Menu
in

A murit la Amatrice: Steluţa Novac a fost descoperită moartă în pat, cu cartea de identitate în mână

Steluţa Novac, 47 de ani, originară din Zorleni, judeţul Vaslui, a fost scoasă fără suflare de sub dărâmăturile clădirii în care locuia de opt ani la Amatrice.

Femeia a fost descoperită moartă în pat, cu cartea de identitate în mână, parcă pentru a putea fi identificată mai uşor de autorităţile italiene.

Nu era căsătorită şi nu avea copii. Plecase din Zorleni pentru a-şi putea face un viitor mai bun în Italia, unde îngrijea o bătrână din Amatrice. O parte din bani îi trimitea în ţară pentru a-şi ajuta familia rămasă în urmă. Abia fusese în vacanţă în ţară, unde şi-a revăzut rudele şi a mers la mormintele celor dragi, după care, la începutul lunii iunie, cu o zi înainte de a împlini 47 de ani, s-a reîntors în Peninsulă.

Membrii familiei din Zorleni au suferit un şoc. Nu au avut curaj să le spună părinţilor femeii, care sunt bătrâni şi pentru care Steluţa era un sprijin imens, dar aceştia au aflat după-amiază, de la radio, că Steluţa lor nu mai este în viaţă. Urletele de durere ale bătrânei mame au impresionat toată localitatea, scrie Vremea Nouă.

Steluța Novac locuia în același imobil din localitatea Amatrice cu o altă româncă, care a murit în cutremurul de miercuri, Maricica Iosub, în vârstă de 35 de ani, din comuna Avrămeni, județul Botoșani, dar și cu alte două românce care au supraviețuit dezastrului.


 

Citiți și:

A murit la Amatrice: Aurelia era în vacanţă cu familia, casa în care dormea a căzut într-o groapă imensă

A murit la Amatrice: Maricica Iosub plecase de 15 ani din Botoşani

Printre românii care au murit la cutremur în Italia se află şi Emanuel, un băiețel de 11 ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version