in

«M-am trezit brusc fără familie» Şocul trăit de fiul românilor morți la Veneţia

Emilian Celin Ciobanu, în vârstă de 19 ani, a rămas singur pe lume după ce părinţii şi sora lui, în vârstă de 21 de ani, au sfârşit în accidentul din Quarto D’Altino, Veneţia.

 Pe 7 noiembrie, tânărul trăit şocul vieţii lui, când carabinierii au sunat la uşă şi l-au anunţat că familia lui a murit într-un acctident rutier. 

„M-am trezit brusc fără familie”, a declarat băiatul.

În seara fatidică, băiatul s-a dus liniștit la culcare. Părinții săi, tatăl, Francisc, în vârstă de 45 de ani și mama, Tatiana, de 40 de ani, plecaseră la gara din Mestre pentru a o lua pe sora lui, Diana Francesca, de 21 de ani, care se întorcea din Toscana.

„Pe la ora 2.00 noaptea m-au trezit carabinierii, au venit acasă și mi-au spus: «Condoleanțe, părinții tăi au murit», îşi aminteşte Emilian coşmarul pe care l-a trăit când a primit vestea.

Familie de români, distrusă în accidentul de la Quarto D’Altino (Venezia)

Familia Ciobanu trăia de mult timp în Italia, dar la Jesolo s-au stabilit de circa un an. „Mama mea lucra la Veneția, ca femeie la curățenie, iar tatăl meu era șomer, avusese un accident la locul de muncă și avea probleme la un braț”, a povestit tânărul pentru presa din Italia.

Nenorocirea a avut loc duminică, la ora 23.30, pe teritoriul localității Portegrandi, comuna Quarto d’Altino. Familia de români se afla într-un Ford Focus, în momentul în care s-au ciocnit cu o Toyota Yaris, condusă de Jyotika Piaser, o tânără de 29 de ani.

În urma impactului devastator, întreaga familie de români a murit loc. Echipajele de prim-ajutor care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânăra de 21 de ani și părinții ei, medicii fiind nevoiți să constate decesul. Din păcate, la scurt timp după intervenția salvatorilor, a murit și șoferița celui de-al doilea autoturism, tânăra Jyotika Piaser.

„Părinții mei sigur ar fi vrut să fie înmormântați în România”

Emilian a fost de acord ca organele părinţilor şi al surorii lui să fie donate. Tânărul român este încă elev la Institutul Tehnic Pacinotti din Mestre, dar deja se gândește să își găsească un loc de muncă, pentru a-și asigura traiul de zi cu zi. „Va trebui să-mi găsesc un loc de muncă, am de plătit chiria casei, dar aș vrea să termin și școala”, a mărturisit băiatul.

Familia Ciobanu era originară din comuna Hălăucești, județul Iași, iar Emilian are intenția de a repatria corpurile neînsuflețite ale părinților săi și ale surorii. „Părinții mei sigur ar fi vrut să fie înmormântați în România”, a mai spus tânărul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 10 In medie: 4.3]
caz bullying despagubiri

Italia, Ministerul Educației, condamnat să plătească 95.000 de euro despăgubiri, într-un caz de bullying

francesco Vaia director Spalanzani nu vrea vaccinarea copiilor

„Nu văd de ce să vaccinăm copiii sănătoși”, spune directorul de la Spallanzani