Florentina Boaru, o tânără de 19 ani din Săveni (Botoşani), a fost omorâtă în Calabria, pe 16 aprilie 2013. De atunci, corpul neînsufleţit zace într-o morgă din Cosenza. Familia nu are bani să o aducă în ţară. Consulatul din Catania, solicitat de tatăl fetei, a răspuns că nu sunt fonduri pentru repatriere.
Potrivit Ambasadei României, există un acord între România şi Italia care prevede ca statul italian să suporte cheltuielile de înhumare pe teritoriul localităţii unde a survenit decesul.
Iată poziţia ambasadei în acest caz, pe care am primit-o de la biroul de presă:
În data de 26.04.2013, familia decedatei a fost informată, în scris, asupra procedurii de repatriere a trupului neînsufleţit. S-a precizat faptul că, în cazul în care familia nu dispune de resurse materiale necesare cheltuielilor de repatriere, acordurile bilaterale dintre România şi Italia, coroborate cu articolul 15, punctul b) din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare, prevăd ca statul italian să suporte cheltuielile de înhumare pe teritoriul localității unde a survenit decesul.
Contactat telefonic de către un membru al familiei, oficiul consular Catania a răspuns prompt tuturor solicitărilor, punând la dispoziție informaţiile cu privire la procedurile de înhumare în Italia, respectiv repatriere.
De asemenea, fiind vorba de un caz de crimă, familia a fost sfătuită să contacteze un avocat care să o reprezinte în desfăşurarea procesului, oficiul consular Catania punând la dispoziţie o listă de avocați.
Referitor la ancheta în curs, menționăm că oficiul consular Catania a asigurat familia de celeritatea informării sale cu privire la stadiul desfăşurării anchetei, al rezultatului autopsiei, pe măsură ce comunicările autorităților italiene vor fi transmise misiunii; în acest sens, precizăm că în prezent se așteaptă un răspuns din partea Procuraturii din Rossano, la dispoziția căreia se află în continuare trupul neînsufleţit.
O soluţie: asigurarea de deces
Cazul Florentinei nu este unul singular. Zeci de români mor în Italia şi rămân luni de zile la morgă. Problema repatrierii corpurilor românilor decedaţi în Peninsulă a fost ridicată de multe ori la întâlnirile dintre reprezentanţi ai comunităţii şi oficiali ai statului Român. De fiecare dată, răspunsul autorităţilor este acelaşi: statul român nu poate acoperi cheltuielile de transport. Acelaşi răspuns şi la ultima întâlnire, cu noul ambasador de la Roma.
Consulul general la Roma, Mirela Rusu, a precizat că „se pot folosi taxele de urgenţă pentru reptrierea corpurilor neînsufleţite, doar în condiţiile în care familia nu dispune de mijloacele financiare necesare şi dacă nu este posibilă înhumarea pe teritoriul statului de reşedintă. Dar în Italia este posibil acest lucru”.
Altfel spus, dacă familia doreşte ca ruda lor să fie îngropată în România, trebuie să plătească transportul din buzunarul propriu, sau să găsească alte resurse financiare, în caz că nu dispune de fonduri.
În unele regiuni din Italia, primăriile pot acoperi o parte din cheltuielile de repatriere.
„Ne-am confruntat cu multe cazuri asemănătoare în zona Guidonia – spune Leontina Ionescu, fost consilier la Marcellina, lângă Roma -. Doar o singură dată primăria a acoperit integral cheltuielile de înmormântare în România: e vorba de Daniela, o tânără înjunghiată de iubitul ei la Colleverde.
Altă dată, primăria a putut aloca doar jumătate din sumă, 1500 de euro, pentru înmormântarea unui băieţel român care a căzut de la etaj. Restul de bani, am reuşit să-i adunăm prin bunăvoinţa comunităţii, făcând chetă la biserică.
La Marcellina, acum trei ani, a murit un copil român nou născut. Consilierii din primărie au contribuit la achiziţionarea unei bucăţi de teren, unde băiatul a putut fi îngropat potrivit tradiţiilor noastre. Dar, în general, primăriile mici nu au resurse pentru a acoperi nici măcar parţial, transportul în România”.
Şi Călin Remus Cincu, de la sindicatul Federimmigrati cu sediul Ravenna, s-a ocupat de mai multe cazuri de repatriere: „Am reuşit să obţinem bani de la primării pentru mai multe repatrieri, făcând o cerere prin sindicatul nostru. De obicei, cererile se soluţionează în circa două săptămâni.
De exemplu, recent, am reuşit să acoperim transportul unui bătrân decedat la Ravenna. Dacă nu am reuşit prin primărie, am făcute chete, de cele mai multe ori în biserică. Îmi amintesc de un alt caz, al unui tânăr mort electrocutat la furat de cupru. I-am convins pe români să pună mână de la mână şi atunci!”.
Pentru a evita situaţii disperate şi cazuri extreme – cum ar fi cel al tinerei din Sicilia – Călin Remus Cincu propune o colaborare mai strânsă între asociaţiile de români din teritoriu: „Dacă faci o cerere personală, la serviciul social al primăriei, ai mai puţine şanse să obţii o parte din sumă. Dacă cererea vine din partea unei asociaţii, procedura e mai simplă. Noi am făcut cereri mereu în numele comunităţii. Să nu uităm că primăriile plătesc circa 30 de euro spitalelor, pentru fiecare zi în care corpul este ţinut la morgă„.
O altă soluţie ar fi crearea unui fond de urgenţă – gen asigurare – în caz de deces în străinătate. „Am încercat să facem un acord cu o societate de asigurări în acest sens. Costul pe familie ar fi fost de 50 de euro pe an. Dar cei de la asigurări şi-au dat seama că ar fi ajuns la faliment, când au descoperit că mortalitatea în comunitatea de români e mai ridicată decât cea a italienilor.„
Ideea creării unui fond de urgenţă este susţinută şi de Leontina Ionescu: „Dacă fiecare român ar da un euro pe lună – 12 euro pe an – pentru acest fond, cred că s-ar putea evita situaţii extreme. Cu condiţia ca fondul să fie gestionat bine, la nivel oficial”.
Miruna Căjvăneanu
