii în Italia şi-a adus contribuţia la înfrăţirea unor localităţi precum şi dezvoltarea unor relaţii economice dintre România şi Italia. Este optimistă şi speră ca românii să înţeleagă că au nevoie de un reprezentant în Consiliul Comunal. Sloganul cu care a intrat în campania electorală este „Susţine-mă să te ajut!”.

Geanina Toma are 31 de ani, este originară din oraşul Roman, judeţul Neamţ iar în prezent locuieşte la Torino. A absolvit în România liceul cu profil pedagogic „Stefan cel Mare” din Bacău, după care a devenit studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

A câştigat o bursă de studii „Erasmus” şi astfel a ajuns în Italia. Si-a continuat studiile la universitatea din Torino, iar după absolvire a fost angajată la o mare companie de asigurări. «Am venit în Italia, la Torino, în anul 2002, prin intermediul unei burse „Erasmus” şi am decis să rămân aici şi să-mi continui studiile. Am început astfel experienţa mea în Italia, studiind la universitatea din Torino şi în paralel desfăşurând diverse activităţi pentru a mă susţine singură. Am reuşit să obţin diploma de licenţă în Italia dar totodată şi încrederea unei mari companii de asigurări unde lucrez în prezent.»

Activitate în comunitate

In afara studiilor şi a activităţilor profesionale, Geanina Toma a fost prezentă la multe acţiuni care au avut ca scop întărirea şi diversificarea relaţiilor dintre România şi Italia, dar şi la acţiuni în cadrul comunităţii româneşti din Piemonte.

«De-a lungul acestor ani, de la absolvire şi până în prezent, m-am implicat activ în diferite acţiuni care au avut ca  scop întărirea relaţiilor instituţionale, economice, culturale şi sportive dintre români şi italieni. Am contribuit la înfrăţirea unor oraşe din regiunea Piemonte, cu oraşe din zona Moldovei, am ajutat ca firme din Italia să vină în România pentru a investi şi a crea noi locuri de muncă, am organizat conferinţe pentru a ajuta la o mai bună cunoaştere şi colaborare pe plan economic între cele două regiuni, Piemonte şi Moldova.»

Unitate

Geanina Toma se descrie ca o persoană care tratează toate problemele cu seriozitate. I se pare absolut necesară prezenţa unui reprezentant al românilor în Consiliul Comunal al primăriei din Torino. Unitatea o consideră o condiţie de bază pentru ca proiectele destinate românilor să prindă viaţă.

«Comunitatea din Torino este una dintre cele mai importante comunităţi din diaspora şi merită să aibă o voce puternică care să o reprezinte. Mă regăsesc în fiecare român care promovează zi de zi, prin muncă şi seriozitate, adevărata faţă a poporului român. E timpul să dovedim că noi  formăm majoritatea.

Cred deasemenea, cu tarie, în şansa pe care o avem acum noi românii prezenţi în Italia. Cred că a venit momentul de a demonstra că uniţi putem realiza acţiuni importante. In afară de sloganul cu care am intrat în campania electorală, „Susţine-mă să te ajut!”, aş putea adăuga şi „Impreună reuşim”. Cei care mă susţin acum au descoperit în mine un om al dialogului şi care tratează orice problemă cu seriozitate. Sper ca toţi românii din Torino să descopere acest lucru cât mai repede atunci cand mă vor cunoaşte.»

La alegerile administrative din 15-16 mai, românca va candida pe listele PD (Partito Democratico) din Torino. Se bazează foarte mult pe încrederea prietenilor care au încurajat-o să se înscrie în cursa electorală.

«Candidez pentru funcţia de consilier comunal din partea Partidului Democratic din Torino. Foarte mulţi prieteni mi-au recomandat să fac acest pas şi s-au oferit să mă ajute. Increderea lor este cea care mă împinge de la spate. Din date oficiale există peste trei mii de români înscrişi pe listele electorale şi sper că vom reuşi să convingem peste cinci mii de români sa voteze la alegerile locale.»

Geanina Toma are câteva puncte principale în programul său, referitoare în special la integrarea românilor, susţinerea bisericilor, crearea unui centru destinat femeilor dar şi a unui centru cultural etnic.

Iată cum ne-au fost prezentate proiectele pe care le are pentru comunitatea românească din Torino: «Am văzut cât de mare este nevoia comunităţii româneşti să fie reprezentată în Consiliul Comunal din Torino pentru a-i fi rezolvate o serie de probleme punctuale cum ar fi: promovarea integrării românilor pentru o convieţuire paşnică şi fructuoasă, susţinerea bisericilor creştine româneşti pentru obţinerea de spaţii adecvate pentru desfăşurarea cultului şi a celorlalte activităţi, deschiderea unui birou pentru ajutorarea persoanelor rămase fără loc de muncă, reducerea taxelor consulare şi îmbunătăţirea serviciilor oferite, amenajarea unui centru pentru femeile aflate în dificultate, realizarea unui centru etnic care să promoveze cultura, tradiţiile şi valorile româneşti, apărarea demnităţii românilor de atacurile denigratoare.»

Mesajul general pe care Geanina Toma îl are pentru românii din Torino: «Dacă voi fi consilier veţi constata că niciodată uşa mea nu va fi închisă. Susţine-mă să te ajut!»

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Lucca- O familie cu trei copii cere casă socială de la Primărie

Victor Durac, eroul din Barletta