A murit la 93 de ani muzicologul, pianistul și compozitorul Roman Vlad, născut în România, dar care a trăit în Italia peste 70 de ani. La Repubblica l-a numit „patriarhul muzicii italiene”.
Cel mai important muzicolog din Italia al secolului XX s-a stins sâmbătă 21 septembrie, la Roma. Născut la Cernăuți, oraș aflat atunci în România (astăzi Ucraina) pe 29 decembrie 1919, unde a luat diploma în pian, s-a mutat în Italia la 19 ani, în 1938, obținând cetățenia în 1951.
La Roma a fost elevul lui Alfredo Casella la cursurile de perfecționare de la Academia Națională Santa Cecilia, unde a obținut diploma în 1941.
După al doilea Război Mondial Vlad a devenit apreciat la nivel internațional și ca muzicolog și conferențiar: în 1954 și 1955 a ținut cursuri la Summer School of Music din Dartington Hall, Anglia și a participat la congrese și seminare în întreaga Europă, în America și în Japonia.
A scris opere teatrale, simfonice și de cameră. A făcut și muzică de film și de scenă, precum coloana sonoră din „La beaute du diable” de Rene Clair, sau comentariul muzical la „Racconto di un affresco” film de Luciano Emmer despre Giotto.
Viața la Văscăuți
Cu ajutorul a doi muzicieni și amici, Vittorio Bonolis și Silvia Cappellini, a publicat pentru Einaudi în 2011 „Vivere la musica. Un racconto autobiografico”, un atlas al vremii noastre culturale și politice. Cartea i-a dedicat-o soției, arheologul Licia Borrelli, „care îmi iluminează viața”. Au avut doi fii, Alessio Vlad, și acesta muzician, și Gregorio, fizician.
Spunea Roman Vlad în carte: „M-am cufundat în muzică de când mă știu. Primele mele amintiri muzicale datează de la începutul copilăriei, când trăiam la Vășcăuți cu părinții mei în marea casă țărănească din proprietatea bunicilor materni. Vășcăuți, sau Waschkoutz în germană, era o mică localitate la circa 40 de km de Cernăuți, veche capitală a ducatului Bucovina, unde m-am născut pe 29 decembrie 1919.
În casă se făcea și se asculta muzică; tatăl meu, magistrat, iubea foarte mult opera lirică italiană, în special Aida. Aveam pian, gramofon și multe discuri. Sigur, nu exista radio și cu atât mai puțin televizor, era la începutul anilor 1900″.
Italia a pierdut un mare artist: românul Camilian Demetrescu
În țara culturii
Din 1958 a fost director al secției muzicale a Enciclopediei spectacolului, iar din 1967 a condus Nuova Rivista Musicale Italiana. Din 1980 a fost timp de doi ani președinte al Cisac (Confederation Internationale des Auteurs et Compositeurs), din 1987 până în 1993 a fost președinte al Siae (Societa Italiana degli Autori ed Editori).
Printre alte funcții avute: director artistic la Academia Filarmonică Romană timp de două mandate (1955-1958 și 1966-1969); director artistic al Teatrului Local din Firenze (1968-1972), director artistic al Orchestrei Simfonice Naționale a Rai din Torino(1973-1989), președinte al Societății Aquilane a Concertelor (1973-1992), președinte al Academiei Filarmonice Romane (1994-2006), membru al comitetului director al Academiei Naționale Santa Cecilia la Roma.
Pe lângă aceasta, a fost director artistic al Teatrului Scala din Milano și supraveghetor al Teatrului de Operă din Roma.
„Italia era și rămâne pentru mine țara culturii. Am călătorit mult, nicio altă națiune nu are o asemenea substanță artistică. Chiar dacă uneori este ascunsă de vulgaritate, de degradare. Raza banalului se extinde. Trebuie să acționăm”, a spus într-un interviu Roman Vlad.
